În familie, mulţi te strigă Tincuţa. Care este povestea numelui şi de ce nu a rămas aşa în acte?

În noaptea în care am venit eu pe lume, fraţii mei au văzut filmul ,,Iancu Jianu haiducul“, unde personajul principal se numea Tincuţa. Fraţii mei i-au scris o scrisoare mamei, care era în spital, şi i-au zis: ,,Mulţumim pentru Tincuţa!“. Tata când a vrut să mi facă certificatul de naştere şi să mă treacă aşa în acte nu a fost lăsat, pentru că pe atunci Moldova era în Uniunea Sovietică, şi i au zis că nu-i dau voie, pentru că e un nume românesc.Aşa că m-a scris în certificat Ecaterina, dar Tincuţa am rămas pentru toată lumea.

Când ai înţeles că menirea ta în viaţă este legată de lumea teatrului?

Nu am ales acest lucru. Casa mea în care am copilărit se afla în curtea Teatrului ,,Luceafărul“ din Chişinău, iar toată copilăria
mi-am petrecut-o acolo. Deci nu am avut prea multe jucării, în schimb am avut recuzita spectacolelor. Acelea erau jucăriile mele. Orice aş fi făcut în viaţa asta ar fi fost legat de teatru: că era scenografie, regie sau altceva, oricum avea să fie teatru. Că am ajuns actriţă, aici cred că Dumnezeu a lucrat un pic şi a trimis harul asupra mea.

Crezi că drumul tău ar fi fost altul dacă rămâneai la Chişinău?

Nu ştiu, nu cred că ar fi fost altul, tot în teatru eram, dar mai făceam ceva pe lângă. Cinematografia nefiind foarte dezvoltată la noi în Chişinău, nu cred că făceam film, dar făceam altceva, fiind familia mea acolo şi având afaceri. Cred că mă băgam şi eu în vreo afacere.

Ce rol au jucat părinţii în educaţia ta şi ce calităţi consideri că ai moştenit de la ei?

Sunt absolut tot ce înseamnă părinţii mei. Fiind cea mai mică, am fost alintata familiei. Alintată însemnând toată dragostea şi toată răbdarea de pe lume. Nu eram eu, adică Ecaterina Ladin, dacă aveam alţi părinţi. Tata fiind muzician, tenor, îşi dorea ca eu să fiu pe scenă, mama îşi dorea să devin învăţătoare. Cine ştie, poate o să predau vreodată actorie (râde). Deocamdată,    i-am împlinit visul tatei. Mi s-au oferit de toate, de la cursuri de dans, de pian, până la cursuri de engleză, în condiţiile în care financiar nu stăteam foarte bine. Au făcut tot posibilul ca să nu-mi lipsească nimic. Am moştenit toate calităţile părinţilor mei: bunătatea, generozitatea, dragostea pentru copii, puterea de muncă şi, mai ales de la tata – încăpăţânarea. 

Cum ai ajuns să joci în serialul ,,Las Fierbinţi“?

Am dat un casting. Nu ştiu dacă a fost cea mai bună probă din viaţa mea, dar Dragoş Buliga mă văzuse în nişte spectacole şi cred că acolo am fost mai bună. Prima zi de filmare nici nu o ţin minte. Emoţiile erau mai mari decât bucuria.

Te-ai împrietenit uşor cu personajul Dalida? Ce a fost mai greu?

Nu ştiu dacă există actor care să se împrietenească uşor sau repede cu vreun personaj. E ceva ce trebuie să creezi, să dai naştere. Unora le reuşeşte mai repede, altora mai greu, în acest caz sunt şi eu. Acest rol poate abia acum e ceea ce trebuie să fie, pentru că nu mai sunt emoţiile de la început şi pot să lucrez la el lucid, nu instinctiv. Cel mai greu a fost primul sezon,
neavând feedbackul publicului. Putea să-mi spună oricine că e OK, Dragoş, colegii, mie nu-mi plăcea sau nu aveam încredere. Când a apărut pe post şi am văzut că place, abia atunci m-am mai liniştit, dar munca asupra Dalidei nu s-a terminat. Muncesc continuu ca să fie bună şi adevărată.

Cum eşti ca mămică? Ce aşteptări ai de la copilul tău, îi faci sau nu toate poftele?

Sunt şi blândă şi severă. Încerc să combin educaţia pe care am primit-o cu parentingul de astăzi. Cu toate că educaţia pe care am primit-o eu bate orice parenting la modă. Abia acum, în pandemie, am reuşit să fiu mamă adevărată, adică full time. Am avut timp să-mi ascult copilul, să-l înţeleg şi să văd de ce are nevoie. Am înţeles că nu trebuie să citeşti sute de cărţi ca să ştii cum să-l creşti, ci să-l asculţi, să-l auzi, să-l ajuţi, să-l iubeşti şi să fii fermă. Aşa am fost educată eu şi se pare că părinţii mei nu au dat greş.

Cum te-a cucerit soţul tău?

Cu răbdare. Ne-am întâlnit exact la timpul potrivit. Amândoi maturi, dorindu-ne aceleaşi lucruri: familie, stabilitate,afecţiune şi multă iubire. M-a cucerit cu grija, cu calmul lui nemaiîntâlnit şi cu maturitatea. Ca la carte, cum se face: la film, la
teatru, cu flori şi multe mesaje.

În carantină, v-aţi retras toţi trei în casa de la Fierbinţi. Ce ai învăţat în această perioadă?

A fost cea mai frumoasă perioadă din ultimii ani. Niciodată nu am avut posibilitatea să stăm atâta timp împreună. Să luăm
micul dejun toţi trei, acest lucru fiind imposibil în perioada filmărilor. Eu ies din casă la ora şase, când copilul încă doarme. Am stat cu familia mea în tihnă, fără grabă, fără agitaţie. Am dormit, am citit, am râs, am gătit. Am lucrat foarte mult în
grădină, altă îndeletnicire plăcută. Acum văd roadele şi sunt foarte mândră. Am învăţat să mă bucur de ce am acum şi să apreciez lucrurile importante: răsăritul, apusul, boarea de vânt într-o zi călduroasă, paharul rece de apă, sănătatea, familia şi oamenii dragi.

Ce activităţi casnice te relaxează şi le faci cu plăcere?

Mă relaxează gătitul, când am o zi liberă, grădinăritul, când văd că seminţele au încolţit, udatul grădinii şi mirosul de pământ
ud, mirosul de iarbă tăiată. 

De obicei, actorii au replici sau mottouri preferate în care se regăsesc. Al tău care este?

„Da, domn primar!“, „Imediat, domn primar!“, „Ce s-a întâmplat, domn primar?“ (râde)
 

Ce te întreabă cel mai des oamenii, când te recunosc pe stradă?

„Unde e domn primar?“, „Ce mai face Robi?“ De obicei, asta mă întreabă. Rar despre Dalida. (râde) Mă mai întreabă dacă filmăm chiar în Fierbinţi şi de unde au atâtea idei scenariştii.
 
Sursa foto: Arhiva personală Ecaterina Ladin