Julia Roberts, plătită cu o sumă mică pentru rolul din „Pretty Woman‟. Din ce motiv a primit mai puţin decât Richard Gere?

1 julia roberts jpg jpeg

Una dintre cele mai talentate actriţe de la Hollywood, Julia Roberts a apărut în nenumărate filme care au cucerit publicul, cum este şi „Frumuşica‟, lansat în anul 1990. S-au încasat milioanelor de dolari la nivel internaţional în urma difuzării acestei pelicule, de aceea este uimitor să aflăm că Roberts a obţinut puţini bani cu acest rol.

De la „Erin Brockovich‟ şi „Minunea”, la „Magnolii de oţel‟ şi „Iubitul meu se însoară‟, Julia Roberts a jucat în filme care au făcut-o populară şi i-au adus şi premii. În anul 2000 i-a fost decernat premiul de cea mai bună actriţă pentru rolul principal din pelicula inspirată din realitate „Erin Brockovich‟. Unul dintre primele filme în care s-a afirmat este „Pretty Woman‟, pentru care însă n-a fost plătită cu o sumă de bani prea mare, judecând după încasările uriaşe ale filmului şi comparând cu alţi actori din distribuţie. Care ar fi motivul?

Cât s-a câştigat la nivel mondial de pe urma peliculei „Frumuşica‟?

Filmul o prezintă pe Roberts în rolul lui Vivian Ward, o prostituată inteligentă, dar sensibilă, care se apropie de milionarul singuratic Edward Lewis, jucat de actorul Richard Gere. Pelicula a încasat peste 178,4 milioane de dolari la nivel internaţional, de aceea e şocant să aflăm cât a primit de fapt actriţa pentru rolul ei.

Julia Roberts a făcut mai puţini bani decât Richard Gere

Poate fi greu de crezut, dar Roberts avea doar 22 de ani când a interpretat-o pe Vivian în „Pretty Woman‟. Actriţa nu era foarte cunoscută, apărând doar în câteva filme ca „Magnolii de oţel‟ şi „Mystic Pizza‟. Având în vedere statutul său în industrie, cu toate că era o actriţă care promitea destul de mult, Roberts a fost plătită cu doar 300 000 de dolari pentru rolul ei din film. Pe de altă parte, actorul Richard Gere a câştigat milioane datorită rolului său din „Pretty Woman‟, dar el apăruse deja în mai multe filme cunoscute până în anul 1990, cum sunt „American Gigolo‟ şi „Ofiţer şi gentleman‟.

Prima actriţă hollywoodiană care a câştigat milioane de dolari pentru un singur rol

Am putea spune că Roberts s-a descurcat bine, în ciuda începutului modest din punct de vedere financiar din „Pretty Woman‟. Până în anul 2000, la doar un deceniu după „Frumuşica‟, actriţa câştiga 20 de milioane de dolari pentru rolul din „Erin Brockovich‟, pentru care a câştigat şi primul ei Oscar. A fost prima femeie de la Hollywood care a câştigat atât de mult pentru un rol de film. Acum, Roberts câştigă şi 30 de milioane de dolari pe an.



Recente

Jennifer Aniston și Jim Curtis  foto   Profimedia jpg
portrait woman representing taurus zodiac sign jpg
Sophie Turner  foto   Profimedia jpg
Hollywood  foto   Profimedia jpg
Prințul Philip  foto   Profimedia jpg
Chuck Norris  foto   Profimedia jpg
Lizzo  sursa foto   Instagram jpg
woman deer pink moon jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Celine Dion  foto   Profimedia jpg
ceas Palatul Buckingham  foto   Profimedia jpg
Lisa Kudrow  foto   Profimedia jpg
Angelina Jolie  Profimedia jpg
GettyImages 2261120585 jpg
SMILEY PAVEL jpg
1555 jpg
WhatsApp Image 2026 03 27 at 14 00 04 jpeg
Scarlett Johansson  foto   Profimedia jpg
KIMBERLY WYATT  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg