Clementina Cojan:«Nu uitaţi de părinţii voştri!»
Mulţi dintre noi, după ce pleacă din casa părintească, uită treptat de cei cărora le datorează viaţa şi reuşitele lor.
Oricât de bine ar trăi copiii lor,părinţii şi bunicii nu vor nimic material de la ei,doar să ştie că sunt sănătoşi şi mulţumiţi.
Ce puţin le-ar trebui să fie fericiţi! În lumea asta nebună,riscăm să ne pierdem rădăcinile şi abia când cei care ne-au îngrijit în copilărie nu vor mai fi,ne vom da seama că ne lipsesc şi că este prea târziu să recuperăm timpul pierdut.
Ştiind acestea,eu şi fiica mea,Alice,încercăm să fim cât mai aproape de mama.
Anul acesta,13 septembrie a fost o zi deosebită,pentru că şi-a serbat ziua de naştere. I‑am trecut pragul şi i-am urat,,La mulţi ani!” Totuşi,cineva îi lipsea.
Aştepta să-i telefoneze băiatul ei,Viorel,care este stabilit de câţiva ani la Bucureşti.
Mama Clementinei şi Viorel,la cea mai frumoasă aniversare
De data aceasta însă,telefonul n-a mai sunat. Nu pot să vă spun prin ce emoţii a trecut când uşa s-a deschis şi i-a intrat în casă chiar fiul cel mult aşteptat.
A adus cu el lacrimi de bucurie,îmbrăţişări şi un mic cadou:un tort pe care scria,,La mulţi ani,mami!” N-a fost nimeni mai fericit decât ea.
Sunt sigură că aniversarea ei de anul acesta a fost cea mai frumoasă şi că,de undeva din ceruri,tata a fost şi el mulţumit,văzându-ne împreună.
