"Iubesc un bărbat mult mai tânăr ca mine"

Când nu mai credeam în iubire, viaţa mi-a dat o a doua şansă. Însă povestea mea de dragoste este plină de obstacole - cel mai mare fiind diferenţa de vârstă dintre noi.

O căsnicie ratată

M-am măritat din dragoste cu un fost coleg de liceu. La început totul a fost ca în basme. Ne-am cumpărat căsuţa noastră,mergeam în vizită la prieteni şi puţine erau sfârşiturile de săptămână care ne prindeau acasă. Însă iubirea nu este de ajuns pentru a menţine o căsnicie. Respectul,comunicarea şi compromisul au şi ele rolul lor,dar noi eram prea tineri şi lipsa de experienţă şi-a spus într-un final cuvântul. Au fost câţiva ani frumoşi,însă darul cel mai de preţ a fost fiica noastră,Teodora. Am crezut că ea va fi cea care va închega căsnicia noastră,dar lucrurile s-au deteriorat din ce în ce mai mult după venirea ei pe lume. Ne-am îndepărtat,mai ales că Mihai,soţul meu,nu avea răbdare cu cea mică. Eu m-am dedicat cu totul copilului. După un deceniu de căsnicie,când Teodora împlinise deja 3 ani,am divorţat.

Am luat viaţa de la capăt

Aveam 32 de ani,un copil mic de crescut şi trebuia să mă descurc de una singură. Din fericire,soţul meu a fost de acord să îmi lase mie apartamentul cumpărat împreună şi să plătească pensie alimentară. Dar chiar şi aşa ne descurcam greu. Părinţii mei erau încă în putere şi mă ajutau cu orice puteau. Stăteau cu Teodora când eu eram la muncă şi nu de puţine ori îmi plăteau facturile. În ciuda greutăţilor,eram mulţumită cu viaţa mea. După 2-3 ani de la divorţ,am început să îmi doresc să împart cu cineva bucuriile şi necazurile. Simţeam nevoia să am un umăr pe care să plâng şi cineva care să îmi spună o vorbă de alint. Colegele de la supermarketul unde lucram mi-au făcut cunoştinţă cu câţiva bărbaţi,însă nu s-a legat nimic între noi. Mă resemnasem cu gândul că voi rămâne singură,când l-am întâlnit pe el.

Primii fiori ai dragostei

Când era frumos afară obişnuiam să merg cu Teodora într-un părculeţ,unde era amenajat un spaţiu de joacă pentru copii. Într-o zi,am văzut cum un băieţel îşi pierduse căciula în timp ce se juca. M-am apropiat şi i-am dat-o înapoi. Când m-am întors la banca unde stăteam am zărit un bărbat care se uita intens la mine. S-a apropiat şi s-a prezentat. Îl chema Dan şi era tatăl băieţelului care îşi pierduse căciula. Am intrat în vorbă şi nici nu mi-am dat seama când a trecut următoarea oră. Avea un timbru vocal cald şi m-a întrebat multe lucruri legate de creşterea copiilor,deoarece băieţelul lui era cu 3 ani mai mic decât Teodora. De atunci am început să vorbim ori de câte ori ne întâlneam în părculeţ şi chiar ne întrebam când vom reveni la locul de joacă. Îl căutam cu privirea când ajungeam şi mă întristam atunci când nu venea la timp. Atunci mi-am dat seama că mă îndrăgostisem de prietenul meu din parc!

Ne-am reîntâlnit întâmplător

Era cu neputinţă să fie între noi ceva mai mult decât o simplă amiciţie. Eu aveam 37 de ani,el abia împlinise 27. Eu eram divorţată,el era implicat într-o relaţie cu mama băieţelului. Nu am îndrăznit să-i vorbesc despre sentimentele mele,în schimb am încercat să răresc întâlnirile noastre,mai ales că între timp veniseră zilele reci. Nu am mai vorbit peste iarnă,însă i-am dus dorul în fiecare zi. În primăvară,ne-am reîntâlnit întâmplător chiar când ieşeam de la muncă. S-a bucurat să mă vadă şi m-a invitat să facem o plimbare. Nu m-a lăsat inima să-l refuz,deşi ştiam că toate acestea mă vor răscoli. Nu mică mi-a fost mirarea să aflu că peste iarnă s-a despărţit de mama băieţelului. Mi-a mărturisit cu sfială că s-a gândit des la mine şi că i-ar plăcea să ştie ce sentimente am pentru el. Mi-am luat inima în dinţi şi i-am mărturisit adevărul. Nici nu îndrăznisem să visez că voi mai întâlni pe cineva ca el. Deşi era mai mic ca mine,era mult mai matur în gândire şi de multe ori nici nu trebuia să-i spun ce voiam,deoarece el îmi ghicea dorinţa.

O şansă sau o altă dezamăgire?

Teodora l-a acceptat imediat,mai ales că venea des cu băieţelul lui la noi şi ea avea astfel un prieten de joacă. Cu totul altfel stau lucrurile cu părinţii noştri. Mama crede că nu este bărbat serios,că eu sunt pentru el doar o distracţie de moment şi că mai devreme sau mai târziu mă va părăsi pentru o femeie mai tânără. Nici mama lui nu este de acord cu relaţia noastră,deoarece vrea o femeie fără obligaţii pentru băiatul ei. O înţeleg,dar Dan mă face fericită şi cred că diferenţa de vârstă dintre noi nu este un obstacol de netrecut. Pe de altă parte,nu pot să mă gândesc că îmbătrânesc,şi că pe viitor Dan îşi va pierde poate interesul pentru mine. Nu ştiu ce să fac! Să continui relaţia sau să ne despărţim acum,înainte să ne implicăm prea mult?

Liza M.,Galaţi