Trucuri să combaţi retenţia de apă

1 61922 original jpg jpeg

Când organismul reţine prea multe lichide, poţi avea probleme serioase cu greutatea, dar şi cu funcţionarea unor organe. Ca să scapi de aceste neplăceri, ai nevoie de un program alimentar riguros şi de câteva trucuri care-ţi vor fi de ajutor în lupta cu nemilosul cântar.

În mod normal,corpul reţine aproximativ 1 l de lichid pe zi. În cazul persoanelor care suferă de obezitate,cantitatea de apă poate fi mult mai mare. De ce? Între ţesuturi şi plasma sângelui se fac mereu schimburi de lichide. Când ele se acumulează în ţesuturile de lângă vasele sangvine,organismul reţine un surplus de apă.

Aşa apare un dezechilibru între cantitatea de lichide acumulată în corp,mai mare decât ar trebui,şi cea eliminată,mai mică decât ar trebui. Mâinile,picioarele,abdomenul şi faţa se umflă şi apar multe probleme în încercarea de-a scăpa de kilogramele în plus. Ce-i de făcut? ­Să-ţi schimbi stilul de viaţă!

Limitează consumul de sare

Chiar dacă sarea-n bucate este nepreţuită,este bine totuşi s-o foloseşti cu zgârcenie. ­Asta deoarece sarea reţine apa în organism,favorizează aciditatea gastrică şi-ţi creşte pofta de mâncare. Condimentează mai puţin ce găteşti,evită preparatele foarte sărate,cum sunt mezelurile,biscuiţii,prăjelile,renunţă la pâinea albă şi la băuturile alcoolice. Pentru a da savoare mâncărurilor,în locul sării foloseşte ulei de măsline,verdeţuri proaspete (cimbru,maghiran,busuioc),pe care le găseşti din belşug în acest sezon.

Nu uita să te hidratezi!

Chiar dacă pare greu de crezut,ca să scapi de retenţia de apă nu trebuie să consumi mai puţine lichide,ci,din contră,să bei cei 2 litri de apă necesari zilnic. În acest fel,elimini sarea şi,implicit,apa care ­este stocată în ţesuturi.

Cele mai bune în acest sens sunt apa plată,ceaiurile naturale,cum ar fi ceaiurile de păpădie,de urzici,de mătase de porumb şi ceaiul verde.

Ele permit rinichilor să funcţioneze în condiţii optime. Nu sunt recomandate băuturile carbogazoase şi ceaiurile diuretice,care,pe lângă apă,determină pierderea unor minerale importante din organism,cum ar fi sodiul şi potasiul!

Fructe şi legume din abundenţă

Varza,afinele,pepenele roşu,sparanghelul,castraveţii,morcovii,bananele,portocalele,avocado şi stafidele sunt renumite pentru conţinutul lor bogat în  potasiu şi alte minerale care favorizează eliminarea lichidelor din organism. La fel de bune sunt şi proteinele,vegetale şi animale,pe care le poţi lua din soia,din iaurt,din pui şi din peşte la grătar.

Fă mişcare! Previi edemele

simeon stalpnicul png

Întrucât eliminarea apei din organism este strict legată de circulaţia sângelui,te ajută să faci cât mai multă mişcare. Dacă practici un sport în mod regulat sau te plimbi în ritm alert prin parc,apa nu rămâne în ţesuturi,ci are o circulaţie normală în organism,după care este eliminată. Nu în ultimul rând,ai grijă cu medicamentele!  Unele,cum ar fi anticoncepţionalele,determină retenţia de apă în ţesuturi.



Recente

Noaptea in vise  Semnificatii  Sursa foto shutterstock 1168754116 jpg
shutterstock 1212654949 jpg
Test  Alege culoarea preferata  Sursa foto shutterstock 1897930903 jpg
shutterstock 1911831463 jpg
shutterstock 2022891497 jpg
shutterstock 1849643608 jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg
shutterstock 1928149961 jpg
shutterstock 135964370 jpg
sfantul vasile jpg
shutterstock 1858577959 jpg
Cum sa gestionezi conflictele la mesele de sarbatori  Sursa foto shutterstock 2550958013 jpg
shutterstock 2231841503 jpg
shutterstock 2418228611 jpg
ametist jpg
clickpentrufemei ro   Aliatul tău pentru reducerea stresului oxidativ jpg
Simptomele dependentei de retelele sociale  Sursa foto Pixabay girl 5717067 1280 jpg
Cum influențează pachetul de beneficii deciziile angajaților de a se alătura unei companii jpg
KEVIN MAMA jpg
bookzone 245676 png