Idei de mâncare uşoară de vară

11 shutterstock 1505612528 jpg jpeg

Vara, nutriţioniştii ne recomandă să avem o dietă bazată pe mâncăruri uşoare. Bineînţeles, asta nu înseamnă că ne vor lipsi grăsimile esenţiale, necesare organismului. Vă propunem câteva idei de mâncăruri uşoare de vară care includ atât salate, cât şi grătare. În plus, acestea nu necesită mult timp de preparare.

Salatele, ca fel principal

Salatele n-ar trebui să lipsească din meniul zilnic, cu atât mai mult în sezonul de vară. Din lista cu idei de mâncare uşoară de vară, n-ar trebui să lipsească o salată grecească sau una mexicană. Puteţi, la fel de bine, să vă jucaţi cu aromele şi să încercaţi combinaţii noi. Vă propunem mai jos câteva idei. 

Salată cu brânză de capră şi sfeclă roşie

salata cu sfecla rosie jpg jpeg

4 porţii

'30

dificultate medie

Ingrediente:

1 salată

1 căpăţână de radicchio

3 sfecle medii

200 g telemea de capră

2-3 linguri zeamă de lămâie

ananas, caju, nuci- opţional

Pune sfecla spălată la fiert, fără să o cureţi de coajă. Ţine-o pe foc aproximativ 40 de minute, apoi o jumătate de oră într-un vas cu apă rece.

Într-un bol mai adânc, pune salata şi radicchio rupte bucăţi mari, sfecla feliată şi brânza. Adaugă ananas tăiat cubuleţe, caju şi zeamă de lămâie pentru un gust mai intens.

Grătar cu peşte pentru gusturi rafinate

Macrou la grătar cu legume

macrou la gratar cu legume jpg jpeg

4 porţii

1 h

dificultate medie

Ingrediente

Pentru grătar:

4 peşti macrou

2-3 linguri ulei

piper

sare

usturoi

zeama de la o jumătate de lămâie

12 beţe de bambus pentru frigărui

Pentru garnitură:

2-3 dovlecei

4-5 cartofi

1 lămâie

1 legătură pătrunjel

1 legătură rozmarin

Curăţă şi spălă peştele sub jet de apă rece. Marinează-l cu zeamă de lămâie, ulei şi condimente, după gust. Ţine-l în frigider o oră, înainte de a-l pune pe grătar. Înfige câte trei beţe într-un peşte, astfel încât să fie mai uşor să-l  întorci pe grătar. 

Spală cartofii, şterge-i şi înveleşte-i în folie de aluminiu, apoi aşază-i pe grătar. Spală dovleceii şi feliază-i pe lung şi lasă-i să se rumenească pe grătar. Opţional, poţi pune şi câteva felii de lămâie. Serveşte platoul de peşte alături de legume şi de verdeţuri aromate.

Aperitive uşoare

Ciuperci ornate cu ouă de prepeliţă

ciuperci umplute jpg jpeg

20 de ciuperci

dificultate medie

45’

Pentru bază:

20 de ciuperci

20 de ouă de prepeliţă

200 g brânză telemea

150 g smântână 25% grăsime

50 g unt 82% grăsime

2-3 fire ceapă verde

2 fire mărar

Pentru decor:

boabe de piper

ardei gras murat

pătrunjel

Mod de preparare:

Speli ciupercile, le scoţi cu atenţie picioruşele, apoi le aşezi cu în jos, într-o tavă tapetată şi le dai la cuptor 15 minute. Fierbi ouăle de prepeliţă în apă cu sare, iar după ce s-au răcit le descojeşti. Tai ceapa şi mărarul mărunt, le pui într-un bol şi adaugi, pe rând, brânza telemea, smântâna şi untul moare. Amesteci energic, până ce obţii o cremă fină.

Umpli ciupercile cu compoziţia de brânză şi deasupra fiecăreia aşezi câte un ou. Pentru decor, foloseşti boabe de piper pentru a face ochii puişorilor şi decupezi din ardeiul murat forme pentru cioc şi creastă. Pe margine, ornezi cu frunze de pătrunjel.

Idei de mâncare uşoară de vară pentru micul dejun

Ovăz cu lapte şi cu fructe

ovaz cu lapte jpg jpeg

4 porţii

30`

dificultate mică

Ingrediente

500 ml lapte

150 g fulgi de ovăz

2 linguri de miere

2 kiwi

1 banană

2 portocale

1 măr

afine

migdale

Mod de preparare:

Într-un vas, pune la fiert laptele. Adaugă fulgii de ovăz şi mai lasă să fiarbă 5 minute. Stinge focul şi lasă să se umfle sub capac, 10 minute. După ce s-a răcit, adaugă mierea şi amestecă bine. Decorează, după imaginaţie, cu afine, migdale, feliuţe de kiwi, de banane, portocale şi de măr.

Sursa foto: Shutterstock



Recente

Cum alegi oja semipermanentă potrivită și cum se întreține corect jpg
Cum stii daca te ingrasi din cauza tiroidei  Sursa foto shutterstock 332045699 jpg
Caderea parului are legatura cu menopauza  Sursa foto shutterstock 2189042279 jpg
Prajitura cu biscuiti si crema de zahar caramelizat  Sursa foto shutterstock 268179653 jpg
O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg