Cum a reuşit Vincent van Gogh să-şi taie urechea. A murit împuşcându-se singur. Care au fost ultimele lui cuvinte?
Faimosul pictor s-a născut pe 30 martie 1853 în Olanda şi, în timpul vieţii sale scurte şi chinuite, a creat peste 2.100 de opere de artă, dintre care 860 au fost picturi în ulei. Cele mai multe dintre ele au fost realizate de artistul care a trăit doar 37 de ani în ultimii lui doi ani de viaţă.
Van Gogh s-a apucat de pictat abia la 27 de ani, fiind, în mare parte, un autodidact. A făcut economii pentru a urma şcoala de artă din Antwerp timp de câteva luni, în ultimii patru ani înainte de-a muri, însă, la cursuri întâmpina greutăţi din partea profesorilor din cauza stilului său neconvenţional de a picta. Pentru că nu-şi permitea să plătească modele, s-a apucat, în primă instanţă, să picteze flori, peisaje şi să facă autoportrete, peste 30 la număr.
În timpul vieţii, Vincent a reuşit să vândă un singur tablou, The Red Vineyard, nedevenind faimos decât post-mortem. Van Gogh a suferit din cauza mai multor afecţiuni, dintre care epilepsie, halucinaţii şi mai multe tulburări mentale. Celebrul pictor a dus o viaţă chinuită de boli, dar şi de sărăcie, fiind întreţinut, în mare parte a timpului, de fratele lui Theo, căruia i-a scris peste 800 de scrisori de-a lungul anilor.
Cu banii obţinuţi de la fratele lui, Vincent plătea modelele şi vopselurile, prea puţin păstra pentru mâncare şi întreţinerea lui. De fapt, pictorul consuma, în cea mai mare parte a timpului, doar pâine, cafea şi tutun. Nu-i de mirare să starea sănătăţii lui nu era deloc ideală!
Cea mai cunoscută piesă semnată de van Gogh este Starry Night, pictura realizată de el în timp ce se afla închis într-un azil de boli mentale din Franţa, unde se internase chiar el singur. În timpul unei crize epileptice, Vincent şi-a atacat prietenul cu o lamă, însă n-a reuşit decât să-şi taie o bucăţică din propria ureche. Nu şi-a tăiat toată urechea, cum se vehiculează de cele mai multe ori, ci doar o parte din ea şi totul a fost un accident.
Ghinionist în dragoste
Pictorul n-a avut prea mare noroc nici în amor. La un moment dat, şi-a luat inima în dinţi şi i-a propus verişoarei lui văduve să se căsătorească, dar ea l-a refuzat. Motivul? Faptul că artistul nu era în stare nici măcar să se întreţină pe el singur nu era un aspect pe care verişoara lui l-ar fi putut accepta. O altă tentativă de a-şi găsi o soţie a avut loc când s-a îndrăgostit de fiica vecinului. Din păcate, destinul nu i-a surâs nici atunci, deoarece părinţii lor s-au opus mariajului celor doi. Dezamăgită, femeia a încercat să-şi ia viaţa cu nişte pastile, dar a fost salvată de van Gogh, care a dus-o de urgenţă la spital.
Van Gogh a murit după ce s-a împuşcat singur în piept în timp ce picta undeva pe un câmp. Atunci n-a mai fost un accident, ci sinucidere curată, susţin mulţi. A reuşit, cu ultimele puteri, să ajungă înapoi acasă şi să urce la etaj, în camera lui. A murit 30 de ore mai târziu. Şi-a petrecut ultimele clipe din viaţa lui împreună cu fratele lui, care a reuşit să audă şi ultimele cuvinte rostite de pictor înainte de a-şi da ultima suflare. „Tristeţea va dăinui la nesfârşit”, a şoptit Vincent cu ultimele puteri.
Succes post-mortem
La înmormântare, Theo a oferit cercului restrâns de prieteni ai regretatului pictor câte o pictură de-ale lui van Gogh, pentru a nu-l uita niciodată pe Vincent. Medicul pictorului a luat câte picturi a putut căra, iar restul de lucrări au rămas în familia artistului până în momentul în care au decis să le doneze muzeului Louvre.
Abia la 11 ani de la moartea sa, au început lucrările lui van Gogh să valoreze ceva. Soţia lui Theo a fost cea care şi-a dorit să-l facă cunoscut pe Vincent. I-a luat picturile şi scrisorile sale şi le-a arătat cui a putut. Cea mai mare sumă cheltuită pe un tablou semnat de Vincent van Gogh a fost 82,5 milioane de dolari, iar pictura cu pricina se numeşte Portrait of Dr. Gachet. Asta după ce, post-mortem, două dintre picturile lui van Gogh nu valorau mai mult de 10 dolari, în 1905.