Gestul extrem făcut ca să-și plătească azilul de bătrâni. O regină a ajutat-o!

Fosta menajeră a Reginei Elisabeta a II-a are o colecție întreagă de felicitări de Crăciun de la regretatul suveran britanic, care o va ajuta acum în cele mai grele clipe din viața ei.

image

June Guerin, de 87 de ani, a început să lucreze în reședința regală la începutul anilor ’70, după ce văzuse un anunț în revista „The Lady”. Angajată la palat, a lucrat în serviciul Reginei și al Prințului Philip timp de 22 de ani și a devenit menajera-șefă de la Palatul Buckingham în ultima parte a acestor ani.   

Se pare că Regina era apropiată de June, care călătorea cu cuplul regal la toate reședințele regale - Sandringham, Castelul Windsor, Balmoral și chiar și pe iahtul regal Britannia. Menajera regală s-a retras din activitate la mijlocul anilor ’90 și a început, pentru o vreme, să locuiască într-un apartament regal din Windsor.

Din păcate, acum suferă de demență, acesta este și motivul pentru care familia ei vinde felicitările primite de la fosta ei șefă. Cu profitul obținut, cei dragi ei vor plăti facturile medicale, întreținerea fostei menajere regale.

Prețul pe care familia lui June se așteaptă să-l primească pe cadourile regale este de 6.000 de lire sterline. E vorba despre 24 de felicitări, care datează din 1987 până în 2018, unii ani din această perioadă lipsind.

„Colecția lui June de felicitări de Crăciun sunt dovada vie a loialității ei către Familia Regală”, a ținut să spună Mimi Connel Lay, de la Lay's Auctioneers of Penzance, din Cornwall. „Chiar dacă s-a retras din serviciu la mijlocul anilor ’90, June a continuat să primească câte o felicitare de la Regină în fiecare an, până când Elisabeta a II-a a murit”, a conchis cea care va conduce licitația.

„Se întâmplă extrem de rar ca o colecție atât de personală și de extraordinară ca aceasta să apară pe piață. June are demență acum și se află într-un centru de seniori, iar familia ei s-a văzut nevoită să ia decizia dificilă de-a vinde aceste obiecte pentru a o ajuta la îngrijirea ei”, a conchis aceasta.

foto - Shutterstock



Recente

Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg
Mary Berry  foto   Profimedia jpg
Dua Lipa  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez cu Emme  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon jpg
consultatii medikali (1) jpg
Gwyneth Paltrow  foto   Profimedia jpg
JLo  foto   Profimedia jpg
copii la piscina jpg
Natalia Vodianova  foto   Profimedia jpg
Cindy Crawford  foto   Profimedia jpg
Venezuela Fury  foto   Instagram jpg
Martin Short  foto   Profimedia jpg
GettyImages 86435455 jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
Elle Ferguson  foto   Profimedia jpg
Gordon Ramsay  foto   Profimedia jpg
Jaclyn Smith  foto   Profimedia jpg