«Nu pot trăi fără muzică şi fără cafea!»
Liana Stanciu spune despre sine că este o femeie obişnuită. Aşa să fie oare o persoană dedicată trup şi suflet copiilor bolnavi şi colectării de fonduri pentru dotarea spitalelor?
Cu un ochi aţintit pe un monitor care-i arăta ce face fetiţa ei,Teodora,la grădiniţă,şi cu altul pe un ceas,pentru a anunţa ştirile orei de la Magic FM-aşa mi-a răspuns Liana la primele întrebări.
Apoi a început să povestească mai multe despre Teo,despre Fundaţia „Salvaţi-vă îngerii” şi despre câte mai are de făcut pentru reabilitarea Spitalului „Marie Curie” din Bucureşti...
Cum este omul Liana Stanciu în timpul liber?
Cât se poate de normal,cu obiceiuri fireşti. Îmi place să am grijă de copilul meu!
Înainte de toate sunt mamă şi după aia toate celelalte.
Nu mi se pare că sunt diferită de alte femei.
Ce plăceri feminine ai?
Îmi place muzica,sunt pasionată de sunete şi de aceea în toate camerele avem un mic player.
Ascult cântăreţii consacraţi de muzică rock.
Îmi place filmul,sunt înnebunită după copii şi,dacă am două ore libere,mă duc în curte şi joc badminton sau şotron cu fiica mea.
Cum ţi s-a schimbat viaţa după ce a venit pe lume Teodora?
Total. Nu mai e nimic din ce-a fost. Din perioada de dinainte de Teodora,îmi mai aduc aminte doar fragmente.
Sunt amintiri pe care le-am şters cu buretele,pentru a le înlocui cu momentele noi,din perioada pe care o trăiesc şi azi.
S-au schimbat valorile,m-am schimbat eu,viaţa mea este o veşnică goană între oriunde aş fi şi acasă,unde e Teodora. Tot ce contează este ca ea să fie fericită şi sănătoasă.Cum a afectat venirea pe lume a Teodorei căsnicia şi viaţa profesională?
Eu şi soţul meu ne retrăim copilăria cu micuţa noastră. De curând,am fost cu Teodora la un film cu un pinguin şi ne-am comportat amândoi ca nişte copii.
Desigur,în alţi parametri. În vremea noastră,bucuriile durau mai mult. Acum,fericirea e de scurtă durată.
Când am descoperit boala Teodorei. Atunci m-a ajutat cel mai mult Dumnezeu. M-au ajutat mulţi oameni.
Dumnezeu lucrează prin oameni,eu îi numesc îngeri. Şi sunt vreo 15 perechi de îngeri cărora trebuie să le mulţumesc zilnic.
În acele momente dificile,când fata mea avea nevoie de ajutor,o doamnă pe care o iubesc foarte mult m-a luat de guler şi mi-a zis:„Uite,femeie,tu n-ai decât să disperi,dar nu aici lângă copil!”
Liana şi soţul ei,Mihai, îşi petrec mult timp alături de fiica lor
Încerc să fac un spital,în sensul că vreau să adaug nişte secţii complementare la „Marie Curie”,cel mai mare spital pentru copii din Bucureşti.
Cumva trebuie să mulţumesc unor oameni şi să întorc ceva din ce au făcut ei pentru mine. Mi-am dat seama că nu eram singură la nevoie.
Tot timpul de care e nevoie. Acum se renovează laboratorul spitalului,unde am reuşit cu ajutorul unor oameni minunaţi să cumpărăm nişte aparate importante şi materiale. Încercăm să cumpărăm un ecograf,pentru că există unul foarte vechi,şi să renovăm şi locul unde se ţin aparatele.
Poate pentru că suntem cunoscuţi ca persoane publice,cineva ne-a dat foc la maşină. Nu mă pot supăra pe omul care a făcut-o,pentru că el este bolnav. De răutăţi mă supăr pe moment,apoi realizez că nu merită.
N-aş renunţa la zâmbetul fiicei mele,la familia mea. Nu pot să trăiesc fără muzică şi fără cafea.
Naşterea Teodorei.
2.Clipa în care mi-am legat destinul de al soţului meu.
3.Un moment foarte important în viaţa mea a fost acela în care am contorizat primii bani dintr-o campanie. A fost extraordinar! Am reuşit să ajung în sufletul oamenilor şi să-i fac să ajute o cauză nobilă.
