Lady Gaga s-a despărţit de iubitul ei, actorul din “Vampire Diaries”

3 48630 original jpg jpeg

După o relaţie de zece luni, Lady Gaga s-a hotărât să pună punct legăturii cu actorul din “Vampire Diaries”, Taylor Kinney. Cu toate că se zvonea că se vor muta împreună şi că se vor căsători, aparenţele s-au dovedit înşelătoare, potrivit UsWeekly.

Un apropiat al cântăreţei spune că Taylor Kinney era prea egoist pentru ca relaţia să meargă. “ Taylor era egocentric,arhetipul actorului,şi nu o înţelegea pe deplin pe Gaga”.

“Ei îi plăcea foarte mult că a reuşit să fie cu un tip pe care toţi îl considerau sexy! Era clar însă că nu avea cum să dureze”,a adăugat persoana din anturajul cântăreţei.

În mai puţin de patru ani de carieră,Lady Gaga a câştigat numeroase premii,printre care cinci Grammy (din 12 nominalizări) şi 13 MTV Video Music Awards,a stabilit două recorduri mondiale şi a înregistrat vânzări de peste 23 de milioane de exemplare din albume şi 64 de milioane din single-uri. Billboard a numit-o "artistul anului" 2010 şi "cel mai bine vândut artist al anului 2010".

Lady Gaga a ocupat locul 73 pe lista celor mai influenţi oameni ai decadei 2000,a fost inclusă în Topul 100 al celor mai influenţi oameni din lume întocmit anual de revista Times,iar Forbes a introdus-o pe lista celor mai puternice celebrităţi de pe glob.



Recente

Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg
Julia Roberts cu familia  foto   Profimedia jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
Rihanna  foto   Profimedia jpg
planets solar system jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  14 2026 jpeg
Taylor Swift  foto   Profimedia jpg
Vera Wang  foto   Profimedia jpg
Cara Delevingne  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Gemini Generated Image cunzt7cunzt7cunz png
Jane Seymour  foto   Profimedia jpg
Thylane Blondeau  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon (1) jpg
Kate Victoria Tunstall  foto   Profimedia jpg