Salvat de droguri? Cary Grant spunea că a luat droguri în fiecare zi, timp de 10 ani, ca terapie

1 grant png png

Scandalurile sunt la ordinea zilei la Hollywood. Fie că e vorba despre aventuri amoroase sau mici încălcări ale legii, vedetele reuşesc să ne atragă adesea atenţia nu numai prin talentul etalat în faţa camerelor de filmat, ci şi prin comportamentul lor rebel din viaţa de zi cu zi. Iar actorii din Vechiul Hollywood, precum Cary Grant, nu fac excepţie!

Născut în Marea Britanie, în 1904, Cary a văzut cu ochii săi dezvoltarea Hollywoodului. A fugit de-acasă la 13 ani şi s-a apucat de jonglerii pentru a face rost de bani ca să se întreţină. Trupa din care făcea parte a început un turneu prin toată America, ceea ce i-a oferit celui care avea să devină unul dintre cei mai mari actori ai tututror timpurilor să-şi testeze calităţile actoriceşti.

Cariera lui actoricească a demarat în momentul în care Grant a semnat un contract cu Paramount Pictures, în anii '30. După acel moment, actorul şi-a petrecut următoarele trei decenii din viaţă apărând în unele dintre cele mai bune filme făcute vreodată în Cetatea Filmului.

Pe plan personal, starul hollywoodian a dus o viaţă chiar mai complexă şi mai scandaloasă decât cea a personajelor pe care le-a interpretat. Actorul a fost însurat de cinci ori şi a divorţat de patru ori, iar cele mai multe soţii ale lui l-au descris pe star ca fiind obsedat de control.

Cea de-a patra doamnă Grant, Dylan Cannon, singura care i-a dăruit actorului un copil (o fiică pe nume Jennifer Grant), a prins curaj după divorţ şi a început să vorbească despre mariajul cu superstarul hollywoodian. Ea a susţinut că fostul ei soţ încerca să controleze fiecare aspect din viaţa ei, până şi felul cum se îmbrăca. De asemenea, violenţa fizică n-a lipsit din căsnicia lor, Cary pălmuind-o pe Dylan cu mai multe ocazii.

Mai mult de-atât, Cannon a declarat că fostul ei partener de viaţă avea un obicei controversat – acela de-a consuma droguri. Şi o obliga şi pe ea să participe la aşa ceva, cât timp au fost împreună. Dar de ce ajunsese Cary Grant să consume droguri?

Totul a pornit din copilăria actorului. El a fugit de-acasă la o vârstă fragedă după ce i se spusese că mama lui murise. Abia când a devenit adult a descoperit că mama lui trăia, doar că fusese înternată într-un azil. În anii '50, Grant se afla în apogeul carierei sale, însă încerca din răsputeri să se bucure de rezultatele muncii lui, să-şi găsească liniştea sufletească. A început să facă yoga şi hipnoză, dar niciuna dintre aceste metode nu funcţiona, conform celor relatate de The Guardian.

Atunci a fost momentul în care a început „terapia” cu LSD, un drog psihedelic semisintetic. „În sfârşit am ajuns unde voiam!”, a declarat acesta cu privire la cele peste 100 de şedinţe cu droguri pe care le-a făcut şi care, în propria interpretare, l-au salvat. „Vorbea despre beneficiile LSD oricui îl asculta”, a scris The Daily Beast. După cum a relatat şi Scientific American, există studii care se fac în prezent cu privire la microdozele cu acest drog psihedelic, lucru pe care legendarul actor l-a testat pe pielea sa încă de acum câteva decenii bune. Cu ce rezultat? Publicul lui n-a putut trece niciodată peste reputaţia proastă pe care o au drogurile şi l-a blamat la nesfârşit pe starul care aducea laude unei asemenea "terapii" controversate.

Foto - filmul That Touch of Mink (1962)



Recente

venti views AtEJsWMY1Ko unsplash jpg
Nicole Kidman, Lily Allen  foto   Profimedia jpg
Brigitte Bardot  foto   Profimedia jpg
Gwyneth Paltrow  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Profimedia jpg
Scarlett Johansson  foto   Profimedia jpg
shutterstock 64061455 jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Serena Williams  foto   Profimedia jpg
vedete  foto   Facebook jpg
64 65 shutterstock 2082380233 jpg
lazy guruji rCz14RWCk3c unsplash jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Celine Dion  Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry și inelul de logodnă  foto   Profimedia jpg
Jenny McCarthy  sursa foto   Profimedia jpg
Tara Reid  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Profimedia jpg
DICK VAN DYKE  foto   Profimedia jpg
Michelle Obama  foto   Instagram jpg