Actriță americană, nevoită să se opereze de nouă ori după ce i-au căzut dinții și i s-au umflat ochii

Este una dintre cele mai frumoase vedete americane, însă o experiență medicală recentă a făcut-o să uite complet de aspectul ei exterior și să se concentreze doar pe sănătate.

image

Jenny McCarthy se află acum în plin proces de recuperare după coșmarul medical pe care l-a îndurat recent. Vedeta americană ajunsese în situația în care i se umflaseră ochii și îi căzuseră dinții din gură. De-a dreptul înfricoșător! Dar ce-a putut cauza asemenea simptome?

Celebra blondină a declarat că a fost nevoită să se opereze de nouă ori la nivelul gurii, în acest an, detaliind întreaga experință într-un nou interviu oferit celor de la „People”. „Am avut o infecție care a cauzat altă infecție și apoi încă una, de ajunsesem să mi se umfle ochii în orbite”, a început să povestească Jenny McCarthy. „Mi-au căzut și dinții și implanturile dentare pe care le aveam…”, a continuat ea.  

Vedeta americană de 53 de ani a explicat că medicii au descoperit o infecție profundă la os, atunci când au început să pătrundă în maxilarul ei pentru a descoperi ce provoca întregul coșmar. „Am luat antibiotice timp de un an!”, a precizat pacienta VIP. „Și, în tot acest timp, a trebuit să mănânc doar mâncare lichidă”, a adăugat ea.

Jenny McCarthy  foto   Profimedia jpg

Actrița din „Santa Baby” a publicat o imagine cu ea și soțul ei, Donnie Wahlberg, în care ea arăta extrem de slabă în bikinii roșii pe care-i purta. Apoi a explicat că ajunsese să slăbească atât de mult pentru simplul motiv că nu putea să mănânce prea mult, din cauza infecției îngrozitoare de la nivelul gurii.

„Am mai făcut două operații de la acea fotografie. Am fost destul de ghinionistă, pentru că, de fiecare dată când credeam că scăpasem de infecție, revenea. Am suportat dureri crunte din cauza umflăturilor avute în gură și, în tot acest timp, apăreau și niște umflături la ochi. Ar trebui să mă compătimiți pentru tot ce am îndurat”, a conchis blondina.

Totuși, e bine când totul se termină cu bine. Medicii au descoperit cauza problemelor ei incredibile și acum actrița își poate reveni după o adevărată oroare medicală, care i-a pricinuit multă suferință tot acest an.

foto - Profimedia



Recente

Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg
Julia Roberts cu familia  foto   Profimedia jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
Rihanna  foto   Profimedia jpg
planets solar system jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  14 2026 jpeg
Taylor Swift  foto   Profimedia jpg
Vera Wang  foto   Profimedia jpg
Cara Delevingne  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Gemini Generated Image cunzt7cunzt7cunz png
Jane Seymour  foto   Profimedia jpg
Thylane Blondeau  foto   Profimedia jpg