Băieţelul Jack din serialul „Doi bărbaţi şi jumătate‟ e de nerecunoscut. De ce s-a retras din lumea showbizz-ului?

1 shutterstock 63939496 jpg jpeg

Angus T. Jones din „Doi bărbaţi şi jumătate‟ a crescut în faţa telespectatorilor. A devenit un favorit al fanilor ca Jake Harper, fiul isteţ al lui Alan, interpretat de Jon Cryer. Trio-ul Jones, Cryer şi Charlie Sheen au făcut din serialul american un succes care a durat mai bine de un deceniu.

În noiembrie 2012, Jones, în vârstă de 27 de ani acum, a declarat într-un interviu că s-a convertit recent la creştinism şi a criticat serialul „Doi bărbaţi şi jumătate‟  drept „o murdărie care contrazice valorile sale morale‟. După ce ajuns pe prima pagină a multor publicaţii cu acea afirmaţie, Jones şi-a cerut scuze, spunând că apreciază apariţia sa în acel sitcom şi că a fost binecuvântat cu o oportunitate extraordinară. A renunţat oficial la sitcom la sfârşitul celui de-al 10-lea sezon, în 2013. Personajul său a fost menţionat scurt în cele două sezoane rămase, iar Jones s-a întors în cele din urmă pe platou pentru finala seriei din februarie 2015.

Când Jones s-a pronunţat pentru prima dată împotriva serialului, Sheen, în vârstă de 55 de ani, a glumit într-un interviu că emisiunea în care a apărut Jones a fost „blestemată”. Personajul său, Charlie Harper, a murit în sezonul 9. Ashton Kutcher s-a alăturat spectacolului în locul lui Sheen în timpul celui de-al nouălea sezon. În ciuda problemelor apărute de-a lungul serialului, Sheen a declarat că este mai mult decât pregătit pentru o reuniune. Între timp, Angus Jones a renunţat la actorie şi a intrat la Universitatea din Colorado Boulder. Descoperă cu ce se ocupă în prezent!

Cum de s-a dezis Jones de sitcomul care i-a adus succes

Jones a avut succes şi a avut mult de câştigat de pe urma filmărilor pentru „Doi bărbaţi şi jumătate‟ . Ajunsese să primească şi 350.000 de dolari pe episod. Tânăra vedetă s-a dezis de serialul popular care l-a făcut bogat în 2012, după ce l-a descoperit pe Dumnezeu şi s-a alăturat Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. Într-un interviu acordat în 2012, Jones le-a spus fanilor să nu mai vizioneze serialul: „Nu poţi fi o persoană care se teme de Dumnezeu şi să apari într-un serial de televiziune ca acesta‟. Declaraţiile uluitoare ale tânărului cu privire la munca sa nu s-au terminat. În 2014, Jones a spus că este un ipocrit plătit, pentru că nu era în regulă cu ce făcea în serial, dar continua s-o facă.

Jones s-a întors în lumea divertismentului

Angus a renunţat la actorie şi s-a retras din atenţia publicului timp de ani de zile după ce a părăsit popularul sitcom de televiziune. Fostul actor are însă o avere de 20 de milioane de dolari, iar anul trecut publicaţia „Daily Mail‟ l-a surprins în câteva fotografii, în faţa casei sale din L.A., urmărind pompierii stingând focul la una dintre locuinţele vecinilor. Potrivit ziarului britanic, „tânărul de 27 de ani arăta de nerecunoscut cu barbă deasă şi păr lung‟.

În ceea ce priveşte cariera sa, Jones a decis să revină la divertisment după câţiva ani în care a preerat să stea pe margine. În 2016, Jones şi Justin Combs, fiul lui Sean „P. Diddy‟ Combs, au fondat Tonite, o companie de evenimente live. Jones a făcut declaraţii presei despre afacerea lor: "Am început cu o companie de închiriere de echipamente, aşa că am crescut lucrând cu el la spectacole şi festivaluri‟. În cazul în care afacerea lor nu funcţionează, el n-ar trebui să-şi facă griji, având în vedere câştigurile pe care le are în urma serialului „Doi bărbaţi şi jumătate‟.

FOTO: Shutterstock



Recente

copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg
Julia Roberts cu familia  foto   Profimedia jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
Rihanna  foto   Profimedia jpg
planets solar system jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  14 2026 jpeg
Taylor Swift  foto   Profimedia jpg
Vera Wang  foto   Profimedia jpg
Cara Delevingne  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Gemini Generated Image cunzt7cunzt7cunz png
Jane Seymour  foto   Profimedia jpg
Thylane Blondeau  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon (1) jpg
Kate Victoria Tunstall  foto   Profimedia jpg
Kanye West  foto   Instagram jpg
Mickey Rourke  foto   Profimedia jpg