S-a aflat cine sărută cel mai bine la Hollywood! Și, da, e un actor de primă mână!

Sharon Stone spune lucrurilor pe nume! După decenii de experiență pe platourile de filmare, actrița a divulgat cine sărută cel mai bine la Hollywood.

image

„M-a sărutat de mi-au sărit capacele!”, recunoaște diva hollywoodiană de 68 de ani, în timpul emisiunii „Radio Andy”. Este vorba de nimeni altul decât colegul ei din filmul „Casino”, Robert De Niro!

Sharon Stone și Robert De Niro au făcut un cuplu de zile mari în filmul din 1995, când erau amândoi mai tineri și într-o formă fizică desăvârșită. „El sărută cel mai bine la Hollywood!”, și-a amintit actrița cu extrem de mare plăcere.

„Filmam secvența în care eu mergeam la baie și l-am făcut să-mi dea bani… m-am aplecat spre el și l-am sărutat când mi-a dat banii”, a început să povestească vedeta amintindu-și de personajul Ginger McKenna pe car el-a interpretat în „Casino”. După ce De Niro „m-a sărutat de mi-au sărit capacele”, regizorul  Martin Scorsese le-a spus celor doi actori că au tras totul bine și că are materialul care-i trebuie, dar, cu toate astea, le-a mai dat o dublă celor doi actori.

„Amândoi ne-am uitat la el și apoi am încuviințat din cap că mai avem nevoie de încă o dublă…”, a continuat Stone ușor amuzată. Nu e prima dată când Sharon laudă priceperea lui De Niro de-a săruta. În 2020, în timp ce era prezentă în emisiunea „Watch What Happens Live With Andy Cohen”, Sharon Stone l-a nominalizat tot pe Robert de Niro ca bărbatul care sărută cel mai bine la Hollywood.

Sharon Stone  foto   Profimedia jpg

„E pe departe cel mai bun! Am o părere extrem de bună despre el…”, a recunoscut ea mustăcind. „Cel mai bun sărut al meu s-a întâmplat cu actorul pe care-l admir cel mai mult. Toată cariera mea, mi-am dorit să pot sta alături de Robert De Niro și să-i fiu egală. Eram, pur și simplu, îndrăgostită de el. Probabil că mă putea lovi cu ciocanul în cap și eu tot nu m-aș fi supărat pe el. E fabulos omul, n-am cum să-l compar cu nimeni altul!”, a conchis Sharon Stone.

foto - Profimedia



Recente

Jessica Simpson  foto   Profimedia jpg
fantasy astral wallpaper composition jpg
Kylie Minogue  sursa foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr 11 2026 jpeg
Cher  foto   Profimedia jpg
Sheryl Crow  foto   Profimedia jpg
Hayden Panettiere  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Kylie Minogue  foto   Profimedia jpg
cuplu Hollywood  foto   Profimedia jpg
Richie Sambora, Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpg
Tom Cruise, Pamela Anderson  foto   Profimedia jpg
v468 peera 84 zodiac jpg
flat lay chat bubbles with two telephone receivers jpg
radiant depiction empowered female sun goddess jpg
Olivia Newton John  foto   Profimedia jpg
Selena Gomez  foto   Profimedia jpg
Brooke Shields  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez pe covorul roșu  foto   Profimedia jpg
Festivalul de Film de la Cannes 2026  foto   Profimedia jpg