Interviu în exclusivitate. Majda – „Încerc să fiu puternică şi să găsesc în orice mi se întâmplă partea bună“

1 unnamed 1 jpg jpeg

Aţi văzut-o în telenovele, în platourile emisiunilor de divertisment şi, mai nou, aţi văzut-o pe Majda alergând pe dificilele trasee de la „Survivor România“.

Ştiaţi că e şi o bună cofetăreasă? Iată cum se împacă silueta subţire cu cele mai delicioase prăjituri şi cu viaţa dulce de familie, alături de fiica sa, Jacqueline, şi de iubitul său, Mihai.

Nu o să te întreb ce ţi-a fost cel mai greu la „Survivor“, ci de ce ţi-e dor din Republica Dominicană?

În tabără, în ciuda condiţiilor grele şi a lipsurilor, ne bucuram de cel mai frumos apus de soare, indiferent cât de grea ne-a fost ziua. Îmi este dor de apusul superb şi chiar şi de anumite trasee. Dacă vă aşteptaţi să vă spun de cocos, să ştiţi că am cumpărat. (râde)

Ne-ai demonstrat tuturor tăria de caracter şi faptul că preferi să nu te exteriorizezi. Ai avut vreun moment, în timpul concursului, în care ai simţit că faci implozie?

Am simţit de multe ori că nu mai pot, îmi era foarte greu fără fetiţa mea, dar mereu mă duceam lângă un copac şi încercam să-mi găsesc puterea să continuu şi să lupt pentru echipa Faimoşilor. Mi-am dorit să nu-mi dezamăgesc colegii, am dat tot ce am putut pe fiecare traseu. Dacă am avut ceva de spus, am spus, mi-am menţinut punctul de vedere, dar nu mi-am dorit niciodată să rănesc pe cineva.

Cum reacţionai când în jurul tău se iscau conflicte în tabăra Faimoşilor?

Îmi doream să fac dreptate, mă durea stomacul de la tensiune şi aş fi vrut să fie armonie, ca să dăm randament şi pe trasee.

Spuneai că ai rămas cu sechele fizice după această aventură…

Am glezna luxată şi deja am început sesiunile de recuperare, am semne pe picioare pe care le voi avea ca „amintire“ pentru tot restul vieţii. Mai am de făcut câteva controale medicale, dar sunt bine, atât fizic, cât şi psihic.

Cu cine abia aştepţi să te revezi după terminarea concursului?

M-am revăzut deja cu o parte dintre colegi, cu Amna şi cu Alexandra Stan, şi abia aştept să-i revăd şi pe ceilalţi când vor ieşi din competiţie. Eu m-am înţeles bine cu toţi.

Ai stat cel mai mult şi cel mai departe de fiica ta, Jacqueline, care s-a dovedit a fi o fetiţă puternică şi curajoasă. Ai simţit susţinerea ei, cât ai fost plecată?

Am simţit energia ei în fiecare clipă pe care am petrecut-o la „Survivor România“. Când am plecat de acasă, mi-a spus că o să-mi trimită toată energia ei, pentru ca eu să fiu puternică. Cred că ea a fost mai puternică decât mine. Când m-am întors, mi-a spus că am fost o luptătoare.

Ai găsit-o schimbată în vreun fel, la întoarcere?

Jacqueline este un copil minunat şi, când am revenit, am descoperit că este chiar mai puternică decât o credeam. Copiii cresc şi se dezvoltă foarte repede, iar eu îmi doresc să mai rămână copil, să ne bucurăm împreună de toate lucrurile minunate pe care ni le oferă viaţa.

Cu ce te-au aşteptat acasă mama, fiica şi iubitul tău?

M-au aşteptat cu toată iubirea lor, m-au aşteptat cu flori şi cu toate salatele de care îmi era poftă. Dar am primit şi câteva cadouri, pentru că era în preajma Zilei Femeii.

Câte kilograme ai slăbit în Dominicană?

M-am cântărit la trei zile după ce am ieşit din competiţie şi slăbisem trei kilograme. Cred că, la momentul eliminării, slăbisem mai mult, dar odată ieşită, am mâncat şi este posibil să fi pus doi kilograme.

Toţi am slăbit acolo.

Ce ai mâncat prima dată acasă?

Am mâncat multe salate, brânzeturi, fructe. Din păcate, trebuie să am grijă, pentru că am făcut gastrită în timpul competiţiei şi am nişte probleme de sănătate, aşa că trebuie să am grijă ce mănânc.

Tu ai un mic business cu dulciuri. Te aşteptau clientele?

Da, mă aşteptau cu braţele deschise şi, în scurt timp, îmi voi relua activitatea.

Cum poţi găti asemenea minunăţii şi să-ţi păstrezi silueta în acelaşi timp?

Eu nu sunt o mare fană a dulciurilor. Dar îmi face plăcere să aduc oamenilor bucurie prin ceea ce pot să le ofer cu propriile mele mâini.

De unde pasiunea asta?

Pasiunea o am de când eram mică, iar în timp am dezvoltat-o. Îmi place să ştiu că le pot da oamenilor ceva dulce, dar, în acelaşi timp, să fie şi sănătos.

Te-ai gândit ce reţete noi ai putea crea cu… nucă de cocos?

Da, deja am încercat câteva reţete care au ca ingredient nuca de cocos şi chiar am făcut un tort... cu mult cocos. (zâmbeşte)

Mai ai temerea că te-ai putea îngrăşa?

Bineînţeles că am această teamă. M-am îngrăşat trei kilograme de când m-am întors şi acum am foarte mare grijă la dietă, sunt într-un proces de detoxificare. Am foarte mare grijă ce mănânc şi îmi doresc să scap de aceste câteva kilograme în plus.

Dar de rochia de mireasă, îmbrăcată a doua oară, te temi?

Eu nu am îmbrăcat niciodată rochia de mireasă până acum, dar nu văd de ce mi-ar fi teamă. E doar o rochie albă sau, după preferinţe, poate fi chiar şi roz.

Poţi spune că relaţia ta cu Mihai tocmai a mai trecut un test, după aceste doi luni de absenţă?

A fost un test la care noi nu ne-am gândit neapărat. Relaţia noastră este una frumoasă, liniştită, bazată pe iubire şi sprijin reciproc. El a fost cel care m-a încurajat cel mai mult să particip la această competiţie. Îmi este alături în toate deciziile mele şi asta este foarte important într-o relaţie.

Tot în perioada asta cât ai fost plecată, Dan Capatos a trecut la Antena Stars pe tronsonul pe care aveai tu emisiune acolo, iar Cristi Brancu a ajuns la Prima TV. E prematur să vorbim de un nou proiect TV al tău?

Eu cred cu tărie că totul în viaţă se întâmplă cu un anumit scop, iar eu nu vreau să forţez nimic. Cu siguranţă, dacă o să fie nevoie de mine, o să mă vedeţi într-un nou proiect de televiziune, dacă eu o să simt că mi se potriveşte acel format.

În plan personal, ce proiecte ai?

În primul rând, vreau să dezvolt afacerea cu prăjituri, să mă bucur de familia mea şi de cei dragi, să trăim momente de neuitat împreună. Mai am câteva planuri, dar o să vi le împărtăşesc la momentul respectiv.

Ţie pare să-ţi fi priit pandemia. E ceva ce a rămas, totuşi, restant în perioada asta complicată?

Eu sunt un om care ia lucrurile ca atare, cum i le oferă viaţa. Încerc să fiu puternică şi să găsesc în orice mi se întâmplă partea bună. Este o perioadă complicată pentru toată lumea şi ar trebui să ne bucurăm că suntem sănătoşi. Dacă avem sănătate, orice lucru restant va putea fi recuperat.

@Arhiva personală, Kanal D  



Recente

Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg
Gordon Ramsay  jpeg
Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cindy Crawford jpg
Gwyneth Paltrow, Chris Martin  jpg
OCC Elixirul Dragostei UNITER jpg
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (1) jpeg
eclipsa  foto   Shutterstock jpg
Nationala Feminina de Fotbal jpg
Angelina Jolie și Shiloh jpeg
Elizabeth Hurley  foto   Instagram jpg