Depresie cu iz de celebritate

1 48761 original jpg jpeg

Celebritatea are preţul ei. O demonstrează, între altele, perioadele de depresie ale multor staruri hollywoodiene. Cum au ieşit la liman? Ne spun câţiva învingători.

GwynethPaltrow,  depresie postnatală

Frumoasa actriţă Gwyneth Paltrow părea că deţine reţeta succesului. Mereu zâmbitoare în faţa reflectoarelor,cu o carieră ajunsă pe culmi şi cu o familie iubitoare,ea nu a reuşit să treacă însă peste crizele unei boli care se intalează uşor,dar sigur.

Vedeta s-a lăsat „prinsă” de două ori în mrejele neiertătoare ale depresiei.

Prima oară s-a întâmplat în anul 2002,când a murit tatăl ei,şi a doua oară,patru ani mai târziu,când l-a adus pe lume pe fiul ei,Moses.

Halle Berry,tentativă de suicid

Halle Berry a trecut prin clipe foarte grele după despărţirea de fostul soţ,David Justice.

Întrucât nu putea să depăşească momentul,ea a încercat să-şi ia viaţa,intoxicându-se cu gazul de la maşină.

b70e3c065958216338040ac8e3110a7b jpg jpeg

Berry a fost salvată de mama ei şi ajutată de o echipă de specialişti să treacă peste divorţul dureros.

După un timp,vedeta şi-a dat seama că merită să fie fericită cu altcineva şi a lăsat suferinţa în spate.

Anne Hathaway,o inadaptabilă fermecătoare

Anne Hathaway a suferit mult timp din cauza depresiei. Ea se consuma foarte mult în legătură cu reuşitele ei profesionale,în special pentru că nu-şi găsea locul în mediul artistic.

6897e0fd0957fd0cb9fdbba3510a0e8e jpg jpeg

Ea a refuzat tratamentul propus de medici şi s-a automotivat să depăşească depresia.

Jim Carrey,suferinţă din cauza divorţului

Cine şi-ar fi dat seama că şi unul dintre cei mai mare comedianţi din lume poate să fie depresiv?! Ei bine,deşi greu de crezut,Jim Carrey a trecut prin neplăcerile acestei boli o lungă perioadă.

7a41eea336fdd919c7705c8f7bb631d3 jpg jpeg

El a mărturisit că depresia a apărut în urma eşecului celei de-a doua căsnicii,cu actriţa Lauren Holly.

El a luat Prozac (un medicament folosit des în tratarea depresiei) mult timp,până când şi-a dat seama că poate reuşi singur să învingă crizele depresiei şi a apelat la autosugestie.



Recente

featured image (1) jpg
8409091 jpg
WhatsApp Image 2025 12 14 at 22 24 03 jpeg
Christina Aguilera  foto   profimedia 1024617947 jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Keira Knightley  foto   profimedia 0969598416 jpg
945c4020 2138 4bff b8ba 1c91f6160dad jpg
Georgina Rodriguez  foto   Profimedia jpg
Britney Spears  sursa foto   Profimedia jpg
Angelina Jolie  foto   TIME, Profimedia jpg
Madonna  foto   Instagram jpg
Rob Reiner  foto   Profimedia jpg
Singur acasă  foto   Profimedia jpg
Cliff Richards  foto   Profimedia jpg
DSC00189 jpeg
Craciunul Nordului jpg
Iulia Vântur   Colinde, Corinde jpeg
Copy of Poster atractii SM 3 jpg
Ducesa Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Justin Theroux  foto   Profimedia jpg