Regim împotriva retenţiei de apă

1 63796 original jpg jpeg

Dacă lichidele nu sunt eliminate de ţesuturi, corpul acumulează prea multe fluide, ceea ce duce la apariţia retenţiei de apă, afecţiune cunoscută şi sub numele de edem. Urmările? Câteva kilograme în plus pe cântar, umflarea coapselor şi senzaţia de picioare grele. Iată ce e de făcut!

Retenţia de apă are mai multe cauze. Poate să apară ca o reacţie a corpului la caniculă,când temperaturile sunt foarte ridicate,în timpul ciclului menstrual sau în ultimul trimestru de sarcină,la menopauză,în urma unui consum prea mare de sare sau poate fi generată de mai multe boli,cum ar fi hipertensiunea arterială şi hipotiroidismul.

Redu cantitatea de sare din mâncare

Regim pare un termen prea restrictiv,însă adevărul este că dacă vrei să elimini apa în exces din corp,trebuie să limitezi pe cât posibil sarea şi alimentele procesate,care conţin cantităţi mari de sare,cum ar fi supele,sosurile,pâinea etc. Iar această limitare seamănă cu regimul alimentar pe care îl ţii când te recuperezi după o intervenţie chirurgicală sau când ai probleme cu stomacul. Prin urmare,alege produse sănătoase,care să aibă în compoziţie mai puţină sare sau,după cum scrie pe etichete,cu un conţinut sărac de sodiu.

Info:Pentru a evita retenţia de apă,înlocuieşte cafeaua cu ceaiuri energizante:negru şi verde.

Ce alimente te ajută

În loc de produsele tip fast-food,adică shaorma sau burgeri,consumă preparate făcute în casă,cu mai puţine E-uri şi conservanţi,cum ar fi carnea slabă fiartă sau pe grătar,cu ulei de măsline şi o salată de legume. De asemenea,carnea roşie conţine substanţe care înlesnesc reţinerea apei în corp,prin urmare este recomandat să o elimini din  meniu sau,dacă eşti pofticioasă,s-o guşti foarte rar. În schimb,optează pentru carne de curcan şi de pui,peşte şi diverse bucate care să conţină soia.  

Pont:Echilibrul sodiu-potasiu este esenţial pentru reglarea cantităţii de apă din corp,aşa că introdu în alimentaţie banane,portocale,lapte şi iaurt,întrucât sunt surse bogate de potasiu.

Sugestie de meniu pentru o zi

Mic dejun:un bol de cereale intergrale cu lapte degresat sau o omletă din două ouă fără sare şi fără ulei cu o felie de pâine integrală;

Gustare:o banană sau o portocală;

Prânz:peşte la grătar,o porţie de dimensiunea mâinii tale,cu salată verde şi zeamă de lămâie;

un ceai de păpădie sau de mătase de porumb;

Cina:o porţie de supă-cremă de roşii,o felie de pepene roşu.  

Important!Bea câte trei căni cu ceai de păpădie sau de mătase de porumb zilnic,deoarece ajută rinichii să elimine cât mai multă apă.



Recente

portrait modern woman relaxing home jpg
young couple having picnic forest jpg
playful ginger girl posing with pleasure white wall stunning caucasian woman striped t shirt smiling jpg
femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg