Delia, copleşită de lacrimi: „Nu-mi place să plâng în public, dar nu am putut să mă abţin!“

1 thumbnail delia png png

Emoţiile sunt de neoprit vineri, de la 20.30, la Antena 1, într-o nouă ediţie X Factor din cel de-al nouălea sezon, când Delia, dar şi ceilalţi colegi ai săi de la pupitrul juraţilor, nu-şi pot stăpâni lacrimile.

Un grup de băieţi va ridica, vineri seară, nivelul emoţiilor la un nivel greu de înfrânat chiar şi pentru cei patru juraţi X Factor. Din backstage, de la Răzvan şi Dani, şi până la pupitrul juraţilor, nimeni nu şi-a putut stăpâni lacrimile! ”Eu astăzi nu mă aşteptam să plâng la masă, nu sunt genul foarte emotiv, plâng în general când sunt eu cu mine, în maşină, acasă... nu îmi place să plâng în public, dar nu am putut să mă abţin! M-au fript la inimioară!”, a mărturisit Delia, copleşită de emoţii.

O noutate a celui de-al nouălea sezon X Factor, difuzat în fiecare vineri, de la ora 20.30, la Antena 1, pe care atât concurenţii, cât şi juraţii au aflat-o încă din primul episod a fost împărţirea grupelor! Astfel, dacă până acum juraţii aflau abia la finalul audiţiilor ce grupă le va fi repartizată, anul acesta, Loredana, Delia, Ştefan Bănică şi Florin Ristei au fost anunţaţi încă de la început mentorul cărei grupe vor fi, ceea ce îi va face să ia decizii mult mai strategice.

Aşadar, în sezonul 9 X Factor, Loredana Groza va fi mentorul grupei de băieţi sub 24 de ani, Florin Ristei a primit Grupurile, Ştefan Bănică va căuta factorul X în rândul fetelor de sub 24 de ani, în timp ce Delia crede că are categoria câştigătoare: Mixt este grupul pentru concurenţi de peste 24 de ani, iar până acum jurata X Factor a câştigat în ambele cazuri când a mai fost mentorul lor – în 2013, alături de Florin Ristei, iar în 2018 împreună cu Bella Santiago.

Totodată, în timp ce juraţii vor căuta factorul X în cel de-al nouălea sezon, cei de acasă vor intra în culisele emisiunii cu ajutorul actriţei Ilona Brezoianu, în cadrul unei producţii care va fi difuzată exclusiv pe canalul oficial de Youtube al emisiunii,



Recente

Jessica Simpson  foto   Profimedia jpg
fantasy astral wallpaper composition jpg
Kylie Minogue  sursa foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr 11 2026 jpeg
Cher  foto   Profimedia jpg
Sheryl Crow  foto   Profimedia jpg
Hayden Panettiere  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Kylie Minogue  foto   Profimedia jpg
cuplu Hollywood  foto   Profimedia jpg
Richie Sambora, Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpg
Tom Cruise, Pamela Anderson  foto   Profimedia jpg
v468 peera 84 zodiac jpg
flat lay chat bubbles with two telephone receivers jpg
radiant depiction empowered female sun goddess jpg
Olivia Newton John  foto   Profimedia jpg
Selena Gomez  foto   Profimedia jpg
Brooke Shields  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez pe covorul roșu  foto   Profimedia jpg
Festivalul de Film de la Cannes 2026  foto   Profimedia jpg