Angelina Jolie: „La 14 ani, trăiam cu iubitul meu!”

O știm ca mamă iubitoare a șase copii și ne e greu să ne-o amintim rebelă în tinerețe. Însă actrița de la Hollywood și-a început viața amoroasă de timpuriu și-a trăit experiențe... inedite.

1 jpg

O vedem acum pe covorul roșu cu copiii ei deveniți deja oameni în toată firea, însă a existat o perioadă destul de îndelungată în viața Angelinei Jolie, în care vedeta se juca cu cuțitele în timpul partidelor ei de sex și purta sângele soțului ei, Billy Bob Thornton, la gât. Obiceiuri ciudate la care a renunțat în momentul în care și-a adoptat primul său copil, pe Maddox.

Angelina Jolie nu s-a ferit niciodată și-a spus adevărul despre viața ei fără să încerce s-o cosmetizeze în vreun fel. Astfel, actrița a pomenit despre modul aparte în care a fost ea crescută de mama ei, Marcheline Bertrand, care a murit în 2007, la numai 56, din cauza cancerului.

Superstarul hollywoodian a vorbit cu cei de la The Sun despre stilul „genial” de parenting al mamei sale: „Unul dintre iubiții mei locuia cu mine, în casa mamei mele, când eu aveam 14 ani”, spune vedeta de parcă ar fi o nimica toată.

„Faptul că mama mi-a permis asta a fost cel mai deștept lucru pe care l-a făcut ea pentru mine, pentru că, astfel, nu ajungeam eu și iubitul meu să stăm printr-un parc, pe undeva, ci acasă la ea, sub supravegherea ei”, a continuat Angelina să povestească. „Am trăit ca un cuplu căsătorit timp de doi ani. La 16 ani, mi-am dat seama că voiam să fiu liberă și să mă concentrez pe carieră”, a conchis diva de la Hollywood.

image

După ce-a învățat mai multe lecții de viață de la cea care i-a dat viață, actrița a încercat să pună în practică toată teoria odată ce-a cunoscut și ea maternitatea. „Copiii sunt prioritatea mea!”, spunea răspicat în 2008, în The Daily Mail. „Așa că e posibil ca de-acum înainte să fac mai puține filme. Sau mă pot opri cu totul din asta. Nu mai am ambiția profesională pe care o aveam la 20 și ceva de ani”, a conchis Angelina Jolie.

„Dacă cineva îmi spune că eu sunt o mamă pentru copiii mei așa cum a fost mama mea pentru mine, ar fi cel mai mare compliment pe care mi l-ar face cineva”, a ținut să adauge vedeta etern recunoscătoare pentru anii petrecuți cu mama ei.

foto - Shuttestock



Recente

Royal Ascot 2026  sursa foto   Profimedia jpg
2392286 jpg
Olivia Wilde  foto   Profimedia jpg
WhatsApp Image 2026 06 17 at 12 25 08 jpeg
Shakira  foto   Profimedia jpg
Jane Seymour  foto   Instagram jpg
meghan markle profimedia jpg
medium shot woman packing jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Jennifer Lopez, Ben Affleck  foto   Profimedia jpg
Bruce Willis cu soția  foto   Profimedia jpg
COREY FELDMAN  foto   Profimedia jpg
familia Beckham  foto    jpg
Kanye West, Bianca Censori  foto   Profimedia jpg
beautiful night sky background with half moon stars jpg
artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg
Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg