Află câţi microbi adună periuţa de dinţi!

1 64591 original jpg jpeg

"Dacă ai o periuţă de dinţi pe care o ţii aproape de toaletă, înseamnă că aproape tot ce se găseşte în WC ajunge şi pe dinţii tăi", afirmă microbiologistul Charles Gerba.

Acest lucru este posibil din cauza faptului că atunci când tragi apa şi capacul este ridicat,particule minuscule se împrăştie în mai toată baia.

Şi dacă periuţa de dinţi se află în apropierea toaletei există un risc destul de mare ca particulele să se aşeze pe perii acesteia.

De asemenea,specialiştii atrag atenţia că şi atunci când periuţele sunt înghesuite într-un singur suport,bacteriile pot fi transportate de la una la alta,din cauza faptului că se ating şi păstrează umezeală.

O periuţă de dinţi adună în medie 10 milioane de microbi,inclusiv germeni precum cei care produc hepers,infecţii stafilococice şi streptococice sau bacterii care provoacă boli grave şi carii.

Ce poţi face pentru a preveni aceste probleme?

Stochează periuţele de dinţi astfel încât să nu se atingă unele de altele. Pentru a preveni transferul de microbi este necesar ca între ele să existe o distanţă de minimum 4-5 cm.

Înainte de a te spăla pe dinţi,cât şi la final clăteşte bine periuţa pentru a îndepărta bacteriile.

După folosire pune periuţa în poziţie verticală. Nu o ţine în spaţii închise,întrucât acestea menţin umezeală,iar acest mediu este favorabil pentru dezvoltarea bacteriilor.

Schimbă periuţa de dinţi la 3-4 luni,pentru a fi sigură că îţi curăţa dantura aşa cum trebuie.



Recente

Jessica Simpson  foto   Profimedia jpg
fantasy astral wallpaper composition jpg
Kylie Minogue  sursa foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr 11 2026 jpeg
Cher  foto   Profimedia jpg
Sheryl Crow  foto   Profimedia jpg
Hayden Panettiere  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Kylie Minogue  foto   Profimedia jpg
cuplu Hollywood  foto   Profimedia jpg
Richie Sambora, Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpg
Tom Cruise, Pamela Anderson  foto   Profimedia jpg
v468 peera 84 zodiac jpg
flat lay chat bubbles with two telephone receivers jpg
radiant depiction empowered female sun goddess jpg
Olivia Newton John  foto   Profimedia jpg
Selena Gomez  foto   Profimedia jpg
Brooke Shields  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez pe covorul roșu  foto   Profimedia jpg
Festivalul de Film de la Cannes 2026  foto   Profimedia jpg