Brigitte Bardot, o stea a cinematografiei

1 65423 original jpg jpeg

Cu chip inocent şi atitudine provocatoare, Brigitte Bardot a fascinat publicul la începutul anilor 1950. Starul de cinema a avut o viaţă tumultoasă: s-a confruntat cu depresia, a avut nu mai puţin de patru tentative de suicid, patru căsătorii, peste o sută de iubiţi şi o sarcină nedorită.

Actriţa s-a născut într-o familie pariziană înstărită,la 28 septembrie 1934. „Bri“,aşa cum îi spuneau părinţii,a făcut balet. Încurajată de mama ei,copila a început să defileze pe podiumuri,reuşind să apară în scurt timp pe coperta revistei „Elle“,în anul1949,pe când avea doar 15 ani.

Primii paşi spre succes

Viaţa tinerei,atât în plan personal,cât şi profesional,s-a schimbat când l-a cunoscut pe Roger Vadim,asistentul regizorului Marc Allégret,cel care a descoperit cele mai mari staruri cinematografice franceze din anii 1930. Întrucât părinţii ei nu au fost de accord cu relaţia celor doi,Brigitte Bardot a încercat pentru prima oară să se sinucidă. Înduioşaţi de gestul fetei,ei i-au permis acesteia să se căsătorească la 18 ani. Astfel,cununia religioasă a avut loc la Paris,la 21 decembrie 1952.

Căsătoria cu Roger Vadim a fost ca un rit de trecere a lui Brigitte la maturitate,independenţă şi lumea cinematografică. Fotograf şi jurnalist,bărbatul a ştiut foarte bine cum să folosească mass-media pentru ca soţia lui să apară în reviste de modă şi la diverse producţii TV. Astfel,ea a devenit rapid femeia cea mai fotografiată din lume,înainte să apară în vreun film. La scurt timp,a început să interpreteze multe roluri,făcându-se remarcată pentru frumuseţea şi senzualitatea ei,fiind considerată o stea în ascensiune.

O viaţă amoroasă agitată

Debutul regizoral a lui Vadim în decembrie 1956,cu filmul „Şi Dumnezeu a creat femeia“,avându-i în rolurile principale pe Brigitte Bardot şi pe starul francez Jean-Louis Trintignant,a schimbat totul. Pe micul ecran,telespectatorii au descoperit o femeie tânără,cu chipul plăcut,sex-appeal şi talent. Filmul a avut succes în Statele Unite ale Americii,făcându-i pe actori celebri pe plan internaţional. Pelicula a fost şi cea care a marcat sfârşitul căsătoriei lui Brigitte şi a lui Vadim,întrucât vedeta s-a îndrăgostit de Trintignant. Cei doi actori au trăit împreună doi ani,dar Brigitte l-a părăsit pentru actorul Jacques Charrier,care i-a devenit al doilea soţ şi tatăl copilului ei.

Cântăreaţă renumită

Actriţa nu a reuşit niciodată să aibă o relaţie apropiată cu fiul ei,motivând că „nu sunt suficient de matură pentru a avea grijă de un copil“. Astfel,la divorţul de cel de-al doilea soţ,băiatul a fost încredinţat tatălui.  În 1966,Bardot s-a căsătorit cu milionarul german,Gunter Sachs,în Las Vegas,de care s-a despărţit trei ani mai târziu. S-a recăsătorit pentru a patra oară cu omul de afaceri Bernard d'Ormale în 1992. Între anii 1962 şi 1982,actriţa s-a făcut remarcată şi pe plan muzical,înregistrând câteva piese.

Model pentru generaţiile viitoare

În ciuda faptul că avea câştiguri fabuloase,Bardot şi-a drămuit banii cu multă atenţie. Verifica facturile măcelarului,ura risipirea alimentelor,nu consuma mâncăruri fine şi nici nu cheltuia sume enorme pe diamante ori haine scumpe. Se îmbrăca simplu,cu pulovere,salopete,blugi,reintroducând moda purtării balerinilor. Îşi purta părul liber şi-şi contura ochii cu tuş. În rest,miza pe naturaleţe,toate acestea dându-i un farmec aparte. Stilul ei vestimentar a influenţat generaţii întregi,printre care şi femei de seamă,cum sunt actriţele Jane Fonda,Catherine Deneuve şi Marianne Faithfull.

Se dedică apărării drepturilor animalelor

Pe cât de idolatrizată a fost de mass-media,pe atât de mult ea ura parapazzi,căci ei îi urmăreau orice mişcare. Astfel,în 1973,a renunţat la actorie,la 39 de ani şi a hotârât să se dedice drepturilor animalelor. Nu de puţine ori a afirmat că animalele merită respect,căci sunt fiinţe vii şi nu o sursă de profit. De-a lungul timpului,s-a opus transportului şi sacrificării cailor,vânatului şi purtării blănurilor. În 1986,a înfiinţat Fundaţia Brigitte Bardot,pentru a avea grijă de animalele în suferinţă. La cei 81 de ani,starul locuieşte,împreună cu soţul ei şi cu multe dintre vieţuitoarele pe care le-a salvat de la moarte,pe o proprietate privată din Saint-Tropez,La Madrague.

Ştiai că...

... Brigitte Bardot a fost la Bucuresti,în 2001? Actriţa şi primarul general al Capitalei de la acea vreme,Traian Băsescu,au semnat atunci un protocol pentru sterilizarea masivă a câinilor fără stăpân.



Recente

Angelina Jolie, îngrijirea tenului, dermatolog  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 652113901 jpg
cover Culoarea anului 2025 e aici! Află de la Grup Transilvae cum să o integrezi în creațiile tale jpg
7 charlize theron shutterstock 536111023 jpg jpeg
Cardi B  Shutterstock jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  25   2024 jpeg
Khloe Kardashian  sursa foto   Shutterstock jpg
Tânăr și niliniștit  foto   Shutterstock jpg
angelina Jolie  foto   Shutterstock jpg
featured image (3) jpg
Serena Williams  sursa foto   Shutterstock jpg
Miley Cyrus  foto   Shutterstock jpg
1 jamie foxx shutterstock 1325983100 jpg jpeg
Nicole Kidman  foto   Shuttestock jpg
Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Kim Kardashian  sursa foto   Instagram jpg
las vegas jpg
Jennifer Garner  sursa   Shutterstock jpg
Damian Draghici   Meditatii Romanesti 7 jpg
Elle Macpherson  foto   Shutterstock jpg