Îl plac, dar este prea târziu...

Puţini sunt cei care întâlnesc dragostea adevărată, dar şi mai puţini sunt aceia care reuşesc să o păstreze. Pentru mine, amintirile sunt tot ce-a mai rămas...

Şi acum, când mă gândesc la povestea mea de dragoste cu Marian, am impresia că totul s-a petrecut ieri. Deşi au trecut aproape doi ani de zile de când am rămas buni prieteni, încă mai sper ca, într-o zi, destinul să ne readucă din nou împreună. E dureros să ştii că ţi-ai întâlnit sufletul pereche, dar că soarta s-a pus între voi ca un obstacol imposibil de trecut.

M-a ajutat să ies dintr-o relaţie toxică

Ne-am cunoscut prin intermediul prietenilor, pe vremea aceea eu fiind într-o relaţie. El abia încheiase una. Nici situaţia mea nu era una roz, căci de un timp mă gândeam să mă despart de prietenul meu, alături de care am împărţit şi bune, şi rele, timp de 5 ani. Cunoscându-l pe Marian, mi-am dat seama că îmi trebuie un bărbat ca el alături, matur, cu ţeluri înalte şi care ştie ce vrea de la viaţă.

Persoana potrivită, la momentul nepotrivit

După ce l-am cunoscut pe el, mi-am dorit ca lucrurile să se întâmple ca-n filmul meu preferat, Serendipity, în care partenerii, deşi se cunosc într-un moment nepotrivit, în care le e imposibil să fie împreună, continuă să se gândească la acea „coincidenţă fericită“ de a se fi întâlnit. Aşa a fost şi-n cazul nostru: după câteva încercări de resuscitare ale fostelor relaţii, am rămas amândoi singuri şi ne-am căutat.

De la prietenie, la iubire

E clar că între noi a fost o chimie specială din prima zi în care ne-am văzut şi că amândoi ne-am imaginat cum ne-ar sta împreună. Am început să ne tachinăm prieteneşte, ca apoi, în spatele acestei prietenii de faţadă, să facem tot felul de gesturi specifice îndrăgostiţilor. Cei din jur ne întrebau dacă suntem împreună, dar noi negam. Într-un fel, nu minţeam deloc, căci nu era încă nimic serios între noi.

Speranţe false

Pentru că era mai mare decât mine şi pentru că toţi prietenii lui se însurau, şi-a pus în cap să îşi găsească nevastă. Credeam că mă număr şi eu printre opţiuni, având în vedere atracţia evidentă care era între noi. Se pare însă că el avea alte planuri şi îşi dorea o femeie realizată, eu în perioada aceea fiind şi fără loc de muncă, şi dezorientată după relaţia mea ratată.

Nu ne-am sincronizat

El şi-a făcut o nouă prietenă, la care se vedea clar că nu ţine cu adevărat, dar încerca din răsputeri, pentru că era o femeie aşa cum şi-ar fi dorit-o. În acelaşi timp, mă voia şi pe mine aproape şi îmi făcea curte, eu neştiind ce să mai cred. De câteva ori, deşi era într-o relaţie, am avut câteva momente de apropiere, care m-au dat şi mai mult peste cap. Nu înţelegeam de ce e cu ea, şi nu cu mine, dacă mă place atât.

Încă am regrete

Niciodată nu i-am mărturisit ce simt, dintr-o timiditate pe care nu mi-o explic. Poate că, din dragoste, am vrut să-l las să-şi făurească viitorul la care visa atât. Iar el... poate a crezut că pentru mine totul a fost o joacă şi nimic mai mult. Nu ştiu însă dacă mărturisirea mea ar fi schimbat ceva, dacă ne-ar fi adus împreună. Acum e prea târziu să mă mai gândesc la acest lucru, pentru că iubitul meu secret îşi face deja planuri cu o altă fată. De fiecare dată când ascult melodia Mihaelei Runceanu, „De-ar fi să vii“, mi se răscoleşte sufletul, căci versurile şi muzica descriu perfect ceea ce simt. Deşi îl plac atât de mult, e prea târziu... El va rămâne pentru totdeauna în inima mea.

Alina, 33 de ani, Sibiu.