„Câștigă lupul pe care-l hrănești‟ – Andrei Aradits, despre roluri, îndoială și adevăruri incomode
Cu ironie fină și o luciditate care nu caută aplauze, Andrei Aradits vorbește despre roluri cu umbre, ficțiune ca formă de adevăr și despre cum entuziasmul sau lehamitea pot face sau distruge un proiect.
În următorul interviu, Andrei Aradits nu a servit răspunsuri comode. A preferat să opteze pentru îndoiala neșlefuită, autoironia și adevărul spus filtre. În noul sezon al serialului „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”, personajul său, Basty, merge pe muchia subțire dintre vină și ispășire, iar această ambiguitate pare să-l reprezinte perfect. Aradits vorbește despre roluri ca despre niște confruntări necesare, despre ficțiune ca spațiu unde ne permitem să căutăm răspunsuri și despre carieră ca despre un drum fără garanții. Cu umorul lui inconfundabil și o sinceritate care taie precis, actorul ne lasă să vedem ce contează cu adevărat: oamenii, entuziasmul și lupul pe care alegi să-l hrănești.
1. Ești Basty în serial, un personaj complex și imprevizibil. Ce ți s-a părut cel mai provocator la el și cum l-ai construit pe platou?
În seriale, personajele sunt de obicei arhetipuri preluate din basm. Eroii sunt buni, drepți, inocenți... antagoniștii sunt răi, mincinoși, parșivi. Basty ăsta e un antagonist pe drumul pocăinței. Asta e interesant la el. Valența lui de tată disperat care simte că e pedepsit de soartă pentru mârșăviile tinereții pe care încearcă disperat să le justifice.
2. Ai spus în trecut că ai citit primele 25 de episoade și tot nu știai în ce direcție va merge povestea. Cum e să joci un rol în care și tu, ca actor, aștepți cu sufletul la gură ce urmează?
Amuzant din această perspectivă e că așteptările din ficțiune sunt taman invers decât în viață. În viață ne luptăm să avem o siguranță și o predictibilitate confortabilă cu cât mai puține evenimente destabilizatoare. În seriale, toți actorii își doresc suferințe, drame și întâmplări teribile în care să ne etalăm ca niște circari abilitățile noastre de eschibiționism emoțional.
3. Serialul „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN‟ este o producție originală românească, fără adaptări culturale. E important, de ce?
Acum două zile am stat de vorbă cu o doamnă care mi-a povestit că în anii 90’ lucra la un orfelinat și că își aduce aminte cum erau luați copiii de diverse familii și că erau zvonuri și bănuieli că poate nu toți ajungeau în familii iubitoare. Mi-a spus că de asta a prins-o povestea. De asta e important. Serialul a plecat de la o realitate tulbure și încețoșată a istoriei noastre recente. Măcar în ficțiune să ne oferim niște răspunsuri, că transparența oficială e strigător de vagă.
4. Ești cunoscut pentru ironia fină și autoironie. Cât din umorul tău personal ai adus cu tine în culisele acestui serial?
Știu și eu? Cam 100%, dar dacă, de fapt, doar eu singur am impresia că sunt amuzant și toți ăilalți sunt exasperați de așa-zisul meu umor și doar cine știe ce respect neadecvat îi forțează să zâmbească din complezență?! Se poate și așa, că mie mi s-a întâmplat. (zâmbește)
5. Atmosfera de pe set ai descris-o ca fiind „umană și sănătoasă‟. Ce face diferența, după experiențele tale, între un proiect reușit și unul care devine toxic?
Nu știu, sunt multe elemente. Caracterul oamenilor e important, condițiile de lucru, sentimentul că faci ceva interesant e important. Lehamitea e momentul cel mai trist. Când se ajunge acolo, e nasol, pentru că e contagioasă. Dar și entuziasmul e contagios. Știți cum e, câștigă lupul pe care-l hrănești.
6. Dacă ai privi cariera ca pe un serial, în ce sezon simți că te afli acum și ce „plot twist‟ ai vrea să urmeze?
Ar fi tare dacă aș câștiga la loterie! Mi-ar plăcea să devin brusc și nemeritat bogat. Poate o să joc odată (zâmbește)
7. Privind înapoi la cariera ta, ce rol consideri că ți-a schimbat cel mai mult drumul profesional?
Cred că încă n-am avut parte de acel „rol‟. Poate într-o zi?!?
8. Film, teatru sau televiziune, care e spațiul în care simți că„respiri‟ cel mai liber ca actor?
Probabil în capul meu... sau în baie. Acolo am parte de roluri incredibile, în care sunt pur și simplu genial, îmi pare sincer rău că nu puteți fi martorii acestor capodore.
9. În viața personală, după schimbările din ultimii ani, ce te încarcă acum cu energie bună și liniște?
Oamenii, pisicile și lucrurile din viața mea personală sunt prețioase mai ales pentru că fac parte din viața mea personală și nu din viața mea publică.
10. Cum îți petreci vacanțele – ești genul care preferă confortul sau mai degrabă aventurile spontane?
Aceste alternative nu sunt musai opuse, există confort în spontaneitate. Recunosc, am o vârstă și, deși în tinerețe dormeam pe digul din 2 mai în sac, acu’ parcă mi-aș dori un duș cald la cazare.
11. Ce obiceiuri sau pasiuni ai atunci când vrei să te deconectezi complet de la filmări?
Îmi place acasă. Citesc, gătesc, mă uit la filme, mă joc pe calculator niște prostii din mezozoic, dar nu le-aș numi „pasiuni‟. Sunt chestii pe care le fac să mai treacă timpul până ajung la serviciu, unde mă plătesc unii pentru pasiunea mea.
12. Există un regizor sau un actor român sau străin cu care visezi să colaborezi?
Sigur că există, sunt foarte curios să lucrez cu mulți dintre ei, da’ mi se pare cam arogant să m-apuc să arunc cu nume celebre. Nu cred că sunt în poziția să aleg. Dacă întâmplarea va face să ne întâlnim voi fi recunoscător și mă voi considera și mai norocos decât sunt deja.
13. Dacă te-ai putea întoarce la Andrei Aradits de la primul său rol, ce sfat i-ai da?
Păi cam așa mi-aș zice: „Andrei, știu că ai dubii și te întrebi permanent dacă ai ce căuta în profesia asta. Obișnuiește-te! Această îndoială e cronică. Nu cred c-o să afli vreodată‟
14. Cum îți imaginezi următorii 10 ani ai carierei tale – pe scenă, pe platourile de filmare sau poate într-o altă zonă artistică?
N-am nici cea mai vagă idee. N-am avut niciodată. Poate o să joc, totuși la loteria aia. (zâmbește)
@Antena 1
Redacția
