Aceste condimente n-ar trebui păstrate în dulapul din bucătărie! Cum să depozitezi corect mirodeniile

1 60592 original jpg jpeg

Condimentele tind să se păstreze mai bine şi mai mult timp decât alte alimente, aşa că suntem mai puţin preocupaţi să facem o curăţenie săptămânală sau chiar anuală printre ele. Mai devreme sau mai târziu, dulapul cu condimente trebuie curăţat şi n-ar fi rău ca atunci să scoatem de acolo câteva dintre condimentele care ar trebui ţinute în altă parte.

Mirodeniile, la fel ca toate alimentele, au o perioadă de valabilitate după depăşirea căreia nu vor mai avea acelaşi gust. Durata acelei perioade de valabilitate depinde de modul în care le păstrezi. Căldura, umiditatea şi lumina soarelui au efecte nocive: descompun compuşii chimici (cunoscuţi şi sub denumirea de uleiuri esenţiale) care le conferă mirodeniilor aromele. Când aceşti compuşi chimici se descompun, aromele îşi pierd puterea. Unele pulberi pot deveni râncede şi trebuie aruncate.

Anumite mirodenii nu ar trebui să fie păstrate niciodată într-un dulap sau pe blatul din bucătăriei. Experţii spun că umiditatea şi căldura din aceste locuri le reduc perioada de valabilitate şi le fac să-şi piardă aroma. Descoperă care sunt aceste condimente care necesită o atenţie mai mare în privinţa depozitării.

Unele condimente se menţin mai bine în frigider

Condimentele roşii, cum ar fi boiaua dulce sau iute, fulgii de ardei iute, trebuie păstrate corect, la rece. Mirodeniile de culoare roşie nu se ţin în zone expuse umidităţii şi căldurii excesive. Altfel, vor fi în continuare comestibile şi nu vor fi dăunătoare în niciun fel, dar este posibil să nu ofere multă savoare mâncărurilor.

Pe de altă parte, dacă un condiment nu trebuie refrigerat, ar trebui depozitat în continuare în dulapul din bucătărie. Nu este nevoie să pui toate condimentele în frigider doar pentru a fi în siguranţă. Refrigerarea altor condimente în afara celor roşii ar putea duce la mai multe probleme. Când le vei scoate din frigider, se va crea condens, iar acesta poate favoriza formarea mucegaiului. În acest caz, vei fi nevoit să arunci condimentele dacă încep să dezvolte mucegai.

N-ar trebui păstrate mirodenii în dulapurile din apropierea aragazului

În privinţa condimentelor care vor rămâne în continuare în bucătărie, acestea nu ar trebui să depozitate niciodată în zonele de lângă aragaz sau cuptor. Căldura constantă emisă de aceste aparate poate încălzi şi dulapurile din apropiere, ceea ce poate afecta aroma şi prospeţimea condimentelor. Păstrează întotdeauna mirodeniile în dulapurile care se află departe de aparatele de încălzit pentru a te bucura mai mult timp de condimentele tale. Cele mai potrivite locuri ar fi în cămară, departe de lumina soarelui, sau în dulapurile opuse aragazului.

Ce termen de valabilitate au de fapt condimentele?

Păstrate în condiţii bune, mirodeniile şi ierburile aromatice pot rămâne în stare bună mult timp. Ierburile uscate se vor păstra timp de 1 an, la fel şi mirodeniile măcinate se vor păstra timp de 1 an. Condimentele întregi se vor păstra timp de 3 ani, iar sărurile pe o perioada nedeterminată. Seminţele de mac şi susan au un termen de valabilitate de maximum jumătate de an.



Recente

Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg
Plitele electrice și rolul lor în păstrarea substanțelor nutritive din alimente jpg
Fursecuri nuci cu crema  Sursa foto shutterstock 558061027 jpg
Cuptorul electric aliatul modern care îți schimbă felul în care gătești jpg