Michael Jackson, membru al unei secte religioase încă de la 5 ani. Nu-şi serba ziua de naştere şi nici Crăciunul

1 michael jackson instagram jpg jpeg

S-au scris extrem de multe lucruri despre Regele Pop şi, cu toate astea, parcă tot au rămas unele informaţii prea puţin cunoscute publicului larg. Cum ar fi apartenenţa regretatului cântăreţ la o sectă religioasă şi felul în care-şi demonstra Michael credinţa chiar din primii lui ani de viaţă.

Mama lui Michael, Katherine Jackson, s-a convertit la Martorii lui Iehova în 1963, moment în care a început să-şi creacă copiii în spiritul acestei secte religioase. La acea vreme, Michael avea numai 5 ani, însă şi-a adus şi el contribuţia la a răspândi vorba despre Iehova.

Regele Pop şi sora lui mai mare, La Toya, erau încurajaţi de mama lor să meargă prin cartier şi să le vorbească oamenilor despre religie, drept urmare au ajuns, la scurt timp, să meargă pe la casele vecinilor, să bată la uşa lor, pentru a face cunoscut cuvântul Domnului.

“Câte cinci zile pe săptămână, noi doi studiam cu mama Biblia acasă şi frecventam Kingdom Hall”, a dezvăluit La Toya în autobiografia ei din 1990, „Growing Up in the Jackson Family” (n.r. Crescând în familia Jackson). “În fiecare dimineaţă, eu şi Michael băteam la uşa oamenilor din Los Angeles ca să le vorbim despre Iehova”, a continuat ea.

Chiar şi după ce trupa The Jackson 5 a devenit cunoscută, Michael a continuat să propovăduiască prin carierul în care locuia, doar că a făcut o mică schimbare – a început să se deghizeze pentru a nu fi recunoscut, purta mustaţă falsă, ochelari şi pălării de teama de a nu descoperi interlocutorii lui că el e cel care urca pe scenă alături de fraţii lui în Jackson 5, iar, în timpul său liber, încerca să-l convingă pe alţii să se alăture sectei religioase din care făcea parte.

În ciuda succesului avut în muzică, în anii ce au urmat MJ a rămas devotat principiilor sale religioase şi sectei din care făcea parte. Mai mult, cel care avea să devină Regele Pop respecta cu stricteţe regulile religioase şi nu-şi serba zilele de naştere sau Crăciunul. Abia la maturitate, în culmea ascensiunii lui profesionale, s-a stricat şi relaţia pe care o avusese până atunci cu biserica. Din ce motiv?

Ei bine, credincioşii nu au fost de acord cu videoclipul lansat de Michael Jackson, „Thriller”, motiv pentru care nu-şi puteau ascunde dezamăgirea pe care o aveau din cauza acelor imagini defăimătoare. De fapt, considerau videoclipul cu morţii care ies din morminte şi încep să danseze prin cimitir o adevărată blasfemie şi nu-şi doreau ca unul dintre membrii lor marcanţi să aibă o astfel de imagine pătată.

Foto - Instagram Michael Jackson



Recente

Jessica Simpson  foto   Profimedia jpg
fantasy astral wallpaper composition jpg
Kylie Minogue  sursa foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr 11 2026 jpeg
Cher  foto   Profimedia jpg
Sheryl Crow  foto   Profimedia jpg
Hayden Panettiere  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Kylie Minogue  foto   Profimedia jpg
cuplu Hollywood  foto   Profimedia jpg
Richie Sambora, Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpg
Tom Cruise, Pamela Anderson  foto   Profimedia jpg
v468 peera 84 zodiac jpg
flat lay chat bubbles with two telephone receivers jpg
radiant depiction empowered female sun goddess jpg
Olivia Newton John  foto   Profimedia jpg
Selena Gomez  foto   Profimedia jpg
Brooke Shields  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez pe covorul roșu  foto   Profimedia jpg
Festivalul de Film de la Cannes 2026  foto   Profimedia jpg