Cum e să fii mamă de tripleţi
A apărut din nou bradul de Crăciun într-un mic apartament din Aiud, în care trăiesc fericiţi, dar nu chiar ca într-o poveste, Ionela, Ionuţ şi cele trei fetiţe ale lor...
Şi totuşi nu vă aşteptaţi la o istorioară feerică,aşa,ca de Sărbători. De ce? Păi,uite cum începe:„Mă întrebam de multe ori ce trebuie să facă o femeie obişnuită ca să apară într-o revistă ori într-un ziar. Să ai silicoane? Să te bagi în viaţa cuiva "celebru"? Să fii soţia unui personaj important?”Ionela a reuşit altfel. Dar să urmărim firul poveştii.
Mai întâi,au fost ea şi el
Am vrut să o cunosc. N-am aflat câte aş fi vrut,dar cred că,şi aşa,Ionela Danciu vă va fermeca,aşa cum a făcut-o şi cu mine.
„Eram în facultate,îşi începe ea povestea. Lucram la 50 km de casă şi mă săturasem. Aşa am hotărât împreună cu viitorul meu soţ,Ionuţ,să avem un copil. Ne doream de fapt trei,pentru că fiecare se trăgea dintr-o familie cu trei copii. A urmat testul de sarcină,bucuria că vom fi părinţi. Cum am o mare problemă cu imortalizarea amintirilor,am mers la medic şi i-am cerut permisiunea să filmăm prima ecografie. Începem filmarea şi ne zice:"Felicitări! Sunteţi... Stop!" Eu întreb dacă am probleme:chisturi,sarcină extrauterină? Confuz,vine şi răspunsul:"Nici măcar nu-s gemeni, că-s tripleţi!".“
Apoi,au apărut trei copii
„Eram în 17 mai 2006. În drum spre casă,am hotărât să ne căsătorim,am găsit restaurant liber şi l-am sunat pe un fin ca să ne asigure muzica. Naşii i-am găsit cu 3 săptămâni înainte de nuntă. Cât despre copii,nu am ştiut ce vor fi,fetiţe sau băieţi,până în momentul naşterii. Stăteam la ecograf câte o oră,de le amorţea gâtul medicilor,şi misterul ăsta nu se dezlega. La control,mergeam şi la Aiud,şi la Târgu Mureş.”Perioada sarcinii a fost magică,mai spune Ionela,fără greţuri,fără să-i fie nicio clipă rău.
"Toate sunt ale noastre?"
„Am născut în 4 decembrie,2006,dar am ajuns acasă în 25 ianuarie 2007. Când ne-a văzut,mama m-a întrebat:"Toate-s ale noastre?" Până la un an şi jumătate,mâncau din trei în trei ore. Umblam ca somnambulii,lovindu-ne unii de alţii (mama,acum "buni Jenel",Ionuţul meu şi eu),pregătind lapte praf. Ne-am dezmeticit din oboseală cam după un an şi opt luni,când au început să nu ne mai trezească noaptea şi am apucat şi noi să dormim.”
O hotărâre şi multă bătaie de cap
Fetele creşteau,cheltuielile,la fel! Ionela s-a hotărât:nu mai acceptă să primească indemnizaţia de creştere pentru un singur copil.
Doar ea are trei! Iar dacă legea nu-i bună,de ce să nu se schimbe? Şi aşa,în 2007,s-a decis să dea statul în judecată. Şi a câştigat! Datorită ei,toate mamele cu multipleţi îşi vor primi drepturile. „Mă bucur,povesteşte Ionela,că am schimbat ceva în viaţa atâtor familii!”
Viaţa merge mai departe...
În iunie anul acesta,Ionelei i-a mai fost dat să treacă un hop mare. A fost operată de tiroidă fiind diagnosticată cu o tumoare malignă. Nici acum curajul nu a părăsit-o. Şi are un gând bun pentru doctoriţa din Cluj care i-a demonstrat că în spitalele noastre există şi inimi generoase,şi competenţă.
Datorită lor,este acum lângă „bijuteriile” ei,acasă.„Vorba aia cu "Ce nu te ucide te face mai puternic!",a spus-o un om deştept!”,zice ea,şi adaugă la final că acum luptă pentru a recupera în instanţă suma retroactivă pentru întreţinerea copiilor.
Cu banii aceştia,familia Danciu îşi va cumpăra o maşină. Apoi,Ionela are de terminat un masterat (licenţa a luat-o cu nota 10,în 2008). Planuri sunt multe,dar noi ne vom opri aici,transmiţându-vă „multă sănătate,din partea singurei familii cu tripleţi din judeţul Alba!”.
