Mamele nu obosesc niciodată
Tremuri la cel mai mic semn de boală al copilului tău, chiar dacă ştii că peste câteva zile va fi bine? Dar ce-o fi oare în sufletul mamelor cu copiii suferinzi de afecţiuni grave?
Naşterea unui copil e o experienţă de viaţă unică pentru orice femeie,dar fericirea aceasta poate fi umbrită când micuţul nu este sănătos.
La povara propriilor necazuri,se adaugă neputinţa de a-i oferi cele mai bune tratamente,pentru că sunt costisitoare,şi nevoia de acceptare în societate a copilului,adesea marginalizat.
Boala nu ştie că n-ai bani
Acum un an,am cunoscut-o pe Elisabeta Nagy,din Cehu Silvaniei,Sălaj,la Gala „10 Femei Excepţionale”,organizată de Click! pentru femei,şi am descoperit o femeie cu o poveste de viaţă extraordinară.
În ciuda bolii grave de care suferea fata ei (sindrom Down),Elisabeta a găsit puterea de a înfiinţa Asociaţia Down Sindrom,pentru a oferi cea mai bună îngrijire copiilor cu probleme similare.
„Fata mea are 30 de ani şi trăieşte normal. Ştie să scrie şi să citească”,spune Elisabeta.
Din păcate,nu toate mamele copiilor cu handicap găsesc forţa de a‑şi depăşi drama.
De vină e sărăcia. Numai anul trecut,o mamă din satul Făgetu,Prahova,Georgiana Iosif,a venit de 6-7 ori la Bucureşti,pentru a-i face kinetoterapie fetiţei ei,care suferă de sindrom Down.
Săptămâni întregi a stat internată cu ea şi abia a făcut rost de bani.
„S‑a născut şi cu o malformaţie la inimă,pentru care a fost operată la Cluj.
Ne‑am împrumutat atunci de 2.000 de lei,dar a meritat. Operaţia a reuşit”,spune Georgiana.
Elisabeta Nagy este alături de copiii bolnavi
O luptă teribilă cu timpul
Între rugăciuni şi căutări febrile de soluţii pentru copiii bolnavi,mamele renunţă la serviciu,la viaţa socială.
„Am lucrat la un abator şi acum sunt în concediu de creştere a copilului”,mărturiseşte Georgiana Iosif.
Fetiţa Georgianei are nevoie de îngrijire permanentă
„Nu suport s-o las singură pe fetiţa mea. Când mă recunoaşte,zâmbeşte şi atunci mă topesc”.
Nici Mihaela Vasile,din comuna Petreşti,Dâmboviţa,n-ar putea sta vreo clipă departe de băiatul ei autist.
A aflat că există un centru de recuperare unde-l poate lăsa un timp,dar nu i se permite să stea cu el,aşa că a renunţat.
Îl duce la un logoped la Găieşti,de trei ori pe săptămână. Ar trebui să meargă zilnic,dar nu-şi permite.
„Sunt fericită când ne spune «mami» sau «tati». Pentru că vorbeşte mai greu,trebuie să-i priveşti feţişoara şi ochii mari şi ştii dacă-l doare ceva”,mărturiseşte ea.
Mihaela s-a lovit de prejudecăţile celor din jur
«Datorită fetei mele,mă simt împlinită»
Ca şi cum toate necazurile care vin odată cu boala copiilor n-ar fi de ajuns,mămicile lor se mai lovesc de un obstacol:depresia.
Şi asta pentru că ajung să se izoleze,stând luni întregi departe de rude,de prieteni. E important să te simţi utilă.
A ştiut-o şi Elisabeta Nagy (65 de ani),care a înfiinţat Asociaţia Down Sindrom Cehu Silvaniei.
Iată mesajul ei pentru toate mamele în astfel de situaţii:„Trebuie să te preocupe şi altceva,nu doar situaţia,problemele tale.
Cred că indiferent dacă ai un copil bolnav,viaţa trebuie trăită. Eu am înfiinţat asociaţia. Datorită fetei mele,mă simt împlinită,pentru că este nevoie de mine”.
«Cei mai puţin norocoşi sunt marginalizaţi»
Pe lângă frământările şi eforturile de a-i oferi copilului cu handicap tot ce are nevoie,mamele se lovesc de indiferenţa celor din jur.
Băiatul Mihaelei,autist fiind,n-a fost primit la şcoală. Acum,ea şi-a reluat activitatea de învăţătoare şi l-a luat în clasa în care predă.
Nici în spitale nu se găseşte înţelegere. Când fiica Georgianei a stat în comă cinci zile,un medic i-a spus:„Fă alt copil,că nu merită să te chinui!”,o afirmaţie care a durut-o profund.
„Eu sunt conştientă că e mult de lucru până se va întrema şi că societatea îi marginalizează pe cei mai puţin norocoşi,dar pentru mine este doar un copil care are nevoie de mai multă atenţie. Nu mă simt deloc obosită. Anul ăsta,vreau s-o duc la centre de recuperare din Oradea şi din Techirghiol”,spune Georgiana.
