Ce s-a întâmplat când John Travolta și-a pierdut fiul: „Jett, iartă-mă!”

Actorul de la Hollywood este un tată grijuliu, a cărui lume se învârte în jurul familiei sale. Însă tragedia l-a lovit pe John Travolta într-o vacanță de familie petrecută în Bahamas, acum câțiva ani.

image

Jett s-a născut cu autism și le-a schimbat viața părinților lui imediat ce a venit pe lume. „Nu pot să-mi imaginez cum ar fi viața fără Jett. După ce s-a născut și fusese curățat, l-am ținut în brațe câteva ore în timp ce Kelly dormea. Iar când veniseră să mi-l ia ca să-i facă niște analize, le-am spus că nu se poate să mi-l ia atunci, să facă toate testele în altă zi. O luasem puțin razna!”, a declarat actorul în revista People.

Când s-a petrecut tragedia, Jett avea 16 ani. Travolta și restul familiei lui se aflau în vacanță pe Grand Bahama Island. Ce s-a întâmplat mai exact atunci?

„Bătea cineva cu putere în ușa camerei de la etaj, unde dormeam noi. Am fugit jos, la parter, cu soția mea ca să-l ajutăm pe fiul nostru”, a început să povestească John. Cei care aveau grijă de Jett erau deja lângă el și încercau să-l salveze pe băiat în timp ce acesta acea o criză. „Una din bone îl apăsa pe piept, eu făceam respirație gură la gură. Am înlocuit-o pe doamna care îl resuscita…”, a continuat vedeta să dezvăluie.

Jett făcea astfel de crize epileptice în mod obișnuit, așa că familia lui era pregătită pentru așa ceva. Cu toate astea, de data asta, nu l-a mai putut salva nimeni…

Tarino Lightbourn, medicul de pe ambulanță care a ajuns la fața locului și-a amintit cât de disperat era actorul în timp ce își resuscita fiul, iar soția lui, Kelly Preston, se uita la fel de disperată la el. Doctorul îl vedea pe actor plângând în încercarea lui de a-l salva pe Jett. „Plângea, avea ochii roșii. Țin minte cum se uita în sus, spre tavan, și cum îl implora pe Dumnezeu să-l ajute”, a mărturisit Tarino.

Lightbourn l-a dus pe adolescent la spital de urgență. Tot el a asistat la momentul în care părinților lui li s-a dat cumplita veste că fiul lor, Jett Travolta, murise. „John s-a dus după perdeaua de lângă pat ca să plângă. Vedeam tristețea din privirea lui. Vedeam dragostea pe care i-o purta fiului său… Când și-a îmbrățișat fiul, i-a șoptit «Îmi pare rău, Jett!», cred că voia să spună «Iartă-mă, Jett, am făcut tot ce-am putut!»”, a declarat acesta.

image

În 2019, John Travolta a vorbit, în US Weekly, despre pierderea copilului său, peste care n-a putut trece niciodată: „Este cel mai rău lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Adevărul e că nu știam dacă mai pot continua să trăiesc după aceea...”.

„Se spune că cel mai greu lucru în viață e să-și pierzi părinții. Acum pot spune că nu e adevărat. Cel mai dificil lucru e să-și pierzi copilul. Pe cel pe care l-ai crescut și l-ai privit cum se dezvoltă zi de zi. Cineva pe care l-ai învățat cum să meargă și să vorbească. Cineva pe care l-ai iubit. E cel mai greu lucru care i se poate întâmpla oricui”, a dezvăluit actorul pe pagina sa de Facebook.

Travolta, care nu și-a revenit niciodată după moartea fiului său, a mai trăit o pierdere covârșitoare. Pe 12 iulie 2020, soția sa, Kelly Preston, s-a stins din viață la numai 57 de ani, în casa lor din Clearwater, Florida, la numai doi ani după ce fusese diagnosticată cu cancer la sân.

foto - Shutterstock, Instagram



Recente

Dolce nights in Rome ?? #DolceGabbana jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
DSC 0529 JPG
Totul despre sex  foto   Profimedia jpg
Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg