De la „Maria Magdalena” la Enigma, descoperă povestea spectaculoasă a Sandrei

Sandra a fost una dintre cele mai puternice prezențe muzicale ale anilor ’80. Cu hituri precum Maria Magdalena sau In the Heat of the Night, care au cucerit topurile internaționale, și o voce inconfundabilă, artista germană a devenit un simbol al pop-ului european. 

Cu milioane de albume vândute și o prezență scenică memorabilă, artista a reușit să se mențină în topuri într-o perioadă dominată de competiție acerbă.

image

Dincolo de succesul comercial, viața ei a fost marcată de reinventare și reziliență. A făcut parte din trupa Arabesque, a devenit vocea primelor albume ale proiectului Enigma și a traversat momente dificile, inclusiv o luptă cu cancerul la sân. Căsătoria cu Michael Cretu a consolidat o etapă importantă din cariera ei, iar rolul de mamă a completat imaginea unei artiste care a știut să îmbine viața personală cu gloria scenei.

Copilăria, între timiditate și chemarea scenei

Vocea primelor albume „Enigma‟, Sandra a supraviețuit cancerului la sân, a vândut milioane de albume – surclasând-o chiar și pe Madonna, în unele țări – și s-a măritat cu românul Michael Crețu, rămânând, în tot acest timp, un „pop icon‟ al Germaniei și mama iubitoare a doi băieți gemeni. Născută pe 18 mai 1962, în Saarbrücken, Germania, într-o familie obișnuită, a fost sprijinită de mică de părinți să-și ducă visul de-a urca pe-o scenă la împlinire. N-a avut modele muzicale în familie, tatăl ei francez având un magazin de vinuri, iar mama ei nemțoaică lucrând de zor într-un magazin de încălăminte, însă, atenți la preocupările micuței, aceștia i-au facilitat Sandrei o carieră artistică – au dat-o la balet de la cinci ani și la lecții de chitară încă de la 10 ani. iar, la 17 ani, adolescenta urca deja pe scenă în calitate de solistă a trupei germane Arabesque. Apoi, a urmat o carieră solo, care i-a adus faima în toată lumea.

image

Drumul spre faimă

Odată ce-a obținut succesul cu „Arabesque‟, Sandra a primit cea mai de preț recunoaștere în țara natală, unde era percepută ca cea mai de succes solistă vocală, înregistrând vânzări de 33 de milioane de albume. Asemenea realizare a detronat-o până și pe Madonna din clasamentele muzicale ale unor țări. „Am fost surprinsă că «Maria Magdalena» a avut succes pe toate continentele!‟, a spus vedeta ani mai târziu. „Eu eram fericită că puteam pleca în turnee și călători peste tot!”, a adăugat celebra nemțoaică. La scurt timp după ce piesa a devenit cunoscută, cântăreața s-a mutat la Londra, timp de șase luni, ca să ia lecții de canto și să învețe engleza. La acea vreme l-a întâlnit pe românul Michael Crețu, care și-a pus destul de mult amprenta asupra carierei ei și i-a devenit și soț. În 1988, Sandra Ann Lauer și producătorul muzical român și-au unit destinele în cadrul unei ceremonii nupțiale de vis din Ibiza, ea devenind în mod oficial Sandra Crețu. În 1995, artista a adus pe lume gemeni, pe Sebastian și pe Nikita. Din păcate, mariajul celor doi părinți a rezistat doar până în 2007, când s-au despărțit definitiv. Trei ani mai târziu, Sandra și-a refăcut viața sentimentală alături de producătorul german Olaf Menges.

Accidente și boli aproape fatale

În timpul mariajului cu Michael Crețu, Sandra a avut un moment în care a crezut că totul s-a sfârșit pentru ea. Conducea, într-o bună zi, o mașină decapotabilă albă, superbă, când s-a ciocnit cu alte două vehicule. Ea s-a lovit la spate și-a îndurat dureri de coloană o lungă perioadă de timp, iar el s-a lovit la cap. Au supraviețuit amândoi, doar că accidentul le-a amintit amândurora că viața este prețioasă și poate dispărea oricând. „Am fost extrem de norocoși! Iar eu n-am mai șofat mult timp după aceea…‟, a conchis cântăreața. „Mi-era foarte frică să nu se întâmple ceva îngrozitor din nou…‟, a adăugat ea. Și, din păcate, s-a întâmplat. Sandra primit diagnosticul de cancer la sân în 2017, iar recuperarea ei a fost extrem de grea. „Am trecut prin iad, dar acum sunt bine…‟, a spus cu recunoștință. „Dacă ai o familie care să te sprijine, poți să învingi orice în viață!”, a tras ea concluzia după ce-a dus bătălia vieții ei.

Viața din spatele scenei

Odată ce-a devenit mamă, Sandra a vrut să se bucure de copiii ei cât mai mult, motiv pentru care și-a pus cariera pe pauză o vreme. De fapt, Nikita și Sebastian au venit pe lume la scurt timp după ce mama lor scosese pe piață albumul „Fading Shades‟ și, în loc să plece în turneu pentru a-și promova muzica, vedeta a ales să rămână acasă cu gemenii ei. „Din păcate, m-am simțit singură în Ibiza. Succesul, luxul și milioanele de albume vândute nu valorează prea mult atunci când adormi în fiecare seară așteptându-ți soțul să vină acasă de la lucru…‟, a spus ea cu tristețe în glas. „Michael nu era niciodată cu mine‟, a spus ea lucrurilor pe nume, oferindu-ne astfel și motivul divorțului de român. Olaf, cel de-al doilea soț, i-a oferit, la scurt timp, exact ceea ce avea nevoie – atenție. Doar că fericirea dintre ei a ținut chiar mai puțin decât prima căsnicie a vedetei. După patru ani, s-a ajuns la același implacabil divorț.

image

În prezent

De-a lungul anilor, artista a recunoscut că a trecut prin perioade de epuizare fizică și emoțională. Vocea, principalul ei instrument, a avut nevoie de pauze, iar stresul acumulat pe plan profesional a determinat-o pe Sandra să se retragă temporar din lumina reflectoarelor. Fără a dramatiza, cântăreața a ales să aibă mai multă grijă de ea, atât. Cu toate astea, presa a continuat să fie nemiloasă cu fosta „Zeiță pop a anilor ’80‟. La 63 de ani, Sandra își păstrează fizicul plăcut. Evident că nu mai arată ca la 20 de ani, dar criticile pe care cântăreața le primește sunt de-a dreptul dureroase: „Presa scrie atât de mult despre kilogramele mele în plus! E o prostie! Am făcut, la un moment dat, injecții cu cortizon, pentru artrita mea de la șold, și nici nu țin nicio dietă, pentru că-mi place carnea, dar și pastele și tot ce ține de bucătăria italiană!‟, a recunoscut ea cu toată sinceritatea. În prezent, Sandra urcă pe scenă oriunde este invitată și se bucură în continuare de aprecierea publicului larg.

@GettyImage

Revistă



Recente

Demi Moore  foto   Profimedia, Instagram jpg
Kate Hudson  foto   Profimedia jpg
adult meditating with planet view jpg
Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Jennifer Garner  foto   Profimedia jpg
Coperta Revista Click! pentru femei Nr  5 2026 page 0001 jpg
clickpentrufemei ro pexels ahmad syahrir 107128 605408 jpg
Heidi Klum, Tim Gunn  foto   Profimedia jpg
Selena Gomez cu soțul  foto   profimedia 1067000193 jpg
Christina Applegate  foto   Profimedia jpg
Ethan Hawke  foto   profimedia 1046035703 jpg
Gwyneth Paltrow  foto   Instagram jpg
Hilary Duff  foto   Instagram jpg
GettyImages 3205682 jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
50 51 shutterstock 386168884 jpg
BAFTA 2026  sursa foto   Profimedia jpg
oan Collins și Percy Gibson  foto   Profimedia jpg
Erci Dane  foto   Profimedia jpg