Ce încearcă, de fapt, pisica ta să-ți transmită. Semnale prin care vrea să comunice cu tine
Dacă ai o pisică, probabil ai auzit de nenumărate ori clișeul acela că felinele sunt distante, imposibil de descifrat. Nimic mai fals. Realitatea este mult mai fascinantă: pisicile comunică aproape constant, scrie qz.com, într-un limbaj extrem de precis, pe care noi, oamenii, pur și simplu nu am învățat să-l înțelegem. Vestea bună este că acest limbaj poate fi învățat. Odată ce începi să-l recunoști, relația cu pisica ta capătă cu totul altă profunzime.

Un limbaj pe care nimeni nu l-a predat
Dubla natură a pisicii – simultan prădător și potențială pradă – explică multe din comportamentele ei aparent contradictorii. Ca prădător, a dezvoltat un sistem precis de citire a mediului înconjurător. Ca animal vulnerabil în fața prădătorilor mai mari, a moștenit însă și instinctul de a-și ascunde durerea sau disconfortul. De aceea, o pisică bolnavă poate continua să toarcă, să mănânce și să se comporte „normal", semnele suferinței ei sunt subtile și ușor de ratat pentru cine nu știe exact ce să caute.
Cu alte cuvinte, dacă simți uneori că nu-ți înțelegi complet pisica, nu e vina ta, e doar un limbaj pe care nimeni nu ni l-a predat vreodată.
Clipitul lent, cel mai frumos „te iubesc" felin
Dacă pisica ta te privește și își închide ochii încet, apoi îi redeschide la fel de lent, tocmai ai primit unul dintre cele mai clare semnale de afecțiune din lumea felină. Este echivalentul unei îmbrățișări – pisica îți spune că se simte relaxată, în siguranță și că nu te percepe ca pe o amenințare.
Un studiu realizat de etologul Karen McComb și colegii săi, publicat în 2020 în Scientific Reports, a confirmat științific ceea ce mulți proprietari de pisici bănuiau deja: pisicile răspund la clipitul lent al oamenilor cu propriul lor clipit lent, mult mai des decât în mod întâmplător, și sunt mai predispuse să se apropie de un om necunoscut care le-a „clipit" astfel. Așa că data viitoare când pisica ta face acest gest, răspunde-i la fel; vei iniția ceea ce specialiștii numesc, cu drag, „sărutul pisicii".
Ce spune, de fapt, coada pisicii tale
Coada este, probabil, cel mai expresiv „instrument" de comunicare al unei pisici. Dacă vine spre tine cu coada ridicată vertical, e felul ei de a spune „mă bucur să te văd!" – cel mai clar și cald salut felin posibil. Coada lăsată jos sau ascunsă între picioare spune, în schimb, că se simte speriată sau vulnerabilă.
Atenție, însă, la coada care se biciuiește energic dintr-o parte în alta, spre deosebire de câini, la pisici acest gest nu înseamnă bucurie, ci agitație sau suprastimulare. Dacă observi acest semn în timp ce o mângâi, e momentul perfect să te oprești, altfel, riști o zgârietură binemeritată.
Burta expusă nu este întotdeauna o invitație
Una dintre cele mai dulci imagini – pisica întinsă pe spate, cu burta la vedere – ne face aproape instinctiv să întindem mâna spre ea. Spre deosebire de câini, la pisici acest gest nu e neapărat o invitație la mângâiere, ci un semn de încredere totală. Burta este zona ei cea mai vulnerabilă, iar faptul că ți-o arată înseamnă că se simte în siguranță lângă tine – nu neapărat că vrea să fie atinsă acolo.
Cei mai mulți stăpâni care încearcă totuși să mângâie burta primesc, după una sau două atingeri, o „îmbrățișare" neașteptată cu toate cele patru labe. Recomandarea specialiștilor? Răspunde-i cu un clipit lent și apropie-te, în schimb, de cap – zona pe care majoritatea pisicilor chiar și-o doresc mângâiată.
Frecatul de tine, un gest de apartenență
Când pisica ta își freacă capul sau obrazul de tine, nu e doar drăgălășenie – este, de fapt, un ritual de marcare. Pisicile au glande olfactive în zona obrajilor, bărbiei și frunții, iar prin acest gest te „adoptă", literalmente, în harta ei olfactivă de siguranță. Acest comportament, cunoscut ca „head bunting", este rezervat exclusiv persoanelor cu care pisica se simte cu adevărat confortabil – așa că, dacă primești acest gest, poți fi sigur că ai câștigat inima ei.
Frământatul labelor, pe înțeles
Multe pisici „frământă" o pătură moale sau poala stăpânului, cu labele din față, într-o mișcare ritmică, aproape hipnotică. Acest comportament vine direct din perioada de pui, când frământau glanda mamară a mamei pentru a stimula laptele. La vârsta adultă, gestul devine un semn profund de confort și siguranță – pisicile nu frământă, de regulă, persoanele cu care nu se simt în largul lor.
Dacă ghearele te deranjează, cea mai bună soluție nu e să oprești gestul, ci să-i oferi o pătură groasă pe care să-și continue ritualul – iar unghiile tăiate regulat vor face totul mult mai confortabil pentru amândoi.
Ciripitul acela ciudat de la fereastră
Dacă pisica ta scoate un sunet straniu, de ciripit-clămpănit, în timp ce urmărește păsările prin geam, nu încearcă să le vorbească prietenește. Este, mai degrabă, expresia unei frustrări specifice de vânător: vede prada, dar nu poate ajunge la ea. Vestea bună este că această „ședință" la geam nu trebuie întreruptă – dimpotrivă, reprezintă o formă valoroasă de stimulare mentală pentru pisicile de interior.
Cadourile pe care nu le-ai cerut
Un șoricel adus în prag sau, mai realist pentru pisicile de apartament, o șosetă cărată prin toată casa, cu miorlăituri specifice – sunt gesturi din aceeași familie comportamentală: împărtășirea vânătorii cu „grupul social", adică tu. E o dovadă de afecțiune, chiar dacă nu întotdeauna cea mai plăcută. Cel mai bun răspuns este o recunoaștere calmă și pozitivă, urmată de îndepărtarea discretă a „cadoului".
De ce se așază exact pe laptopul tău
Nu, nu e răutate. Pisica ce se instalează exact pe cartea sau laptopul pe care îl foloseai este, pur și simplu, în căutare de atenție – și a identificat exact obiectul care ți-o răpește. Bonus: obiectele cu mirosul tău sunt, pentru ea, și o sursă de confort.
Nebunia de la 3 dimineața
Dacă pisica ta se transformă brusc, noaptea, într-un mic uragan care aleargă și sare pe mobilă, nu are nimic „stricat" – pur și simplu descarcă energia predatorie acumulată peste zi, nefolosită. Soluția? Câteva minute de joacă activă, cu o jucărie tip „undiță", înainte de culcare, care îi permite să completeze întregul ciclu de vânătoare și reduce semnificativ agitația nocturnă.
Când se oprește la jumătatea drumului spre tine
Dacă pisica se apropie de tine, apoi se oprește brusc și așteaptă, îți cere, de fapt, o confirmare înainte de a continua. Un clipit lent sau o mână întinsă, jos, spre a fi mirosită, o va încuraja de obicei să vină mai aproape – în timp ce o privire fixă sau o mișcare bruscă spre ea o va face să se retragă.
Lingerea excesivă a unei singure zone
Dacă observi că pisica ta se întoarce constant să lingă aceeași zonă a corpului, nu e un moft de igienă, ci un semnal de disconfort fizic. Poate fi vorba despre paraziți, alergii, infecții sau chiar durere neuropatică. Cel mai bun răspuns, în acest caz, este o vizită la veterinar.
Mieunatul, un limbaj creat special pentru tine
Un detaliu superb de intim: pisicile adulte aproape că nu mieună între ele – mieunatul este rezervat aproape exclusiv oamenilor. Mai mult, cercetările realizate de Nicholas Nicastro și Michael Owren arată că stăpânii recunosc mult mai bine „sensul" mieunatului propriei pisici, decât al uneia străine. Cu alte cuvinte, pisica ta a dezvoltat, special pentru tine, un mic „vocabular" personalizat.
Torsul care nu înseamnă mereu fericire
Torsul este, cel mai adesea, semnul suprem al mulțumirii — dar nu întotdeauna. Pisicile torc și atunci când sunt speriate, suferă sau se află la veterinar, ca formă de auto-liniștire. Dacă observi tors însoțit de respirație greoaie, lipsă de poftă de mâncare sau ascundere neobișnuită, merită să fii atentă – pisica s-ar putea liniști singură în fața unei dureri.
Urechile, radarul emoțiilor feline
Poziția urechilor se schimbă în fracțiuni de secundă și îți spune, în timp real, ce simte pisica ta. Urechi orientate înainte, ușor spre exterior? Totul e bine, e curioasă și atentă. Urechi lipite de cap sau întoarse lateral („urechi de avion")? Semnal clar de frică sau suprastimulare – mai ales dacă vine la pachet cu coada umflată și pupile dilatate complet.
Coada care se leagănă ușor, în repaus
Când pisica se odihnește, dar vârful cozii i se mișcă lin, ritmic, înseamnă că se află într-o stare relaxată de „veghe ușoară" – nici adormită profund, nici complet alertă. Acesta este, de fapt, momentul perfect pentru a iniția o interacțiune, pentru că pisica este cel mai receptivă.
@Freepik
Editor: Raluca Toma


































