Tom Cruise, denumit „englez de onoare”. Oare prietenia cu moștenitorul tronului britanic îi aduce titulatura?

Actorul american se pregătește să fie onorat cu o titulatură aparte, oferită de englezi în urma contribuției lui consistente.

Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg

Vedeta de la Hollywood deține o proprietate în Biggin Hill din Londra, însă nu asta i-a adus titulatura de „englez de onoare”, pe care urmează s-o primească. Ce-i drept, Tom Cruise e nelipsit din Marea Britanie atunci când au loc tot felul de evenimente importante, mai mult adoră pub-urile britanice și are o relație extrem de bună cu familia regală.   

Cruise a bifat Wimbledon, Încoronarea Regelui Charles al III-lea și aniversarea de 50 de ani a Victoriei Beckham. În plus, a participat la Jubileul regretatei Regine Elisabeta a II-a, unde a schimbat cuvinte cu chef-ul britanic Gordon Ramsay, familia Beckham și fostul Duce de Cambridge și actualul Prinț de Wales, moștenitorul tronului.

Însă nu relațiile avute i-au adus actorului titlul, ci contribuția sa considerabilă la cinematografia britanică. De-a lungul anilor, Tom Cruise și-a filmat unele dintre cele mai importante filme ale sale în sudiourile Pinewood, Leavesden și Shepperton, de la „Legend”, din 1985, la „Interview With A Vampire”, din 1994, și „Edge of Tomorrow”, în 2014. 

„Cred că sunt un aglofil. Petrec mult timp în Marea Britanie și nu doar cât timp lucrez, ci, pur și simplu, ador să fiu acolo”, a recunoscut marele actor american, în 2022, în „The Mirror”. „Este un amestec uluitor de nou și vechi. Îmi plac peisajele, Palatul Buckingham, Columna lui Nelson, Turnul Londrei și toate acele locuri care sunt pline de istorie. Marea Britanie este și foarte cosmopolită, iar alte țări încearcă s-o copieze. Mai mult, îmi place la nebunie și zona rurală britanică!”, a conchis acesta.

Anul trecut, Tom s-a pozat cu Prințul William, la Gala Air Ambulance Charity din Londra, și, după cum știe toată lumea, este un apropiat de-ai familiei regale britanice. Se cunoaște bine cu prințul moștenitor și soția sa, Kate Middleton, dar se avea bine și cu regretatele Regina Elisabeta și Prințesa Diana. Cruise a donat milioane de dolari unui proiect caritabil al Regelui Charles.

În ultimele săptămâni de viață, Regina Elisabeta l-a invitat la ceai pe Tom Cruise chiar înainte de-a pleca în Scoția, unde a și murit. Răposata Regină avea o slăbiciune pentru actorul american, căruia îi permitea chiar să-și aterizeze elicoperul pe proprietatea regală.

Cu alte cuvinte, Tom Cruise este un apropiat de-ai familiei regale britanice, însă nu de asta va primi titulatura de „englez de onoare”, ci pentru faptul că seria lui „Misiune: Imposibilă” este o producție britanică de succes și contribuie din plin la economia țării.

foto - Instagram



Recente

Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg
Julia Roberts cu familia  foto   Profimedia jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
Rihanna  foto   Profimedia jpg
planets solar system jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  14 2026 jpeg
Taylor Swift  foto   Profimedia jpg
Vera Wang  foto   Profimedia jpg
Cara Delevingne  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Gemini Generated Image cunzt7cunzt7cunz png
Jane Seymour  foto   Profimedia jpg
Thylane Blondeau  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon (1) jpg
Kate Victoria Tunstall  foto   Profimedia jpg
Kanye West  foto   Instagram jpg
Mickey Rourke  foto   Profimedia jpg
Kylie Jenner  foto   Profimedia jpg