Cine sunt momârlanii. Obiceiuri care se păstrează
Când spui Valea Jiului, spui minerit, spui cărbune, dar la fel de bine poţi spune momârlani. Pentru că aici sunt ţinuturile stăpânite de ei, urmaşi ai dacilor din munţi care-şi respectă şi azi pământul şi portul tradiţional.
Scurt istoric
Comunitatea momârlanilor,aşezată între Munţii Şureanu şi Parâng,cuprinde 15.000-20.000 de oameni. Despre ei se ştie că sunt populaţia veche a Văii Jiului,prezentă în zonă înainte de începerea exploatărilor miniere. Momârlanii îşi poartă cu mândrie costumele tradiţionale,care sunt identice cu cele ale dacilor de pe Columna lui Traian,dar multe din case,construite din bârne de lemn,nu te mai trimit cu gândul la cele ale strămoşilor lor,reproduse în diverse imagini. Deşi momârlanii erau foarte stricţi în privinţa căsătoriilor (se făceau numai între membrii comunităţii),în ziua de azi nu se mai întâmplă asta. Tradiţiile au devenit mai permisive şi au apărut căsătorii cu membri din afara comunităţii. Am fost curioasă şi,recunosc,atrasă de ţinuturile lor,iar într-o dimineaţă de iulie,fix de ziua mea,am plecat în patria momârlanilor.
Lungul drum spre ţinutul momârlanilor
Am urcat la 2.400 m,la o stână din satul Novaci,judeţul Gorj,la ora prânzului. Ne-au întâmpinat băciţele şi câinii de la stână,ciobăneştii mioritici,Tarzan şi sora sa,dar şi o corcitură care nu ştia cum să se mai gudure pe lângă noi. „Nu avem timp să-i mângâiem,să le dăm atenţie. Aici e muncă de făcut. Se munceşte din zorii zilei şi până seara. Iubesc viaţa de aici. Iarna însă e tare greu. Iar transhumanţa este foarte dificilă. Am ajuns odată până aproape de Constanţa“,spune băciţa Mărioara. Viaţa citadină e departe. O aduc câteodată turiştii. Aşa,ca noi. „A venit odată la noi un străin. L-am auzit strigând:«Help! Help! Help!». Am ieşit să văd ce se întâmplă. Am încropit o conversaţie în engleză şi am înţeles că făcea un fel de tur al României şi înnopta pe unde se putea. Îmi aduc aminte că nici nu avea cort. Dacă îl prindea noaptea în pădure,rămânea acolo. L-am primit cu braţele deschise“,spune băciţa mică,Daniela,fiica Mărioarei.
Citeşte şi:
Povestea unor obiecte de suflet-mărţişoarele unicat
O şansă pentru copiii cu autism
Bătrânul de la stână
Momârlanii sunt harnici,dar orgolioşi,nu acceptă să fie jigniţi şi sunt oameni care îşi respectă cuvântul. Bătrânul Călina,omul de bază de la stână,un om încovoiat de muncă,ani,dar şi de greutăţi,care însă nu l-au îngenuncheat în faţa sorţii,spune că tinerii satului „n‑or plecat aşa de mulţi“:„Pământul îi leagă. Nu poţi să te rupi aşa uşor de locurile astea“. După disponibilizările masive din 1997,mulţi dintre momârlani au ales,în loc să plece in ţară,să se reîntoarcă la modul de viaţă tradiţional,adică păstoritul.
Obiceiuri care se păstrează
Bătrânul Călina povesteşte molcom despre unul dintre cele mai vechi obiceiuri ale momârlanilor:frăţia de cruce,o legătură sfântă,pe viaţă. El este frate de cruce cu alţi şapte bărbaţi. Trei dintre ei au murit,ceilalţi sunt dincolo de munte,nu i-a mai văzut cam de un an,iar de vorbit la telefon,mai rar,doar când coboară spre sat şi mai prinde semnal. „Avem şi o soră,dar şi părinţi de cruce. Ne-am făcut «familie» la biserică. Preotul ne-a înconjurat pe toţi cu o panglică,a ţinut o scurtă slujbă,iar la final am băut un pahar de vin din acelaşi vas“. Ce înseamnă să fii frate de cruce? „Ne ajutăm între noi,suntem alături unii de alţii şi la bine,şi la rău. Şi chiar dacă nu ne vedem cu lunile sau cu anii nu înseamnă că relaţiile dintre noi s-au răcit. La 1 noaptea dacă sun şi spun că am o problemă,urcă toţi până aici la 2.000 de metri.“ Apoi,mă ia de mână şi mă trage în spatele casei,unde sunt trei cruci. Acolo sunt îngropaţi tatăl,un frate şi bunicul. De sânge. „Acesta e obiceiul nostru străbun,încă viu prin părţile astea. Omul nu pleacă de lângă casa lui nici când trece dincolo“,încheie el. Aşa se explică aici,în Valea Jiului,legătura strânsă între cei vii şi cei morţi.
