Demi Lovato îl pune la zid pe Max Ehrich, fostul ei iubit: „Jucăriile mele sexuale sunt mai bune‟

1 demi lovato jpg jpeg

La finalul anului trecut, Demi Lovato şi iubitul ei, Max Ehrich, actorul care a jucat în „Tânăr şi Neliniştit‟, au decis să se despartă, la doar două luni de la logodnă. Acum, Demi a oferit şi explicaţia reală pentru care ruptura dintre ei a avut loc.

„Mi-am dat seama că te iubesc din prima clipă în care te-am cunoscut. Nu m-am mai simţit niciodată atât de iubită în viaţa mea. Mă iubeşti cu defecte, cu tot‟, scria Demi Lovato, despre Max. Însă, în ciuda acestor cuvinte frumoase, separarea celor doi a venit după două luni, după ce actorul Max Erich a cerut-o de soţie în Malibu. „Vrem să ne concentrăm pe carieră‟, spuneau ei, anul trecut.

Însă, adevărul era de fapt altul. În realitate, Max şi Demi au avut o poveste de dragoste complicată, înainte ca despărţirea lor să se anunţe, pe reţelele de socializare. Provocată să îşi descrie fostul iubit în câteva cuvinte, Demi Lovato nu s-a sfiit chiar să îl facă de râs pe Max în public şi să îi critice performanţele sexuale. 

O companie de jucării sexuale cu care Demi a colaborat recent a lansat o provocare pentru urmăritorii de pe Instagram, în cadrul căreia aceştia erau îndemnaţi să îşi descrie fosta relaţie în 3 cuvinte.

Curajoasă, Demi nu s-a dat înapoi de la provocări şi a acceptat să îl descrie pe Max. În secţiunea de comentarii, celebra cântăreaţă a scris despre fostul ei iubit: „Jucăriile mele sexuale sunt mai bune. Vibratorul meu este mai bun decât el‟.  Fanii s-au înghesuit să îl răspundă lui Demi la comentarii. Unul dintre ei a scris: „Tu chiar spui adevărul?!‟

Până la urmă, când eşti un superstar cunoscut la nivel mondial, nimic nu mai este discret în viaţa ta, nu-i aşa?

De când s-a despărţit de Max, Demi nu a mai intrat într-o altă relaţie serioasă. Ea a lansat în colaborare cu această companie propria sa jucărie sexuală: „Am vrut să-mi creez propria jucărie sexuală pentru a elimina stigmatizarea plăcerii şi pentru a-ţi duce relaţia ta sexuală la nivelul următor‟, a punctat ea.

Sursă foto: Shutterstock, Pinterest



Recente

Jessica Simpson  foto   Profimedia jpg
fantasy astral wallpaper composition jpg
Kylie Minogue  sursa foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr 11 2026 jpeg
Cher  foto   Profimedia jpg
Sheryl Crow  foto   Profimedia jpg
Hayden Panettiere  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Kylie Minogue  foto   Profimedia jpg
cuplu Hollywood  foto   Profimedia jpg
Richie Sambora, Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpg
Tom Cruise, Pamela Anderson  foto   Profimedia jpg
v468 peera 84 zodiac jpg
flat lay chat bubbles with two telephone receivers jpg
radiant depiction empowered female sun goddess jpg
Olivia Newton John  foto   Profimedia jpg
Selena Gomez  foto   Profimedia jpg
Brooke Shields  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez pe covorul roșu  foto   Profimedia jpg
Festivalul de Film de la Cannes 2026  foto   Profimedia jpg