Sacrificii pentru artă: George Clooney, internat în spital după o transformare extremă pentru un rol

1 clooney jpg jpeg

Actorul american George Clooney a ajuns la spital după ce a slăbit 13 kilograme pentru rolul din drama SF „The Midnight Sky”, pe care a regizat-o şi în care joacă rolul unui cercetător singuratic şi bolnav.

Lungmetrajul SF „Cerul de la miezul nopţii/ The Midnight Sky” va fi lansat de Netflix la finalul lunii decembrie. Povestea post-apocaliptică îl urmăreşte pe Augustine (George Clooney), un savant singuratic aflat la Polul Nord, care încearcă din răsputeri să îi împiedice pe Sully (Felicity Jones) şi pe colegii ei astronauţi să revină pe Pământ, unde a avut loc o misterioasă catastrofă globală.

Cu patru zile înainte de a începe lucrul la film, scrie news.ro, Clooney a fost dus la spital acuzând dureri de stomac. A fost diagnosticat cu pancreatită, boală ce poate fi fatală, şi a petrecut câteva zile sub supravegherea medicilor.

Cineastul în vârstă de 59 de ani slăbise aproximativ 13 kilograme pentru acest rol şi este de părere că dieta urmată este posibil să fi contribuit la declanşarea bolii.

„Cred că am făcut eforturi prea mari să slăbesc repede şi probabil nu am avut grijă de mine”, a declarat el.

Cineastul, care a mai regizat alte şase filme, a spus că acesta a fost cel mai mare proiect al lui şi că era nevoie să fie în cea mai bună formă pentru a-l duce la capăt.

„Mi-a luat câteva săptămâni să mă simt mai bine şi, ca regizor, nu este atât de uşor, pentru că ai nevoie de energie. Eram pe un gheţar în Finlanda, ceea ce a îngreunat lucrul. Dar a ajutat personajul”.

Pe lângă pierderea în greutate, el a trebuit să îşi lase barba să crească, fapt care nu a fost primit prea bine de soţia lui, Amal, în vârstă de 42 de ani.

„Mi-am lăsat o barbă mare şi urâtă şi fiului meu i-a plăcut, pentru că ascundea lucruri în ea pe care le descopeream când ajungeam la treabă”, a povestit actorul amuzat. „Dar soţia mea şi fiica mea au fost cu adevărat fericite când am dat-o jos, pentru că era greu să găseşti o faţă sub toată încurcătura aia”.

Familia Clooney se află în Hollywood Hills, unde cuplul şi cei doi gemeni au petrecut ultimele zece luni, de la începutul pandemiei. „Nu ne-am mutat din februarie. Este mai uşor în Los Angeles pentru că nu plouă şi nu ninge, aşa că este mai uşor să mergi pe stradă. Aceste companii farmaceutice au făcut o treabă uimitoare şi suntem apoape acolo, aşa că ar fi chiar prostesc să o dăm în bară acum. Aşadar, stăm aici şi vom face Crăciunul aici”, a explicat el.

În această perioadă, a spus el, a redescoperit treburile în gospodărie şi aptitudinile de meşter pe care le avea înainte de a deveni faimos, la începutul anilor 1990.

George Clooney a jucat în aproximativ 50 de filme şi peste 20 de seriale de televiziune, a câştigat două trofee Oscar (pentru rolul secundar din „Syriana” şi ca producător al „Argo”), a fost co-proprietar al Casamigos, companie vândută în urmă cu trei ani pentru 1 miliard de dolari, şi a pus bazele unei organizaţii caritabile.

FOTO Netflix



Recente

Crăciun  foto   shutterstock 1850163658 jpg
Michael Buble  foto   GettyImages jpg
604389736 1442166490606289 264406217626154313 n jpg
Enrique Iglesias și Anna Kournikova  foto   Profimedia jpg
Kate Winslet  foto   Profimedia jpg
actori  foto   Profimedia jpg
Chris Rea  foto   Profimedia jpg
Joseph Quinn și Lupita Nyong  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Instagram jpg
profimedia 0781580028 jpg
9154533 jpg
RAP007771 JPG
featured image (1) jpg
8409091 jpg
WhatsApp Image 2025 12 14 at 22 24 03 jpeg
Christina Aguilera  foto   profimedia 1024617947 jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Keira Knightley  foto   profimedia 0969598416 jpg
945c4020 2138 4bff b8ba 1c91f6160dad jpg
Georgina Rodriguez  foto   Profimedia jpg