Antonia, reacţie agresivă în timpul unui concert! Ce a determinat-o să-şi înjure fanii şi a părăsit scena

1 antonia iacobescu jpg jpeg

Antonia a fost protagonista unei scene revoltătoare, întrucât artista şi-a ieşit din minţi într-un club din Capitală, unde avea loc Balul Bobocilor. Cântăreaţa a fost atât de nervoasă, încât imediat a părăsit scena.

Antonia le-a făcut o observaţie unor tineri care au avut o tentativă de a se lua la bătaie şi, fără să-şi dea seama, ea a spus tot ce gândea: ”Mamă, ce urât. Numai la noi în ţară se întâmplă aşa ceva. *** gura mă-tii.”, a spus Antonia, după care s-a retras de pe scenă, scrie sursa citată.

Mihaela Rădulescu, despre prima experienţă sexuală: "Aveam aproape 17 ani. El era stângaci şi complexat"

Antonia trece prin momente dificile

Plecarea lui Alex Velea la Asia Express nu a fost deloc uşoară pentru Antonia, care a recunoscut că trece printr-o perioadă dificilă şi suportă tot mai greu separarea.

5 antonia velea jpg jpeg

Cele mai norocoase zodii în 2020. Va fi cel mai bun an pentru Leu şi alţi trei nativi

”Ştiam cât de greu va fi, adică amândoi ne-am asumat că va fi greu, că ne va fi super dor, că ne este foarte greu să stăm departe unul de celălalt. Însă a fost ceva ce a vrut să încerce şi am fost de acord amândoi că ar fi momentul să facă acum acest lucru. Şi da, ştiam că se va lăsa cu multe lacrimi. Putem vorbi doar o dată pe săptămână şi atât, fără prea multe detalii. Dar ştiu că îi este greu fără noi, plus că sunt foarte multe experienţe noi, diferite, o altă ţară”, a spus Antonia pentru revista VIVA!



Recente

Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
clickpentrufemei ro pexels cristian rojas 8459365 jpg
Kim Catrall  foto   Profimedia jpg
venti views AtEJsWMY1Ko unsplash jpg
Nicole Kidman, Lily Allen  foto   Profimedia jpg
Brigitte Bardot  foto   Profimedia jpg
Gwyneth Paltrow  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Profimedia jpg
Scarlett Johansson  foto   Profimedia jpg
shutterstock 64061455 jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Serena Williams  foto   Profimedia jpg
vedete  foto   Facebook jpg
64 65 shutterstock 2082380233 jpg
lazy guruji rCz14RWCk3c unsplash jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Celine Dion  Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry și inelul de logodnă  foto   Profimedia jpg
Jenny McCarthy  sursa foto   Profimedia jpg
Tara Reid  foto   Profimedia jpg