„Singur acasă” împlinește 35 de ani! Secrete de la filmările celui mai emblematic film de Crăciun

Celebrul film a fost lansat pe 16 noiembrie 1990, iar, odată cu aniversarea a 35 de ani de la premieră, trecem în revistă câteva trucurui folosite la filmări.

image

Încă de acum 35 de ani, „Singur acasă” este filmul pe care toată lumea dorește să-l vizioneze de Crăciun, iar succesul acestuia a fost obținut și cu ajutorul unor trucuri folosite la filmare. Pelicula din 1990 spune povestea unui băiat de 8 ani, pe nume Kevin McCallister (interpretat de Macaulay Culkin), care se luptă cu niște hoți după ce a fost lăsat singur acasă de familia sa numearoasă, care a plecat, de Sărbători, la Paris.

Unul dintre secretele folosite la filmare a fost filmul alb-negru pe care băiețelul în difuzează acasă la el ca să-i sperie pe cei doi hoți care-i dau târcoale casei sale. Scena devenită deja celebră, în care personajul spune „Păstrează restul, nenorocitule!”, nu există cu adevărat, cum nu există nici filmul alb-negru difuzat.

Atunci când Kevin rămâne singur, începe să caute prin lucrurile părinților și găsește o fotografie cu prietena lui Buzz, fratele lui mai mare. Ei bine, „fata” din poză nu e fată, e fiul regizorului cu o perucă blondă pe cap. Kevin se strâmbă când vede imaginea, iar regizorul a considerat că ar fi prea urât ca orice fetiță să se afle în poza respectivă și protagosnistul filmului să râdă de ea.

Alt lucru care este… un pic mai altfel decât realitatea este legat de relația personajului principal cu poliția. Când băiatul fură o periuță de dinți dintr-un magazin, e urmărit pe străzi ca un adevărat criminal. Însă, atunci când există dovezi că viața băiatului e amenințată, poliția nu face decât să sune la ușa lui și cam atât, nu acționează mai mult.

Pe tot parcursul filmului, ne întrebăm cum de e posibil ca Marv și Harry să supraviețuiască atâtor pățanii prin care trec. Le este incendiat părul de pe cap, calcă desculți pe cioburi și sunt loviți cu o găleată de vopsea în cap – toate acestea ar avea urmări evidente asupra corpului uman. Nu și în acest film! De pildă, atunci când Marv merge desculț prin zăpadă… nu face asta, de fapt.

Ar fi fost prea rece pentru actor să facă asta, motiv pentru care acesta pășește pe zăpadă cu tălpi false, făcute din cauciuc. Mai mult, atunci când Kevin era să fie călcat de o mașină, scena a fost filmată invers, pentru a nu pune în niciun pericol actorul de numai 10 ani.

Pentru a realiza secvența, Kevin merge invers, în spate, iar mașina e filmată dând în marșarier, nu ajungând în apropierea copilului. Apoi, după ce a fost filmat totul pe dos, este totul derulat de parcă cel mic mai avea puțin și era lovit de mașină.

Toate acestea sunt trucuri folosite la filmări fără ca noi să ne dăm seama, iar efectul e cât se poate de convingător. De aici și succesul imens al filmului, nu-i așa?

foto - Profimedia



Recente

Jessica Simpson  foto   Profimedia jpg
fantasy astral wallpaper composition jpg
Kylie Minogue  sursa foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr 11 2026 jpeg
Cher  foto   Profimedia jpg
Sheryl Crow  foto   Profimedia jpg
Hayden Panettiere  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Kylie Minogue  foto   Profimedia jpg
cuplu Hollywood  foto   Profimedia jpg
Richie Sambora, Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpg
Tom Cruise, Pamela Anderson  foto   Profimedia jpg
v468 peera 84 zodiac jpg
flat lay chat bubbles with two telephone receivers jpg
radiant depiction empowered female sun goddess jpg
Olivia Newton John  foto   Profimedia jpg
Selena Gomez  foto   Profimedia jpg
Brooke Shields  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez pe covorul roșu  foto   Profimedia jpg
Festivalul de Film de la Cannes 2026  foto   Profimedia jpg