Aspirina ar putea încetini degradarea creierului

1 68722 original jpg jpeg

Consumul regulat de aspirină limitează pierderea agilităţii mentale, potrivit cercetătorilor suedezi. Studiul efectuat pe 500 de femei, cu vârste cuprinse între 72 şi 90 de ani, arată că cele care au luat aspirină timp de cinci ani au obţinut rezultate mai bune la testele de capacitate mentală.

Astfel,cercetătorii au ajuns la concluzia că aspirina ar putea încetini degradarea cerebrală,cel puţin la femeile în vârstă care prezintă un risc crescut de a dezvolta o boală cardiovasculară.  

Cu toate acestea,specialiştii subliniază că deşi aspirina poate încetini degradarea capacităţii cognitive la femeile în vârstă,nu influenţează şi viteza cu care femeile dezvoltă o eventuală demenţă.

Studiul menţionat,ca şi cele anterioare,nu demonstrează niciun efect pozitiv al aspirinei asupra demenţei şi nu se cunosc efectele pe termen lung ale consumului regulat de aspirină.

“ Nu ştim care sunt riscurile pe termen lung ale consumului regulat de aspirină. Avantajele prevăzute pot fi contracarate,de exemplu,de ulcere şi sângerări grave”,afirmăautorii cercetării.



Recente

young couple having picnic forest jpg
playful ginger girl posing with pleasure white wall stunning caucasian woman striped t shirt smiling jpg
femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg