Cum alegi corect crema de protecţie solară

1 47428 original jpg jpeg

Soare, plajă şi relaxare după pofta inimii. Iată care sunt ingredientele unui concediu reuşit. Dar înainte de a savura aceste momente preţioase, nu uita să-ţi iei toate măsurile de precauţie împotriva arsurilor solare.

Pe aceeaşi temă:

Cum te protejezi de soare

Piele de catifea în plină varăCu cât ai pielea mai sensibilă şi deschisă la culoare,cu atât eşti mai expusă efectelor razelor solare. Şi nu uita că statul prelungit la soare cauzează arsuri şi poate duce la apariţia cancerului de piele. Prin urmare,alege-ţi înţelept crema de protecţie solară. Ghidează-te după tipul de piele

Cremele pentru protecţie solară ajută organismul să se protejeze de ultraviolete,însă trebuie alese în funcţie de gradul de expunere la soare,vârstă şi pigmentul pielii. Dacă ai o piele sensibilă şi deschisă la culoare,care se bronzează foarte puţin şi e sensibilă la soare,optează pentru o cremă de protecţie solară cu factor de protecţie 30 sau chiar mai mult. Se aplică cu 20 de minute înainte de expunerea la soare şi este indicat să-ţi dai un strat cât mai gros pe piele. Pigmetul închis al pielii necesită un factor de protecţie mai mic.

Încearcă să te expui la soare dimineaţa şi seara,iar nu la amiază. Dacă totuşi o faci,alege creme fotoprotectoare care să filtreze nu numai gradul de protecţie faţă de ultravioletele B (UVB),ci şi UVA,adică ultravioletele care nu duc la înroşirea pielii,dar contribuie la apariţia cancerului cutanat. Îţi poţi da seama dacă respectiva cremă este de calitate citind pe amabalaj ce fel de factor de protecţie îţi oferă. Acesta este 93 şi 97% între factorii de protecţie 15 şi 30 şi nu creşte cu mult pentru cele peste 30.

Pentru un bronz sănătos şi de lungă durată,fără arsuri,aplică-ţi crema pe întreg corpul şi reîmprospătează-ţi stratul la fiecare două ore,deoarece există posibilitatea să se şteargă de e pe prosop,să se dilueze la transpiraţie sau să se ducă atunci când intri în apă. Nu în ultimul rând,este bine să ştii că cei mici nu au voie să intre mult în contact cu chimicalele din crema de protecţie solară şi ar trebui apăraţi de soare cu ajutorul umbrelelor,a ochelarilor de soare cu lentilă protectoare şi prin intermediul cremelor de tip ecran mineral,care conţin oxid de titan.



Recente

vedet[  foto   Profimedia jpg
19406371 jpg
Katherine Schwarzenegger  foto   Profimedia jpg
Julian McMahon  foto   Profimedia jpg
Bono  foto   Profimedia jpg
profimedia 1019543632 jpg
cuplu celebru  foto   Profimedia jpg
Jessica Alba  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston  foto   Instagram jpg
Kim Kardashian  foto   Instagram jpg
GettyImages 1622513402 jpg
profimedia 0887430409 jpg
portrait smiling beautiful girl her handsome boyfriend woman casual summer jeans clothes jpg
profimedia 0093889089 jpg
portrait woman representing leo zodiac sign with real lion jpg
profimedia 1015609262 jpg
profimedia 0923102871 jpg
46 47 shutterstock 84576958 jpg
colab jpg
profimedia 1019165008 jpg