Forma sprâncenelor îţi trădează caracterul

1 74659 original jpg jpeg

Mulţi cred că ochii sunt „oglinda sufletului“, iar forma sprâncenelor are un cuvânt de spus în modul în care arată privirea. Ceea ce nu ştiai, este că forma sprâncenelor poate oferi indicii despre personalitatea ta.

 Varianta A 

Ai arcadafoarte ridicată,ceea ce înseamnă că eşti o persoană curioasă din fire. În acelaşi timp,cele care au sprâncenele foarte ridicate au ochiul format pentru a aprecia frumuseţea. Eşti intuitivă şi îţi dai seama imediat când ceva nu este cum ar trebui să fie.

  Varianta B  

Arcada nu este foarte ridicată,ceea ce înseamnă că toată lumea se simte bine în jurul tău,deoarece eşti o persoană amuzantă. Ai spirit de aventură şi nu puţinele au fost ocaziile în care ai plecat de pe o zi pe alta într-o scurtă vacanţă sau plimbare. Eşti puţin pretenţioasă atunci când trebuie să-ţi alegi anturajul,deoarece vrei să găseşti doar persoane loiale.

  Varianta C  

Unghiul strâncenelor este drept ceea ce înseamnă că ai foarte multă încredere în tine. Eşti mulţumită cu ceea ce ai realizat până acum şi simţi că ţi-ai găsit locul.

Varianta D

Forma sprâncenelor tale este uşor arcuită,iar cei din jur te percep drept o persoană iubitoare. Când cineva are nevoie de un sfat,tu eşti prima persoană la care apelează,deoarece ştii cum să cântăreşti lucrurile,eşti înţeleaptă şi vezi lucrurile din altă perspectivă.

Varianta E

Sprânceneletale sunt mai degrabă drepte,ceea ce înseamnă că eşti o persoană realistă. Pui preţ doar pe lucrurile care contează cu adevărat şi eviţi tentaţiile care te-ar putea abate de la ţelurile tale. În acelaşi timp,eşti o persoană optimistă în ceea ce priveşte viitorul tău.

Varianta F

Sprâncenele tale urmăresc conturul ochilor. Cei care te cunosc ştiu că eşti precaută în ceea ce priveşte persoana  pe care o alegi drept partener de viaţă şi că nu te îndrăgosteşti cu uşurinţă. În afară de acest aspect,îţi place să încerci lucruri noi şi ai simţul umorului foarte dezvoltat.

Citeşte şi:

3 paşi pentru sprâncene perfecte

Sursa http://evome.c



Recente

2411040 jpg
James Van Der Beek sursa foro   Instagram jpg
WhatsApp Image 2026 02 06 at 15 56 31 jpeg
vedete la Oscar  foto   Instagram jpg
Zayn Malik și Gigi Hadid   foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek  foto   Profimedia jpg
solar system planet collage jpg
Margot Robbie  foto   Profimedia jpg
Sturla Holm Lægreid  foto   Profimedia jpg
image00002 jpg
Olivia Colman și soțul Ed Sinclair  foto   Profimedia jpg
Catherine O'Hara  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Bad Bunny  foto   Profimedia jpg
GettyImages 1979467700 jpg
Kristen Stewart  foto   Profimedia jpg
gravida  foto   Profimedia jpg
Emma Stone  foto   Profimedia jpg
e1d1541d622580f19ab87f0600aa36a44a jpg
Britney Spears  foto   Prrofimedia jpg