Infecţii vaginale. Ghid cu tot ce trebuie să ştii despre ele

1 64687 original jpg jpeg

Infecţiile vaginale sunt afecţiuni des întâlnite, mai ales în cazul femeilor care au o viaţă sexuală activă. Netratate, aceste infecţii vaginale pot duce la o serie de complicaţii.

Medicul ginecolog Bogdan Mureşan,din cadrul Clinicii Obstetrică-Ginecologie II "Dominic Stanca'' (Cluj-Napoca), ne spune totul despre infecţiile vaginale:care sunt factorii favorizanţi şi cele mai comune simptome,cum pot fi tratate şi ce complicaţii pot apărea,în cazul în care nu se acţionează la timp.

1f60d7db115a63b1f5e7c47bed1563d3 jpg jpeg

Infecţii vaginale - Care sunt factorii favorizanţi?

Cei mai frecvenţi factori care favorizează apariţia infecţiilor vaginale sunt:

Tratamentul cu antibiotice cu spectru larg,urmat de cele mai multe ori pentru alte patologii decât cele din sfera genitală. Antibioticele cu spectru larg distrug flora vaginală normală,care are rol de barieră împotriva infecţiei cu alte  bacterii patogene.

Duşurile vaginale,efectuate zilnic,produc dezechilibrul florei vaginale,modificând pH-ul  normal (3,5-5). Astfel,ne expunem mai uşor la infecţii.

Lenjeria sitetică,spre deosebire de cea din bumbac,reprezintă un alt factor favorizant prin simplul fapt ca pielea respiră mai greu prin acest material. Astfel,transpiraţia şi căldura locală formează adevarate medii de cultură pentru germeni,ceea ce duce la apariţia infecţiilor.

Promiscuitatea sexuală,alături de nefolosirea metodelor de contracepţie mecanice(prezervativul) sunt alţi doi factori care duc frecvent la infecţii vaginale.

Care sunt cele mai frecvente infecţii vaginale ?

Vulvovaginita micotică este o infecţie vaginală,de multe ori asociată cu inflamaţii ale vulvei,produsă de un fung (Candida Albicans) prezent in mod fiziologic in flora vaginală. Infecţia se produce prin suprapopularea mediului vaginal cu acest fung,în condiţii precum:stări imunodepresive,administrare de antibiotice cu spectru larg,terapie cu corticosteroizi,diabet zaharat,sarcina si dezechilibre hormonale. Se estimează că  pe parcursul vieţii,3 din 4 femei au suferit sau vor suferi de infecţii vaginale de tipul vulvovaginitei micotice.

Vaginoza bacteriană.Germenul cel mai des incrimintat în această afecţiune este Gardnerella Vaginalis. Nu se cunoaşte exact cauza acestei afectiuni,dar s-au observat anumite modificări la nivelul florei vaginale,şi anume:înlocuirea speciei de bacilii Döderlein(producători de acid lactic şi care au o acţiune de inhibiţie asupra dezvoltării altor germeni patogeni) cu germeni precum Gardnerella Vaginalis. Această afecţiune se poate manifesta şi la femeile fără o viaţă sexuală activă,dar de cele mai multe ori apare  după un contact sexual cu un partener nou.

Trichomoniaza vaginalăeste o boală cu transmitere sexuală,dată de infectia cu parazitul Trichomonas Vaginalis. Ambii parteneri pot fi purtători,dar de multe ori,barbatul nu prezintă simptomatologie. Boala poate fi transmisă şi prin folosirea în comun a obiectelor de igenă intimă.

Care sunt cele mai comune simptome?

Simptomele diferită de la o persoana la alta,dar in general pacientele cu infecţii vaginale acuză:

-În cazul vulvovaginitei micotice,durere la contactul sexual,usturimi in zona uretrei,senzatie de arsură şi prurit(mâncărimi) intens. La nivelul vaginului apare o secretie albă,brânzoasă.

-Pacientele cu vaginoză bacteriană pot prezenta o secreţie albă-cenuşie,cu un miros urât,supărător,miros ce se accentuează după contactul sexual. La fel ca in cazul vulvovaginitei micotice,pot apare mâncărimi şi senzaţie de arsură.

-La pacientele cu trichomoniaza vaginală,apar simptome precum scurgeri verzui sau galbene,aerate,cu miros neplăcut,mâncărimi şi senzaţie de arsură în interiorul vaginului.

Cum pot fi tratate?

Tratamentul pentru infecţii vaginale se iniţiaza de indată ce se cunoaşte agentul infectios. Pentru ca acest lucru sa se întâmple,pacienta trebuie să efectueze un consult ginecologic. În funcţie de rezultatul analizei de laborator,medicul ginecolog indică preaparatele medicamentoase,calea lor de administrare si face recomadarile necesare.

Infecţii vaginale - Complicaţii

Aceste infecţii vaginale netratate pot duce la o serie de complicaţii.

Vaginoza bacteriană netratată creşte susceptibilitate de infecţie cu virusul HIV si virusulul hepatitei B. La femeile însărcinate creşte riscul de naştere prematură sau de avort spontan. Infecţia poate ascensiona producând endometrita,boală inflamatorie pelvină si  infecţii urinare joase sau înalte.

Vulvovaginita micotică netratată la timp,duce la  recurentă,rezistentă la tratament şi până la cronicizarea afecţiunii.

Vulvovaginita trichomiazică poate evolua cu cistită trichomoniazică,care este o complicaţie a uretritei trichomoniazice. Netratată,  boala nu se vindecă,riscul de infecţie prin contact sexual si obiecte de igienă intimă fiind prezent în continuare.



Recente

ametist jpg
clickpentrufemei ro   Aliatul tău pentru reducerea stresului oxidativ jpg
Simptomele dependentei de retelele sociale  Sursa foto Pixabay girl 5717067 1280 jpg
Cum influențează pachetul de beneficii deciziile angajaților de a se alătura unei companii jpg
KEVIN MAMA jpg
bookzone 245676 png
Importanța ținutelor medicale pentru profesioniștii din domeniul sănătății (1) jpg
Forma nasului dezvaluie unele trasaturi de personalitate  Sursa foto shutterstock 2436628383 jpg
5 obiceiuri care combat anxietatea  Sursa foto shutterstock 2500604963 jpg
cursuri functionari curs online de design interior jpg
Alege un dragon si vezi ce te ingrijoreaza  Sursa foto Pixabay jpg
Foto campanie jpg
Iluzie optica  Esti credul sau realist  Sursa foto The Minds Journal webp
shutterstock 1641730780 jpg
Sfanta Mucenita Ecaterina  Sursa foto shutterstock 1649715868 jpg
shutterstock 2395327839 jpg
Ce profesie ti se potriveste in functie de modul in care iti incrucisezi bratele  Sursa foto shutterstock 2462734087 jpg
Gaselnita care te ajuta sa alegi un filtru de ulei singura fara ajutor masculin (1) jpg
Ce trebuie sa stii despre Lasata secului  Sursa foto shutterstock 2253537285 jpg
shutterstock 1458528509 jpg