Ce să mănânci ca să dormi mai bine

1 71684 original jpg jpeg

Unele persoane au probleme cu somnul: fie adorm greu, fie se trezesc în timpul nopţii şi nu pot adomi la loc. Insomniile ne dau bătăi de cap, mai ales când trebuie să ne trezim odihniţi pentru a face faţă sarcinilor din ziua respectivă.

Dacă până acum ai încercat tot felul de remedii pentru a avea un somn liniştit,însă rezultatele nu au fost cele aşteptate,poate că unele schimbări în alimentaţie te-ar ajuta.

Consumă peşte

Nutriţioniştii recomandă consumul de peşte,mai ales la cină,deoarece este bogat în vitamina B6,care contribuie la formarea melatoninei,un hormon care induce somnul.

Bea suc de cireşe

În urma unui studiu,s-a descoperit că persoanele care beau suc de cireşe adorm mai repede,datorită faptului că acesta conţine melatonină,esenţială pentru combaterea insomniilor.

Mănâncă iaurt

Produsele lactate contribuie la creşterea nivelului de calciu din organism. Anumite studii efectuate de-a lungul timpului arată că deficienţa de calciu se află în strânsă legătură cu apariţia insomniilor. Aşadar,include în dieta ta zilnică produse lactate cât mai sărace în grăsimi,precum iaurtul sau laptele.

O gustare sănătoasă:bananele

Bogate în potasiu,bananele sunt şi o sursă bună de vitamina B6,care conduce la formarea melatoninei. Poţi consuma una,două banane cu 2-3 ore înainte de culcare,pentru a permite acestora să acţioneze în mod corespunzător.



Recente

young couple having picnic forest jpg
playful ginger girl posing with pleasure white wall stunning caucasian woman striped t shirt smiling jpg
femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg