Există o lungă istorie a urmăririi stelelor în scopul planificării diverselor evenimente. Fermierii au folosit cerul ca pe un calendar încă din Egiptul Antic, când răsăritul lui Sirius, Steaua Câinelui, în jurul mijlocului lunii iulie, a fost văzut ca un semn al iminentei inundaţii anuale a Nilului. Călătorii foloseau cerul ca pe o busolă, urmând stelele pentru a şti unde să meargă. Totuşi, cine a privit mai întâi spre cer pentru a înţelege ce se întâmplă printre oameni şi cum de şi-a aşezat semenii pe categorii cu trăsături de caracter asemănătoare?

Cum au apărut semnele zodiacale?

Planetele reprezintă numai unul dintre multele lucruri din lumea naturală la care au apelat oamenii pentru a găsi răspunsuri la frământările lor de-a lungul anilor. Arta rupestră stă dovadă că oamenii au avut încă de atunci idee că animalele şi lucrurile pot fi impregnate cu un fel de spirit care are apoi o influenţă asupra ta şi, dacă reuşeşti să calmezi acea formă de spirit, atunci vei avea o vânătoare de succes. Acest lucru a fost preluat de ideea de divinaţie, unde poţi privi lucrurile din natură şi le poţi studia cu atenţie, cum ar fi citirea frunzelor de ceai.

Încă din vremea Antichităţii a existat o formă de astrologie. În China antică, nobilii priveau eclipsele solare ca semne ale unor vremuri bune pentru împăratul lor. Sumarianii şi babilonienii, până la jumătatea mileniului al II-lea î.Hr., au avut multe practici de divinaţie. Ghiceau în petele de pe ficatul sau măruntaiele animalelor şi urmăreau poziţia planetelor şi a stelelor pe cer pentru ţine evidenţa locului în care erau zeii. Vechii egipteni au contribuit la ideea că modelele create de stele constituiau constelaţii, prin care soarele pare să se mişte în anumite momente din an. Se crede că toate aceste idei au fost puse cap la cap de greci, în perioada în care Alexandru cel Mare a cucerit Egiptul, în jurul anului 330 î.Hr. Atunci, au ajuns grecii la ideea de divinaţie care foloseşte planetele. Acest mod de gândire a condus la crearea semnelor zodiacale aşa cum sunt cunoscute azi.

În acea perioadă a Greciei Antice, au apărut cele 12 semne stelare ale zodiacului cu care mulţi sunt familiarizaţi în prezent. Semnele zodiacale occidentale sau tropicale au fost numite după constelaţii şi corelate cu date bazate pe relaţia aparentă dintre plasarea lor pe cer şi Soare. Chiar şi cuvântul „zodiac” provine din greacă, dintr-un termen folosit pentru „figură de animal sculptat”.

Babilonienii împărţiseră deja zodiacul în 12 semne egale până în anul 1500 î.Hr., cu nume de constelaţii similare celor cunoscute azi, precum Marii Gemeni, Leul, Cântarul. Acestea au fost ulterior încorporate în divinaţia greacă. Astronomul Ptolemeu, care a creat o carte de bază în istoria astrologiei occidentale, a ajutat la popularizarea acestor 12 semne.

Diferenţa dintre astrologie şi astronomie

Timp de secole, astrologia, care caută semne bazate pe mişcarea corpurilor cereşti, a fost considerată practic acelaşi lucru cu astronomia, care presupune studiul ştiinţific al corpurilor cereşti. În secolul al XVII-lea, astronomul Johannes Kepler a studiat mişcarea planetelor şi a fost considerat la acea vreme un astrolog. Această asociere n-a mai fost făcută după Iluminism, undeva la sfârşitul secolului al XVII-lea, odată ce Sir Isaac Newton a indicat că gravitaţia controlează totul. , S-a adoptat o abordare ştiinţifică cu totul nouă de a privi cerul şi mişcarea planetelor, a Pământului. Acesta este momentul în care astronomia a fost recunoscută ca ştiinţă, iar astrologia nu.

Popularitatea astrologiei se bazează pe factori pe care cifrele nu le pot calcula, iar dorinţa de a căuta răspunsuri în planete şi stele nu s-a redus, ba chiar a crescut în ultimii ani. Un sondaj din anul 2014 indică faptul că jumătate dintre mileniali cred că astrologia este o ştiinţă.