Colaborarea între Delia şi Loredana. Le uneşte nu doar rolul de jurat la X Factor, dar şi trecutul

1 x factor jpg jpeg

La 20 de ani distanţă de la prima colaborare, Delia şi Loredana se regăsesc la pupitrul de jurat X Factor, în cel de-al nouălea sezon, care va avea premiera vineri, 11 septembrie, de la ora 20.30, la Antena 1.

Cele două jurate X Factor au amintiri comune care datează încă din anul 2000, adică de la începutul carierei Deliei. ”Cu Delia am colaborat chiar la începuturile ei, am descoperit-o şi i-am scris primul cântec, dar de atunci şi până acum doar sporadic ne-am revăzut. A fost un proiect pentru un brand foarte cunoscut la vremea respectivă, care încă există, şi a fost un spot care a fost foarte difuzat timp de o lună, în fiecare zi, la aceeaşi oră, iar asta se întâmpla chiar cu o lună înainte de difuzarea primului videoclip N&D”, îşi aminteşte

Loredana.

Videoclipul a fost realizat pentru promovarea campaniei "Un calculator, o şansă în plus în viitor" iniţiată în anul 2000. Programul îşi propunea să doteze gratuit cu calculatoare cât mai multe şcoli dinRomânia care aveau şi laboratoare de informatică. Iar dacă până acum a fost singura prezenţă feminină de la pupitrul juraţilor X Factor, Delia a văzut imediat un avantaj în sosirea Loredanei. ”Cred că vom fi pe girl power, mereu am spus că la noi la masă este o singură femeie într-o bătălie a bărbaţilor şi e nevoie de forţe zdravene, iar unde-s două, puterea creşte!”, a spus Delia.

Sezonul X Factor cu numărul nouă va avea premiera vineri, 11 septembrie, de la ora 20.30, la Antena 1, şi aduce nu doar muzică de neoprit, ci şi multe reguli noi, pe care concurenţii sunt pe cale să le descopere. Două nume noi, Loredana Groza şi Florin Ristei îşi vor ocupa locurile la masa juraţilor alături de Delia şi Ştefan Bănică, iar Răzvan Simion şi Dani Oţil revin în calitate de prezentatori pe scena X Factor.



Recente

Adriana Lima, Profimedia (2) jpg
Charlize Theron  Profimedia jpg
Tom Hanks si Rita Wilson  foto   Profimedia jpg
Amber Heard  foto   Profimedia jpg
illustrated rendering twin avatar jpg
Blake Lively  foto   Profimedia jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Cher  foto   Profimedia jpg
vedetă  foto   Profimedia jpg
Charlize Theron, Timothee Chalamet  foto   Profimedia jpg
Patrick Swayze și Lisa Niemi  foto   Profimedia jpg
596725039 1401270914690601 3574014128883606289 n jpg
1555 jpg
Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Sandra Bullock  foto   Profimedia jpg
ChatGPT Image Apr 16, 2026, 01 59 41 PM png
clickpentrufemei ro pexels deyvi romero 15310 89955 jpg
Prince  foto   Profimedia jpg
Elizabeth Banks  foto   Profimedia jpg
featured image (1) jpg