Cum a suferit Cezar Ouatu de dorul tatălui şi cum a decurs reîntâlnirea după 6 luni de absenţă
Au crescut la oraş, iar viaţa lor este legată de tehnologie şi de confortul asigurat de ceea ce au acasă. Dacă aşa a fost dintotdeauna sau dacă bucuria copilăriei lor a venit din alte lucruri, povestesc cei opt concurenţi din echipa orăşenilor de la Ferma.
Paul Diaconescu nu uită nici acum lecţiile primite de la bunici şi modul în care a simţit libertatea pentru prima dată: ”Unul dintre momentele marcante a fost când, aproape de miezul nopţii, am urcat în deal singur, prin locurile unde bunicul mă purtase deja de mai multe ori după lăsarea întunericului. Poate prima dată când am conştientizat că exist, acolo sus la înălţime, la intrarea în pădure, de unde urmăream satul adormit, slab iluminat electric. Mă gândeam atunci că sigurul lucru de care-mi era cu adevărat teamă, erau câinii de la stână. La 8 ani mă simţeam un copil fericit şi curajos!”
Muzica şi primul moment în care cei din jur i-au apreciat talentul sunt strâns legate în amintirea Giuliei Nahmany: ”Prima are legătură cu pasiunea mea de a fi artistă, încă de mică. Eram într-o tabără şi îmi doream foarte mult să impresionez clasa, să le arăt colegilor cât de bine pot eu să cânt. Aşa că am început pur şi simplu să cânt piesa lui Michael Jackson, <<Man In the Mirror>> şi ţin minte că toţi copiii au amuţit şi mă priveau fascinaţi.”
Citeşte şi
Alina Puşcău credea că o aşteaptă o carieră de profesoară pentru care se pregătea încă de când era mică: ”Din perioada copilăriei, îmi amintesc de momentele amuzante cand îmbrăcăm pe furiş ţinutele mamei, îi foloseam produsele de machiaj şi jucam în oglindă rolul de profesoară.”
Ca un campion, aşa a crescut Bogdan Stoica, iar asta l-a ajutat pentru ceea ce a urmat în cariera lui: ”Una dintre cele mai frumoase amintiri o am de la vârsta de 5 ani, de ziua mea, când m-am trezit şi tatăl meu m-a ridicat pe umeri, mama şi fratele meu mi-au adus un tort şi mi-au cântat "La mulţi ani". O surpriză frumoasă care mi-a rămas întipărită în memorie.”
Cu nostagie, Cezar Ouatu îşi aminteşte despre momentul în care dorul de părinţi l-a copleşit: ”Cea mai frumoasă amintire este legată de momentul în care mi-am revăzut tatăl, după 6 luni în care el lucrase în Austria. Dorul era foarte mare şi la un moment dat el a reuşit să ne facă viză. Când eram la vârsta de 7 ani şi am ajuns la Arad, unde există o gară în care nu voi uita niciodată, cum alergam fiecare din câte o parte a peronului – parcă din două lumi diferite, dar cu un dor nemărginit.”
Iubirea pentru animale i-a marcat copilărie Elenei Chiriac şi a ajutat-o să înţeleagă cât de importantă este grija pentru acestea: ”Când aud cuvântul copilărie, primul lucru la care mă gândesc sunt animalele. Întotdeauna am avut o pasiune pentru pisici, pot spune că sunt slăbiciunea mea. De când eram mică, ofeream adăpost tuturor pisicilor de pe stradă, chiar dacă părinţii mei nu erau întotdeauna de acord. De multe ori, se trezeau cu ele în casa fără să ştie. Ajunsesem la un moment dat să avem chiar 20 de pisici în curte.”
Un actor hotărât, George Piştereanu a învăţat o lecţie importantă despre muncă încă de când era copil: ”Îmi amintesc că tata îşi dorea să construiască o casă, pe pământ, ceea ce era un element comun la machedoni: au nevoie să-şi construiască o casă. A muncit foarte mult în Italia şi avea multe idei pe care dorea să le pună în aplicare. Aveam 12 ani când am început. Eram eu, tata, fratele meu şi 1-2 băieţi care ne ajutau când puteau să vină, deoarece în 2002 se găseau foarte greu oameni care să ne ajute. Îmi amintesc bucuria pe care o simţeam când se punea cărămidă peste cărămidă. Ţin foarte bine minte când am făcut acoperişul şi cum eu băteam lemnele acelea lungi pe casă, iar asta îmi dădea o emoţie pentru că simţeam cum va rămâne ceva în urmă.”
Şi Anda Adam a primit lecţii importante din partea familiei pe care îşi doreşte să le dea mai departe fetiţei ei: ”Îmi amintesc şi acum de faptul că părinţii şi-au dorit mereu pentru noi să avem principii de la care să nu ne abatem, să credem în noi şi să muncim pentru ceea ce ne dorim să obţinem. Mereu am ţinut cont de faptul că este important să emani o energie pozitivă şi să lupţi pentru ceea ce îţi doreşti. Îmi doresc să îi transmit şi fetiţei mele aceleaşi valori şi să o văd cum creşte cât mai frumos.”
Dacă orăşenii vor reuşi să demonstreze că se pot adapta oricărui mediu sau dacă provocările Fermei îi vor lua prin surprindere, vom afla curând!
