5 semne alarmante ale stresului

1 73161 original jpg jpeg

Orice persoană trece prin perioade stresante, din cauza deadline-urilor de la serviciu, a tensiunilor din familie sau chiar din cauza problemelor minore de zi cu zi. Deşi stresul te poate motiva să fii productivă, în cantităţi prea mari poate afecta starea de sănătate.

Stresul a fost asociat cu riscul crescut al afecţiunilor cardiovasculare şi a accidentelor cerebrale,precum şi cu problemele digestive (gastrită,ulcer,sindromul colonului iritabil). De asemenea,femeile aflate la menopauză pot trece mult mai des prin perioade stresante,din cauza fluctuaţiei hormonilor.În cazul în care te simţi copleşită de tot ceea ce te înconjoară,este posibil ca nivelul hormonilor de stres din organism să fie prea ridicat. Autoeducarea şi învăţarea semnelor şi simptomelor declanşării stresului sunt primele etape care contribuie la diminuarea efectelor negative pe care stresul le poate avea asupra întregului organism.Iată câteva semne care arată că eşti mult prea stresată!Încleştarea muşchilorÎn momentele tensionate,musculatura este mai încordată,în special la nivelul maxilarului. Un alt semn care indică faptul că persoana în cauză este stresată este scrâşnitul din dinţi,cunoscut sub numele de bruxism,care apare de cele mai multe ori pe timpul nopţii.Iritaţiile şi mâncărimileStresul cauzează schimbări la nivelul celulelor de imunitate,ceea ce poate duce la apariţia iritaţiilor şi a mâncărimilor la nivelul pielii. Mai mult,stresul poate agrava simptomele psoriazisului,o boală a pielii care determină o creştere exagerată a celulelor pielii.Spasmele oculareDe cele mai multe ori,spasmele oculare dispar după un somn bun,însă în cazul în care nivelul hormonilor de stres din organism este destul de ridicat,ele pot dura chiar şi trei săptămâni. De asemenea,oboseala şi consumul excesiv de cafea poate duce la apariţia spasmelor oculare.Inflamarea gingiilorNivelul crescut al hormonului de stres creşte riscul inflamaţiilor din organism,în special la nivelul gingiilor. De asemenea,stresul poate slăbi sistemul imunitar,permiţând dezvoltarea bacteriilor în cavitatea bucală,ceea ce poate duce la iritarea şi inflamarea gingiei. Pe lângă o igienă corectă a cavităţii bucale,întâreşte-ţi sistemul imunitar prin consumul de alimente bogate în vitamina C şi zinc.GreaţaStresul sever poate afecta sistemul digestiv,ducând la creşterea acidităţii şi la apariţia greţei. În momentele stresante,organismul încearcă să lupte împotriva stresului,care duce la apariţia palpitaţiilor şi la excesul de adrenalină. Exerciţiile fizice sunt o bună modalitate pentru a combate greaţa provocată de nivelul de stres ridicat. De asemenea,şi dieta joacă un rol important,aşadar încearcă să bei mai puţină cafea şi să eviţi consumul de alimente picante.  Sfaturi pentru reducerea stresului-Încearcă să te deconectezi de la rutina de zi cu zi făcând ceva care îţi place. Ascultă muzică,ieşi cu prietenii în oraş,uită-te la un film,citeşte o carte sau fă orice altceva care simţi că te-ar ajuta.-Umple cada cu apă şi adaugă câteva picături de uleiuri esenţiale,în special lavandă,deoarece contribuie la relaxarea muşchilor şi contribuie la inducerea somnului. De asemenea,poţi pune câteva picături şi pe pernă.-Mişcarea fizică contribuie la detensionarea musculaturii,la eliminarea energiilor negative şi implicit,la reducerea stresului din organism. Aşadar,fă puţină mişcare în fiecare zi. Yoga este o practică foarte bună,care te ajută să îţi menţii trupul în formă şi mintea limpede.-Evită consumul de băuturi şi alimente care te pot agita,precum cafeaua,ciocolata sau alte alimente care conţin cacao din abundenţă.-Mergi la masaj,deoarece acesta este o formă bună de relaxare,reducând vizibil nivelul stresului din organism. Două şedinţe de masaj pe săptămână te vor ajuta să vezi altfel lucrurile şi îţi vor îmbunătăţi starea generală de sănătate.



Recente

interviu pentru un job  foto   Shutterstock jpg
5 obiceiuri care iti dezvaluie personalitatea  Sursa foto shutterstock 1746342872 jpg
intalnire anulata jpg
Ce vezi prima data iti arata cum reactionezi in fata provocarilor  Sursa foto Jagranjosh jpg
Test jpg
Test  Care este prima impresie pe care o faci  Sursa foto shutterstock 1354368305 jpg
Loc de munca toxic  jpg
Metoda kaizen de evitare a burnoutului  Sursa foto shutterstock 702522496 jpg
o persoana care minte jpg
Ce spune despre tine modul in care folosesti tubul de pasta de dinti  Sursa foto shutterstock 651225181 jpg
intuitie jpg
Desenele pe care le faci in graba arată ce te motiveaza in viata  Sursa foto shutterstock 2291956477 jpg
Sfintii 40 de Mucenici  Sursa foto Wikimedia jpg
Ce este ableismul  Sursa foto shutterstock 2292625553 jpg
copil deprimat  foto   Shutterstock jpg
Ce vezi prima data in aceasta imagine iti dezvaluie cele mai mari frici jpg
cadou jpg
femeie puternica jpg
personalitate jpg
5 calitati nelipsite persoanelor inteligente emotional  Sursa foto shutterstock 715595482 jpg