Celulele stem i-au crescut sânii după extirparea tumorii! Dar au și omorât-o?

Pe 15 octombrie, presa americană anunța dispariția unei actrițe pline de viață, care se lăuda lumii întregi că reușise să-și recapete formele atrăgătoare fără să apeleze la implanturi mamare, după ce i-a fost extirpată tumora la sân.

Suzanne Somers  foto   Shutterstock jpg

În 2001, Suzanne Somers a dezvăluit, în emisiunea „Larry King Live”, la sfârșitul lunii iulie 2023, că nemilosul cancer recidivase la 20 de ani de când reușise să învingă crunta boală. Din păcate, pe 15 octombrie 2023, fosta actriță din serialul „Step By Step”, a pierdut lupta cu cancerul de sân. Să fi fost oare de vină operația experimentală pe care o făcuse după ce s-a însănătoșit prima dată?

Suzanne nu a dat niciodată înapoi în fața vreunei greutăți, lucru care a fost evident acum mai bine de două decenii, când a învins cancerul la sân și a devenit una dintre primele persoane din lume care au încercat operația cosmetică de reconstrucție a sânului, care nu presupunea inserarea vreunui implant mamar. Nu numai că era vorba despre o intervenție chirurgicală experimentală, dar a fost catalogată și riscantă de unii medici.

Suzanne Somers a încercat multe tratamente convenționale și alternative pentru a opri extinderea cancerului său. În primul rând, s-a operat pentru a-și înlătura tumora din sân, însă această intervenție a avut și un rezultat neplăcut – măsura bustului expansivei actriței scăzuse semnificativ după înlăturarea tumorei și-a țesutului sănătos din jurul ei.

Pentru a-și readuce bustul la mărimea inițială, vedeta de la Hollywood s-a interesat de o procedură care regenerază țesutul cu ajutorul celulelor stem. Așadar, fără să mai stea pe gânduri, vedeta a făcut un lipotransfer cu celule stem.

Suzanne Somers  sursa   Shutterstock jpg

„Mi-au luat grăsime de pe abdomen, au extras celulele stem, au făcut o triere a lor, pentru a le înlătura pe cele slabe, le-au luat pe cele puternice și le-au injectat apoi în sân”, a explicat actrița în Us Weekly, în 2018. În anul care a urmat intervenției chirurgicale, Somers a spus că a simțit ca niște „fermoare electrice” în pieptul care creștea la loc. Cel puțin asta susținea vedeta. „După două săptămâni, îmi spunea și soțul să arăt lumii întregi decolteul meu!”, a dezvăluit regretata actriță.

Vestea că Somers și-a crescut la loc bustul a făcut înconjurul lumii medicale. Operația experimentală nu prea fusese făcută deloc și toți specialiștii erau curioși să vadă rezultatul. Unii au declarat că Suzanne Somers exagera, alții spuneau că „sunt sigur că există celule care cresc, dar nu și-a creascut la loc bustul”. Iar cei mai mulți susțineau că procedura făcută de vedetă nu era altceva decât reconstrucția sânilor după extirparea unei tumori, însă una care vine cu multe riscuri...

„Există riscul ca formarea de celule maligne să crească prin simplul fapt că s-au folosit celule stem din grăsime”, a dezvăluit un medic în New York Post. Asta să i se fi întâmplat oare și bietei femei, care s-a stins din viață recent?!...

foto - Shutterstock



Recente

Heather Locklear  foto   Instagram Ava Sambora jpg
Jennifer Lopez   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
surorile Kardashian  Instagram jpg
Brad Pitt, Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
13892 jpg
Beyonce si fiica ei  foto   Profimedia jpg
Kendall Jenner la Met Gala 2026  foto   Profimedia jpg
cum gasesti echilibrul intre stiliul personal si produsele pe care le alegi jpg
Jeff Bezos  foto   Profimedia jpg
Ellen Burstyn  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Rita Wilson, Tom Hanks  foto   Profimedia jpg
digital art style yoga illustration jpg
illustrated rendering twin avatar (1) jpg
Emily Blunt  foto   Profimedia jpg
fiica actorului, Jacqueline Falk, și Peter Falk  foto   Profimedia jpg
Kris Jenner  foto   Profimedia jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg