Rochia de nuntă a prinţesei Beatrice a „cunoscut“, acum 59 de ani, un preşedinte şi un star hollywoodian

2 rochia jpg jpeg

De la o prinţesă, toată lumea se aşteaptă la o nuntă ca-n poveşti. Cel puţin când nunta are loc în familia regală a Marii Britanii. Însă prinţesa Beatrice de York (31 de ani), nepoata Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, s-a căsătorit în secret cu magnatul italian Edoardo Mapelli Mozzi (35 de ani). La ceremonie au participat doar 20 de persoane şi, mai mult, tiara şi rochia au fost împrumutate de la regină.

Dacă ducesa de Cambridge, Catherine, a avut o rochie somptuoasă, special creată pentru ea, despre care presa a scris luni în şir, Beatrice a optat pentru o ţinută împrumutată de la bunica sa, dar nu mai puţin spectaculoasă.

Superba rochie a fost creată de designerul Normal Hartnell, couturier al Casei Regale, care a conceput două dintre cele mai importante piese vestimentare ale Reginei Elisabeta a II-a: rochia de mireasă şi rochia pentru încoronare.

Rochia purtată de Beatrice este realizată din tafta ivoire, cu margini din satin, iar atunci când a fost creată pentru Regină avea doar bretele. Pentru prinţesa Beatrice a suferit mici modificări: i s-au adăugat mâneci din organza şi a fost puţin scurtată.

Citeşte şi 

Istoria specială a tiarei cu ţepi purtată de Prinţesa Beatrice la cununia cu magnatul Edoardo Mapelli Mozzi

Regina a purtat această ţinută în cel puţin trei ocazii, notează presa britanică. Prima oară, atunci când l-a întâlnit pe preşedintele italian la un dineu, în 1961, iar a doua oară în 1962, la o proiecţie specială a peliculei „Lawrence al Arabiei“, prilej cu care suverana l-a cunoscut pe actorul din rolul principal, starul hollywoodian Peter O’Toole. 

De obicei, Regina poartă o astfel de ţinută doar de 2-3 ori, la dineuri şi evenimente oficiale, după care rochiile sunt trimse la „arhivă“, iar uneori pot face obiectul unor expoziţii.

Prinţesa Batrice a readus în atenţia publicului elegantul stil al anilor ʼ60, alegând să poate această ţinută la nunta sa. Ceremonia a avut loc pe 17 iulie. Iniţial, nunta a fost programată pe 29 mai, dar a fost amânată din cauza pandemiei. 

La ceremonia desfăşurată la Palatul Windsor au participat doar 20 de invitaţi, printre care Regina Elisabeta a II-a şi prinţul Philip, care au stat doar 45 de minute. 

Prinţesa Beatrice este nepoata reginei Elisabeta şi verişoară a prinţilor William şi Harry. Tatăl ei, prinţul Andrew, este al treilea copil al suveranei Marii Britanii, mama ei este Sarah Ferguson, dar cei doi au divorţat în 1996. Beatrice este a noua persoană în linia succesiunii la tronul Marii Britanii. Edoardo Mapelli Mozzi, soţul prinţesei Beatrice, deţine o companie de dezvoltare imobiliară.

Foto Profimedia/ The Royal Family



Recente

WhatsApp Image 2026 04 16 at 21 11 43 jpeg
Adriana Lima, Profimedia (2) jpg
Charlize Theron  Profimedia jpg
Tom Hanks si Rita Wilson  foto   Profimedia jpg
Amber Heard  foto   Profimedia jpg
illustrated rendering twin avatar jpg
Blake Lively  foto   Profimedia jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Cher  foto   Profimedia jpg
vedetă  foto   Profimedia jpg
Charlize Theron, Timothee Chalamet  foto   Profimedia jpg
Patrick Swayze și Lisa Niemi  foto   Profimedia jpg
596725039 1401270914690601 3574014128883606289 n jpg
1555 jpg
Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Sandra Bullock  foto   Profimedia jpg
ChatGPT Image Apr 16, 2026, 01 59 41 PM png
clickpentrufemei ro pexels deyvi romero 15310 89955 jpg
Prince  foto   Profimedia jpg
Elizabeth Banks  foto   Profimedia jpg