De ce e bine să mănânci iaurt probiotic

1 72580 original jpg jpeg

Consumul regulat de iaurt probiotic, care conţine "bacterii bune”, ar putea reduce tensiunea arterial, riscul de boli cardiovasculare şi atac cerebral, spun cercetătorii din Australia.

Cercetătorii de la Institutul pentru sănătate Griffith şi de la Şcoala de medicină din Australia au examinat datele ştiinţifice obţinute în urma a nouă teste clinice,la care au participat peste 540 de voluntari,potrivit dailymail.co.uk,citat de Mediafax.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că un consum regulat de alimente care conţin bacterii vii,precum iaurtul,laptele bătut şi sana,scade tensiunea arterială,mai ales în cazul hipertensivilor,iar alimentele probiotice care conţin mai multe specii de bacterii sunt mai eficiente.

"Considerăm că probioticele scad tensiunea arterială şi au, de asemenea, şi alte efecte pozitive asupra sănătăţii, inclusiv reducerea colesterolului, scăderea glucozei din sânge şi a insulinorezistenţei. Mai mult, contribuie la reglarea sistemului",a declarat Jing Sun,coordonatoarea studiului,care a fost publicat în revista Hypertension.

Şi sportul,de mare ajutor

Pe de altă parte,nutriţionistul Victoria Taylor,de la British Heart Foundation,a precizat că este nevoie de cercetări suplimentare pentru confirmarea studiilor existente,înainte de a prescrie alimente şi suplimente alimentare cu probiotice pentru tratarea hipertensiunii.

"În acelaşi timp, există o serie de schimbări ale stilului de viaţă pe care le putem face pentru a menţine un nivel optim al tensiunii arteriale. Reducerea consumului de sare, consumul mai mare de fructe şi legume, exerciţiile fizice şi ţinerea sub control a greutăţii corporale reprezintă tot atâtea moduri verificate şi testate pentru a face acest lucru",a spus Victoria Taylor.

Citeşte şi:

Iaurtul te menţine frumoasă şi sănătoasă

Iaurtul alungă depresia?

Iaurtul,indicat în curele de slăbire

Iaurtulare puterea de a te scăpa de „colăceii” de pe burtă,care pe lângă faptul că sunt inestetici,îţi pot provoca şi anumite boli,precum afecţini ale inimii sau chiar diabet.

De aceea,pentru a scăpa de stratul de grăsime inestetică de pe burtă,este indicat să consumi în fiecare zi câte trei porţii de iaurt degresat,a câte 100 de grame fiecare. Mâncat în acest fel,îţi va tăia din pofta de mâncare,căci are un conţinut bogat de calciu,de fosfor,de vitamina B,cât şi de proteine.

Şi supa te menţine suplă

Aşadar,ca să ai o piele suplă,lipsită de celulită,află că supa nu trebuie să lipsească nicio zi din meniu tău.Un studiu a arătat că personaele care mânâncă un bol de supă înainte de mesele principale,nu au nicio problemă cu silueta.

Cele mai indicate sunt supele de legume (de varză,de roşii,de conopidă sau de morcov). Un bol de supă are numai 45 de calorii. Poţi consuma acest fel de mâncare atât la prânz,cât şi seara.



Recente

aaron burden CKlHKtCJZKk unsplash jpg
femeie antreprenor magazin flori 8279013 jpg
vitaly gariev WHXI5Ciuu0c unsplash jpg
De ce e numit Sfantul Apostol Andrei ocrotitorul Romaniei  Sursa imagine shutterstock 524363197 jpg
tinctura de usturoi beneficii jpeg
photorealistic style clouds woman jpg
Cele mai recomandate scaune auto pentru copii în 2025 jpg
copil strange monede intr un borcan 7118209 jpg
1762850981 rGLC png
leasing png
top view online psychologist concept jpg
toamna jpg
bride putting earrings jpg
calendar ortodox 2018 27 octombrie sfantul dimitrie basarabov jpeg
2150936613 jpg
Gestionarea eficienta a unui credit nevoi personale Sfaturi de baza jpg
7955 jpg
portrait young blonde woman posing jpg
gold aesthetic wallpaper with hand wearing rings jpg
portrait human being depicted with angel wings jpg