Vedetă de telenovelă, moartă la 51 de ani și găsită după o zi întreagă de la deces

A jucat în „All My Children”, dar n-a apucat să se bucure prea mult de succesul pe care l-a obținut la Hollywood, pierzându-și viața la 51 de ani. Despre cine e vorba?

image

Presa americană a publicat o știre tristă despre Esta TerBlanche, vedeta serialului „All My Children”. Actrița a murit, în mod neașteptat, acasă la ea, în North Hollywood, California, după cum ne-a informat fina ei, Barbie Ashley, pe 21 iulie, în TMZ.

Mai mult de-atât, publicația respectivă susține că medicii ajunși la fața locului au tras concluzia că vedeta era deja moartă de o zi când corpul ei neînsuflațit a fost descoperit.

Purtătorul de cuvânt al lui TerBlanche, Lisa Rodrigo, a confirmat decesul actriței pe Facebook, spunând că vedeta a decedat joi, pe 18 iulie. „Nu-mi vine să cred că scriu despre așa ceva”, a scris Lisa îndurerară. „Vă informez, cu durere în suflet, că prietena și clienta mea, Esta TerBlanche, a murit în cursul zilei de joi, din cauze naturale”, a conchis ea.

„Concluzia autopsiei este așteptată acum. Eu încă procesez această informație și sunt în șoc. Esta era o minune de om atât în interior, cât și în exterior. Mă mândresc cu faptul că o cunoșteam și că am lucrat cu ea. Vă țin la curent în zilele care urmează despre această pierdere subidă”, a ținut să precizeze purtătoarea ei de cuvânt.

TerBlanche a interpretat rolul Gillian Andrassy Lavery în „All My Children”, din 1997 până în 2001, alături de Kelly Ripa și Mark Consuelos. Ea s-a mutat din Africa de Sud în SUA pentru a-și extinde cariera actoricească. Însă, în 2001, când personajul ei a fost omorât în scenariul serilului, TerBlanche s-a mutat înapoi acasă, în țara natală.  

Având în vedere că moartea actriței a fost prematură, așteptăm noi informații despre cauza exactă care i-a pricinuit decesul atât de devreme. Din păcate, nu se știu multe despre viața lui Esta TerBlanche din ultima vreme, ea retrăgându-se într-un con de umbră după ce-a renunțat la cariera care-a făcut-o faimoasă în întreaga lume.

foto - Shutterstock



Recente

Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg