Cine a fost primul aristocrat de culoare şi ce viaţă a avut în înalta societate a anilor 1700
Dido Elizabeth Belle a fost primul aristocrat din Marea Britanie de origine africană. Şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în Kenwood, proprietatea unchiului ei, Primul Duce de Mansfield, care-i era tutorele ei şi un judecător de cel mai înalt rang din Anglia şi Ţara Galilor. Totuşi cine a fost Dido Belle şi cum se a ajuns în înalta societate din Marea Britanie a secolului al XVIII-lea?
Povestea lui Dido Elizabeth Belle este una neobişnuită. S-a născut dintr-o mamă sclav şi un ofiţel din marina britanică şi a fost adusă în Marea Britanie când era încă un mic copil şi a fost crescută de membrii familiei sale extinse ca un aristocrat. Totuşi, de-a lungul vieţii sale, Belle a fost discriminată pentru culoare pielii ei şi pentru faptul că era un copil ilegitim. Cum s-a descurcat în viaţă cu aceste „defecte”?
Marea dezvăluire
În primul rând, trebuie să ne întrebăm cum s-a aflat de existenţa ei. Simplu! Printr-un portret pictat de Johann Zoffany, care-o întruchipează pe Belle alături de Lady Elizabeth Murray. Era cu totul neobişnuit, în anii 1700, ca o femeie de culoare să apară aşa într-un tablou. Oamenii de culoare erau adăugaţi doar ca accesorii ale albilor, care erau oricum personajul principal, şi nu priveau niciodată spre pictor. Mai mult, nu erau niciodată mai mari decât oamenii albi, lucru care se întâmplă în această pictură, şi albii nu făceau ei niciun gest spre cei de culoare, ci invers.
În ceea ce priveşte turbanul de pe capul lui Belle, se pare că pictorul şi-a dorit să-i confere lui Belle un aer indian, având în vedere că tatăl ei lucrase în India la un moment dat, iar gestul de-a arăta spre obraz este similar cu cel al unei statui Krishna. Pictura este expusă, în acest moment, la palatul Scone din Perth, Scoţia.
Rolul şi statutul ei în casă
Cu toate că Belle ducea o viaţă lipsită de griji, ca restul aristocraţiei britanice, rolul şi statutul ei din casă erau destul de complicate. Ca moştenitoare a Lordului Manfield, ea avea drepturi depline şi era tratată ca de la egal la egal de restul membrilor familiei, însă nu se întâmpla la fel şi când familia primea musafiri. Ea nu mai avea dreptul să stea la masă cu restul familiei şi cu musafirii lor. Era de un rang prea înalt pentru a cina cu servitorii, dar nu de rang destul de înalt pentru a sta la masă cu familia sa. După ce luau masa, Belle putea reveni în încăpere pentru a face plimbări cu musafirii pe proprietatea lor sau pentru a servi cafeaua împreună cu musafirii.
De fapt, Belle fusese adusă în casa Londului Mansfield, în 1766, pentru a fi un partener de joacă pentru o fetiţă albă, orfană, Lady Elizabeth Murray, alături de care a crescut. Totuşi s-a făcut diferenţă între cele două atunci când li s-a permis o alocaţie anuală. Belle primea 30 de lire steline pe an, în timp ce Elizabeth beneficia de 100 de lire steline în fiecare an.
Belle locuia într-o casă de vis, însă avea şi multe responsabilităţi acolo – era secretara unchiului ei, Lond Manfield, şi avea grijă de lăptăria familiei şi de animalele din fermă. După ce soţia acestuia, Lady Mansfield, a murit, în 1784, Belle a continuat să locuiască la Kenwood şi a avut grijă de unchiul ei până ce s-a stins şi acesta, la 88 de ani, în 1793.
Poveste cu final fericit
Aristocrata de culoare nu numai că a suferit de pe urma nuanţei pielii sale, dar era şi un copil ilegitim. La botez a participat doar mama ei, Maria Belle, o sclavă de culoare, nu şi tatăl ei, Sir John Lindsay. Fetiţa a trăit cu mama ei până când aceasta a decedat, când Belle avea în jur de cinci ani. Atunci tatăl ei l-a convins pe Ducele de Mansfield să o ia sub acoperişul şi protecţia sa.
Când Lond Mansfield s-a prăpădit, i-a lăsat lui Belle o moştenire considerabilă şi a ţinut să precizeze, în testamentul său, că ea era o femeie liberă. La cinci luni după moartea protectorului ei, Belle s-a mutat din Kenwood şi s-a căsătorit cu John Davinier, un fiu de preot. Au avut împreună trei copii, iar ea a murit, de cauze naturale, la 41 de ani.
Foto - filmul Belle (1993)
